Nicușor Dan: Rețelele au devenit un câmp de confruntare. România are un avantaj competitiv în securitatea cibernetică

Președintele Nicușor Dan a declarat marți, la Bucharest Cybersecurity Conference 2026, că atacurile asupra infrastructurilor critice urmăresc inclusiv decredibilizarea instituțiilor și pierderea încrederii cetățenilor în democrație, acesta subliniind că România are un avantaj competitiv în domeniul securității cibernetice și insistând asupra unei colaborări mai bune între stat și mediul privat.

„Rețelele au devenit deja un câmp de confruntare, așa cum alte zone ale spațiului fizic sunt, și vedem de câțiva ani, în atacuri asupra acestor infrastructuri critice, o încercare de a decredibiliza instituțiile, de a pierde încrederea cetățenilor în instituțiile democratice și în democrația însăși”, a afirmat Nicușor Dan, în discursul său.

 

Președintele a participat la conferința organizată la Halo Events Center, Romexpo, unde a evidențiat importanța securității cibernetice atât pentru securitatea națională, cât și pentru dezvoltarea economică a României.

„De aceea, dincolo de faptul că e o zonă economică în care România are o oarecare expertiză, acest subiect preocupă instituțiile statului român”, a spus șeful statului.

Nicușor Dan a susținut că România dispune de resurse care îi pot permite să devină mai competitivă pe piața globală a securității cibernetice, menționând tradiția învățământului de specialitate și dezvoltarea companiilor private din domeniu.

„România are un avantaj competitiv, este una dintre zonele în care economia românească poate să fie competitivă, pentru că se întâmplă să avem o școală cu oarecare tradiție în zona aceasta, pentru că, de multe ori, în ciuda statului, mediul privat s-a dezvoltat în această direcție și avem companii competitive”, a declarat președintele.

Acesta a comparat perspectivele sectorului cu cele din industria de securitate și apărare, unde cererea urmează să se mențină pe termen lung.

„Așa cum, din păcate, pe zona de securitate și apărare, se deschide o piață pentru mulți ani de acum încolo, și în această zonă se deschide o piață în care România are atuurile sale”, a afirmat Nicușor Dan.

În opinia sa, una dintre principalele provocări rămâne colaborarea dintre autorități și companiile private, necesară pentru consolidarea sectorului și dezvoltarea unor actori cu o prezență relevantă la nivel internațional.

„Acum, întrebarea fundamentală pentru această zonă economică, ca pentru multe altele, este dacă statul și privatul vor reuși să colaboreze, pentru că n-am prea reușit, ca să o spunem foarte pe șleau”, a spus șeful statului.

Nicușor Dan a adăugat că Administrația Prezidențială este pregătită să sprijine eforturile de colaborare dintre instituțiile statului și mediul privat.

„E bine că, la tipul acesta de interacțiuni, sunt companii și sunt reprezentanți ai statului, și, în măsura în care Administrația Prezidențială poate să sprijine acest efort de coagulare de energii, noi suntem aici”, a declarat președintele.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare