Op-ed | Ambasadorul britanic Andrew Noble: Negocierea Protocolului privind Irlanda de Nord trebuie să respecte ambele uniuni, Regatul Unit și Uniunea Europeană

de Andrew Noble, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România

Pacea și stabilitatea au fost câștigate cu greu în Irlanda de Nord. Cea mai mare parte a progreselor pe care le-am văzut se bazează pe Acordul de la Belfast (Acordul din Vinerea Mare), care a marcat triumful compromisului și al toleranței după decenii de instabilitate.

Prioritatea Regatului Unit este să susțină acest acord în toate dimensiunile sale. Acesta a creat un guvern de împărțire a puterii la Stormont pe baza consimțământului și a parity of esteem (dreptul unui cetățean de a se identifica legal ca britanic, irlandez sau amândouă) pentru toate comunitățile, a intensificat cooperarea Nord-Sud în Irlanda și a consolidat acordurile de cooperare Est-Vest.

Funcționarea cu succes a Acordului de la Belfast (Acordul din Vinerea Mare) și a instituțiilor sale este crucială pentru progresul continuu al Irlandei de Nord. Însă aceste reglementări sunt supuse unor presiuni din ce în ce mai mari, deoarece Executivul Irlandei de Nord nu funcționează pe deplin. Acest lucru se datorează faptului că Protocolul Irlandei de Nord nu beneficiază de sprijinul necesar într-o parte a comunității.

Chiar dacă Protocolul nu a fost încă pus în aplicare în totalitate din cauza perioadelor de grație și a drepturilor de servitute, problemele practice sunt evidente.

Procedurile vamale pentru circulația mărfurilor în Regatul Unit au făcut deja ca întreprinderile să se confrunte cu o birocratie si costuri semnificative. Multe întreprinderi britanice și-au retras produsele de la vânzare în Irlanda de Nord, iar unele au renunțat deja să mai facă afaceri acolo. În timp ce încercăm să înaintăm cu redresarea economică post-Covid, normele privind impozitarea înseamnă că cetățenii din Irlanda de Nord nu pot beneficia pe deplin de aceleași decizii economice ca toți ceilalți cetățeni din țara noastră. Această situație este în mod clar inacceptabilă și nesustenabilă, iar acest lucru nu poate fi tolerat de niciun guvern responsabil.

Astfel de probleme au contribuit la creșterea preocupării cu privire la subminarea relației dintre Marea Britanie și Irlanda de Nord. Fără rezolvarea acestor probleme și a altora, nu vom putea restabili Executivul și nu vom putea păstra progresul obținut cu greu prin Acordul din Vinerea Mare de la Belfast.

Preferința noastră este să ajungem la un rezultat negociat cu UE. Am lucrat neobosit în acest scop și vom continua să facem acest lucru. Regatul Unit este angajat în negocieri cu UE în acest scop de aproape 18 luni.

Regatul Unit a propus ceea ce noi considerăm a fi o soluție cuprinzătoare și rezonabilă pentru a îndeplini obiectivele Protocolului. Aceasta include un sistem de comercianți de încredere care să furnizeze UE date comerciale în timp real, oferindu-le încrederea că bunurile destinate Irlandei de Nord nu intră pe piața unică a UE.

Soluția propusă de noi ar îndeplini obiectivele inițiale privind Protocolul, atât ale noastre, cât și cele ale UE. Aceasta ar aborda fricțiunile din comerțul Est-Vest, protejând în același timp Piața Unică a UE și Acordul de la Belfast.

Provocarea constă în faptul că rezolvarea reală a problemelor necesită o modificare a Protocolului în sine, deoarece redactarea actuală a acestuia împiedică punerea în aplicare a acestor soluții, însă mandatul UE nu permite modificarea Protocolului. De aceea, deși salutăm spiritul actualelor propuneri ale UE, acestea pur și simplu nu sunt capabile să abordeze problemele fundamentale.

Obiectivul nostru comun trebuie să fie acela de a găsi o soluție care să poată beneficia de cel mai larg sprijin intercomunitar posibil în anii următori și să protejeze Acordul din Vinerea Mare de la Belfast în toate dimensiunile sale. Acesta este motivul pentru care ne-am anunțat intenția de a introduce, în cursul săptămânilor viitoare, o nouă lege care să aducă Protocolului modificări necesare și specifice.

În paralel cu introducerea acestei noi legi, rămânem deschiși la continuarea discuțiilor cu UE, dacă putem obține același rezultat printr-o soluție negociată; vom continua să colaborăm cu Uniunea Europeană.

Cu toate acestea, pentru a răspunde la situația foarte gravă și serioasă din Irlanda de Nord, este necesar să acționăm pentru a ne asigura că instituțiile pot fi restabilite cât mai curând posibil.

Nu este vorba despre eliminarea Protocolului. Scopul nostru este să îndeplinim obiectivele declarate ale Protocolului. Vom consolida acele prevederi care funcționează în cadrul Protocolului, corectându-le în același timp pe cele care nu funcționează.

Rămânem deschiși la o soluție negociată, dar urgența situației înseamnă că nu ne putem permite să mai amânăm.

În calitate de guvern suveran al Irlandei de Nord, Regatul Unit are responsabilități clare în ceea ce privește asigurarea parity of esteem (dreptul unui cetățean de a se identifica legal ca britanic, irlandez sau amândouă) și protecția drepturilor economice. UE nu va fi afectată negativ în niciun fel – așa cum am asigurat protecția Pieței Unice a UE încă de la existența protocolului.

Trebuie să restabilim prevalența Acordului de la Belfast în toate dimensiunile sale ca bază pentru restaurarea Executivului. Vom face acest lucru prin măsuri tehnice menite să atingă obiectivele declarate ale Protocolului, adaptate la realitatea din Irlanda de Nord.

Vom face acest lucru într-un mod care să respecte în mod fundamental ambele uniuni: cea a Regatului Unit și cea a UE. Și ne vom respecta angajamentele față de toate comunitățile din Irlanda de Nord.

În calitate de co-semnatar și co-garant al Acordului din Vinerea Mare de la Belfast, Regatul Unit va lua deciziile necesare pentru a menține pacea și stabilitatea.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare