Preşedintele Nicuşor Dan a apreciat vineri că dacă Europa continuă să meargă aşa cum a mers, va pierde lupta economică cu Statele Unite şi cu China, în opinia sa fiind esenţială o relansare a competitivităţii Europei, iar în ceea ce privește țara noastră a îndemnat mediul privat să compenseze capacitatea limitată din administrația românească și să contribuie la formularea politicilor pentru o Românie competitivă.
Șeful statului a participat la evenimentul „Dialog pentru dezvoltare – Summit 2025 – Dezvoltare inteligentă, competitivitate europeană”, organizat de Confederaţia Patronală Concordia.
În cadrul intervenției sale, șeful statului a vorbit despre nevoia urgentă de a relansa competitivitatea Uniunii Europene, despre colaborarea dintre stat și mediul privat și despre rolul strategic al României într-un context regional marcat de tensiuni și nevoi sporite de securitate.
„Cuvântul cheie este, cum s-a spus deja, competitivitate, și creștere economică, și trebuie să o spunem foarte direct – dacă Europa continuă să meargă așa cum a mers, va pierde lupta cu Statele Unite și va pierde lupta economică cu China”, a declarat președintele.
Nicușor Dan a subliniat că o relansare a competitivității europene este „esențială” și că aceasta presupune curajul de a regândi unele direcții stabilite de Uniune în contexte economice și politice diferite față de cele actuale.
„Asta înseamnă curaj, inclusiv de a repune în discuție niște chestiuni pe care Europa și le-a trasat în urmă cu 5–10 ani, într-un alt context. Asta înseamnă că trebuie să fim rapizi, să nu mai pierdem foarte mult timp în a găsi echilibrul perfect între politici economice, politici sociale, politici de mediu”, a spus el.
Președintele a invocat rapoartele Letta și Draghi, subliniind importanța lor pentru reformarea economiei europene.
„Asta înseamnă să ne uităm cu atenție la cele două rapoarte, Letta și Draghi, de anul trecut, să întărim Piața Unică, să simplificăm, să debirocratizăm, și să ne uităm la energie și să investim în energie, pentru că energia va fi tot, tot, tot mai importantă și prețul la energie este strict legat de acest concept de competitivitate”, a continuat acesta.
Referindu-se la România, Nicușor Dan a felicitat mediul privat pentru rolul determinant în menținerea creșterii economice. „Vreau să salut încă o dată mediul privat, care a ținut și a dezvoltat România toți acești ani, de multe ori împotriva, sau în ciuda, politicilor statului”, a completat el.
Șeful statului a insistat asupra nevoii de colaborare strânsă între sectorul public și cel privat, invitând reprezentanții mediului de afaceri să contribuie activ la formularea de politici economice.
„Este un moment în care mediul privat și statul trebuie să înceapă să colaboreze, și aici – din nou, neformal – vă încurajez să intrați în domenii în care, în mod normal, mediul economic nu ar trebui să intre”, a îndemnat Nicușor Dan.
Președintele a explicat că administrația publică are nevoie de sprijin în formularea politicilor și strategiilor, având în vedere capacitatea limitată a statului de a elabora rapid și eficient documente complexe.
„Așa cum este statul român azi, va dura, și atunci vă încurajez să veniți dumneavoastră cu politici gata scrise și cu puncte de vedere gata făcute, gata să fie implementate, acolo unde în mod normal statul ar trebui să o facă”, a continuat el.
El a oferit exemple concrete, referindu-se la viitorul Cadrul Financiar Multianual al Uniunii Europene (2028–2034) și la bugetul național.
„Cadrul Financiar Multianual va fi 2028–2034, este o negociere în cadrul Uniunii Europene, care se va finaliza la sfârșitul anului viitor și asta va da o direcție de dezvoltare a economiei europene și a economiei românești. (…) Vrem punctul dumneavoastră de vedere în această negociere”, a spus el.
Totodată, a propus o abordare colaborativă în elaborarea bugetului României pentru anul 2026. „Bugetul național – care sunt zonele economice pe care vrem să le stimulăm? (…) Astfel încât dezbaterea pe bugetul pe 2026 să aibă o puternică componentă cu privire la economia națională”, a completat șeful statului.
În privința educației și a pieței muncii, președintele a subliniat decalajul existent între cererea mediului privat și oferta sistemului de învățământ.
„Cum facem ca școala și ce produce școala să fie în acord cu ce așteptați dumneavoastră în piață, ca forță de muncă?”, a întrebat el, adăugând că „teoretic, dumneavoastră ar trebui să trimiteți către Guvern niște principii, iar acolo niște specialiști să elaboreze aceste principii și să le transforme în acte legislative”.
Nicușor Dan a recunoscut însă lipsa de capacitate administrativă a statului de a transforma ideile în politici publice.
„Această teorie nu funcționează, pentru că nu există capacitatea administrativă de a transforma niște idei care sunt corecte în niște principii. (…) În momentul acesta, nu există această capacitate administrativă, să o spunem foarte clar.” Din acest motiv, el a cerut sprijinul mediului privat pentru perioada de tranziție: „Vă rog, în această perioadă de tranziție, să faceți ceea ce în mod normal nu ar trebui să faceți dumneavoastră și ar trebui să facă administrația – să veniți cu propunerile gata făcute pentru a fi implementate”, a punctat acesta.
Președintele a atins și tema deficitului comercial, pledând pentru o mai bună utilizare a instrumentelor de diplomație economică. „Pentru a corecta acest deficit comercial, trebuie să lucrăm împreună – statul cu mediul privat – și, pentru asta, trebuie să folosim aparatul nostru diplomatic, așa cum toată lumea o face, pentru a stimula exporturile din România și pentru a găsi, pentru a stimula parteneriatele potrivite care să ajute economia noastră.”
El a subliniat însă că, „în momentul acesta, nu prea există proiect”, explicând că „nu există acest aparat de stat în momentul acesta. Vă rugăm, acolo unde se poate, să-l supliniți, și statul să poată să se plieze pe niște politici pe care le definiți.”
În încheiere, președintele României a făcut referire la contextul geopolitic actual și la nevoia de investiții în apărare. „Suntem într-un context în care securitatea devine importantă. Asta înseamnă că, din păcate, trebuie să investim în apărare. De principiu, e mai bine să plătești profesori decât oameni care fac mitraliere, dar ăsta este contextul”, a afirmat el.
Totodată, a evidențiat potențialul industriei românești de apărare. „Acest context oferă oportunități economiei românești, care are încă niște oameni, niște meseriași, care știu să facă lucruri. (…) În cadrul industriei de apărare, există zone noi, care pot fi abordate și dintr-o perspectivă de tehnologie clasică, care pot fi abordate și dintr-o perspectivă de automotive. Astea sunt niște avantaje competitive pe care vă invit să reflectați”, a completat șeful statului.
În încheie, președintele Nicușor Dan a reiterat dorința sa de a construi „o interfață reală între stat și mediul privat” care să ducă la o Românie mai competitivă în cadrul Uniunii Europene.




