Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua națională a Franței: Franța ne-a fost întotdeauna prieten și aliat, dar și un izvor de civilizație europeană autentică

Franța ne-a fost întotdeauna prieten și aliat, dar și un izvor de civilizație europeană autentică, a declarat preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, liderul PNL, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Naţionale a Republicii Franceze.

„Încă de la generația pașoptistă, occidentalizarea socială și instituțională a poporului român a avut ca model cultura și societatea franceză”, a scris Nicolae Ciucă, pe Facebook.

Mai mult, președintele Senatului a amintit că Franța este un aliat de încredere al României, cu planuri de creștere a capacității trupelor din țară noastră – care urmează să ajungă la nivel de divizie până în 2027.

„Există un arc peste timp, care începe în urmă cu puțin peste o sută de ani, când generalul Henri Berthelot moderniza armata română. Ca și atunci, și acum traversăm o perioadă tulbure, cu amenințări și provocări, iar siguranța pe care ne-o oferă trupele franceze sub stindard NATO este esențială pentru stabilitatea României”, a adăugat Nicolae Ciucă.

În finalul mesajului său, Nicolae Ciucă a urat tuturor cetățenilor francezi să se bucure și să fie mândri de țara lor.

„Idealurile Revoluției Franceze din 1789 sunt astăzi realități europene, pe care trebuie să le apărăm de inamicii libertății, egalității și ai fraternității. Vive la France!”, a conchis președintele Senatului.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare