Parisul avertizează că un acord UE-Mercosur „nu este posibil” dacă pune în pericol fermierii francezi: „Cererile Franței sunt departe de a fi acceptate”

Mai mulți oficiali francezi au avertizat că „nu este posibil” un acord între Uniunea Europeană și țările latino-americane din blocul Mercosur care să pună în pericol fermierii francezi, în ajunul summitului șefilor de stat și de guvern din UE în cadrul căruia ar urma să fie aprobat acordul de liber schimb dintre cele două piețe, informează EFE, citat de Agerpres.

„Cererile Franței sunt departe de a fi acceptate. Și un acord care îi expune pe fermierii noștri nu este posibil”, a subliniat ministrul Agriculturii, Annie Genevard, într-un interviu acordat postului de radio Europe 1.

„Franța solicită amânarea termenelor limită din decembrie, astfel încât să putem continua să lucrăm și să obținem protecția legitimă de care are nevoie agricultura europeană”, a declarat duminică seara biroul prim-ministrului Sébastien Lecornu, informează Politico Europe.

Declarația confirmă o informație publicată joi de POLITICO, potrivit căreia Parisul face presiuni pentru o amânare. Aceasta survine în momentul în care Uniunea Europeană se apropie de finalizarea acordului cu Argentina, Brazilia, Uruguay și Paraguay, care se află în negociere de peste 25 de ani și care ar crea o piață comună de peste 700 de milioane de oameni.

Danemarca, care deține președinția Consiliului UE, s-a angajat să organizeze votul la timp pentru ca președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să poată zbura în Brazilia pe 20 decembrie pentru a semna acordul.

Mai multe țări avertizează că întârzierea riscă să compromită în cele din urmă acordul comercial, temându-se că o amânare suplimentară ar putea încuraja opoziția din Parlamentul European sau complica pașii următori atunci când Paraguay, care este sceptic față de acord, va prelua președinția blocului Mercosur de la actualul deținător, Brazilia.

Țările care susțin acordul, printre care Germania, Suedia și Spania, susțin că preocupările Franței au fost deja luate în considerare, indicând garanțiile suplimentare propuse pentru a proteja fermierii europeni în cazul unei creșteri a importurilor de carne de vită sau de pasăre din America Latină.

Însă, întrucât aceste măsuri de protecție nu sunt încă finalizate, Franța afirmă că nu poate susține acordul, temându-se că acesta ar putea provoca furia comunității agricole, care are o mare influență politică în țară.

Bruxelles a anunțat, de asemenea, în această lună că intenționează să întărească controalele la frontieră asupra importurilor de produse alimentare, animale și plante.

„Aceste progrese sunt încă incomplete și trebuie finalizate și implementate într-un mod operațional, robust și eficient pentru a produce și a aprecia efectele lor depline”, a declarat Cabinetul Lecornu.

În ciuda hotărârii Danemarcei de a organiza votul la timp, discuțiile finale între țările membre ale UE s-ar putea să nu se încheie înainte de summitul liderilor europeni de joi și vineri din această săptămână. Joi este planificată o mare manifestație a fermierilor la Bruxelles.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare