Nicușor Dan, mesaj de Ziua Forțelor Terestre: Într-un context geopolitic complicat, România își păstrează relevanța în domeniul securității și apărării pe Flancul Estic

Președintele Nicușor Dan a transmis joi un mesaj cu ocazia Zilei Forțelor Terestre, în care a subliniat rolul esențial al acestei categorii de forțe în arhitectura de securitate a României și în contextul geopolitic actual marcat de războiul din Ucraina.

Mesajul a fost prezentat de consilierul prezidențial pentru securitate națională, Marius-Gabriel Lazurca, în cadrul ceremoniei organizate la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I.

Șeful statului a evidențiat importanța Forțelor Terestre în cadrul Sistemului Național de Apărare, afirmând că „Sărbătorim astăzi una dintre cele mai relevante componente ale Sistemului Național de Apărare, categoria de forțe cu cea mai mare pondere în Armata României”. Totodată, el a arătat că acestea „au un rol major în punerea în practică a strategiilor militare și înseamnă profesioniști, militari și civili, care aduc o valoroasă contribuție la succesul misiunilor din teatrele de operații”.

În mesajul său, președintele a adus un omagiu militarilor căzuți la datorie și veteranilor, subliniind că „în această zi solemnă, onorăm memoria eroilor care au făcut sacrificiul suprem pe câmpul de luptă și transmitem respectul nostru profund veteranilor care au apărat valorile naționale, atât pe teritoriul României, cât și dincolo de granițele sale”.

Referindu-se la mediul de securitate, Nicușor Dan a punctat că „într-un context geopolitic din ce în ce mai complicat, marcat de perpetuarea războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, precum și de crize din alte zone ale lumii care afectează stabilitatea globală, România își păstrează relevanța în domeniul securității și apărării pe Flancul Estic”.

Potrivit acestuia, statutul României ca „reper strategic regional se datorează și capacității Forțelor Terestre de a se adapta rapid la noile provocări de securitate și la particularitățile misiunilor derivate din acestea”, în condițiile în care, „alături de aliați și parteneri, Forțele Terestre sunt implicate în asigurarea securității naționale, regionale și euro-atlantice”.

Șeful statului a mai arătat că „astăzi, Forțele Terestre sunt o componentă omogenă și dinamică a Armatei României, cu rezultate importante în îndeplinirea misiunilor desfășurate”, evidențiind în același timp progresele recente: „de la accelerarea dotării cu tehnică de luptă performantă, prin derularea programelor majore de înzestrare, până la perfecționarea instruirii prin exerciții complexe în format multinațional”.

În ceea ce privește direcțiile viitoare, președintele a transmis că „vom continua să modernizăm Armata României și să încurajăm cariera militară”, precizând că „am demarat deja majorarea etapizată a bugetului pentru apărare în conformitate cu angajamentele asumate la nivelul NATO și vom achiziționa tehnică și echipamente de ultimă generație, utilizând inclusiv instrumentele financiare puse la dispoziție de Uniunea Europeană, pentru a ne consolida capacitatea defensivă”.

În final, Nicușor Dan a transmis un mesaj de apreciere militarilor.

„Tuturor celor care fac parte din Forțele Terestre, le transmit felicitări și îndemnul de a acționa și în viitor cu onoare și curaj, știind că sunt parte a marii familii a Armatei României”, a încheiat președintele mesajul său.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare