Negociatorul șef al opoziției siriene a demisionat din cauza eșecului discuțiilor de pace din Geneva privind încetarea conflictului din Siria, relatează Yahoo News.

Mohamad Alloush, liderul facțiunii rebelilor Jaish al-Islam a declarat: „Cele trei runde negociere au eșuat datorită încăpățânării regimului și a continuării bombardamentelor și agresiunilor împotriva poporului sirian.”
Totodată, acesta a consemnat „incapacitatea comunității internaționale de a pune în aplicare rezoluțiile, în special în ceea ce privește aspectele umanitare precum accesul la ajutoare, eliberarea prizonierilor și încetarea focului.”
Opoziția siriană și-a suspendat în aprilie participarea oficială la negocierile de pace declarând că va reveni numai dacă situația se schimbă radical pe teren, în semn de protest contra ofensivei armatei siriene și considerând că aceasta înseamnă că încetarea focului este efectiv terminată. Cu toate acestea, ea s-a aflat sub o presiune puternică pentru a nu renunța cu totul.
Citiși și Emisar ONU: 400.000 de persoane au murit în Siria de la începutul conflictului
Siria acuză UE: Guvernele sunt responsabile pentru fiecare terorist care vine din Europa
Șeful principalei delegații a opoziției siriene, Asaad al-Zoubi, a declarat de asemenea la canalul Hadath TV că și el vrea să fie eliberat din postul său în cadrul HNC, dar nu a confirmat că a luat o decizie similară.
.
.




