Connect with us

CHINA

Parisul este ”consternat” de afirmațiile ambasadorului chinez în Franța prin care neagă apartenența Peninsulei Crimeea la Ucraina și suveranitatea acestei țări

Published

on

© Présidence de la République France/ Flickr

Franța și-a exprimat sâmbătă ”consternarea” după ce ambasadorul chinez în Franța a negat suveranitatea țărilor care s-au desprins din Uniunea Europeană și a pus sub semnul întrebării apartenența Peninsulei Crimeea la Ucraina, anunță AFP, citat de Agerpres.

Prezent vineri seara la postul francez LCI, Lu Shaye a apreciat că țările fostei URSS ”nu au statut efectiv în dreptul internaţional, deoarece nu există un acord internaţional pentru a concretiza statutul lor de ţară suverană”.

În ceea ce privește Peninsula Crimeea, teritoriu ucrainean ocupat ilegal de Rusia în 2014, acesta a spus că ”depinde de modul în care percepem această problemă. Există istoria. Crimeea a fost la început la Rusia. Hruşciov a fost cel care a oferit Crimeea Ucrainei pe vremea Uniunii Sovietice”.

Reacția Ministerului francez de Externe nu a întârziat să apară. Într-un comunicat, acesta a ”luat cunoştinţă cu consternare” despre aceste remarci, cerând Chinei ”să spună (dacă acestea) reflectă poziţia sa, ceea ce sperăm să nu fie cazul”.

Ucraina a fost recunoscută internaţional ”în interiorul frontierelor incluzând Crimeea în 1991 de către întreaga comunitate internaţională, inclusiv China, la căderea URSS, ca nou stat membru al Naţiunilor Unite”, a insistat Parisul, amintind că anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014 este ”ilegală conform dreptului internaţional”.

Chiar dacă Beijingul a lansat apeluri la o soluție pașnică a războiului rus, acesta nu a condamnat invazia lui Putin.

Luna trecută, Xi a vizitat Moscova și a purtat discuții îndelungate cu președintele rus Vladimir Putin, în cadrul cărora cei doi lideri și-au celebrat ”legăturile strânse”.

Într-un evident contrast, Xi nici măcar nu a vorbit la telefon cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, de când Rusia a declanșat războiul la scară largă, deși acesta din urmă l-a invitat la Kiev și a căutat stabilirea unor legături mai strânse.

Cu prilejul vizitei pe care a efectuat-o în China, președintele francez, Emmanuel Macron, și-a exprimat convingerea că Beijingul poate juca un ”rol major” în eforturile pentru pace în Ucraina ca urmare a relației sale strânse cu Rusia.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

CHINA

“Prieteni de oțel”: Putin și Xi Jinping promit, la parada militară din Moscova, că vor “contracara decisiv politica de dublă îngrădire a SUA împotriva Rusiei și Chinei”

Published

on

© Kremlin

Președintele Chinei, Xi Jinping, i-a transmis joi și vineri lui Vladimir Putin că cele două țări ar trebui să fie „prieteni de oțel”, în timp ce au promis că vor ridica cooperarea la un nou nivel și vor contracara “decisiv” influența Statelor Unite, potrivit Reuters.

În cadrul discuțiilor de la Kremlin care au precedat parada militară din Piața Roșie de la Moscova cu ocazia Zilei Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, cei doi lideri s-au prezentat drept apărători ai unei noi ordini mondiale, care nu mai este dominată de SUA.

Într-o declarație comună extinsă, au anunțat că vor aprofunda relațiile în toate domeniile, inclusiv în cel militar, și că vor “consolida coordonarea pentru a contracara decisiv politica de «dubla îngrădire» promovată de Washington împotriva Rusiei și Chinei”.

Cele două țări au afirmat că războiul din Ucraina poate fi soluționat doar prin înlăturarea “cauzelor sale profunde” – o formulare folosită frecvent de Rusia pentru a justifica decizia de a porni războiul ca măsură preventivă împotriva aderării Ucrainei la NATO. Ucraina și aliații săi occidentali consideră acest argument drept un pretext fals pentru ceea ce ei numesc o invazie de tip imperialist, arată sursa citată.

Xi este cel mai influent dintre cei peste douăzeci de lideri străini care vizitează Moscova în această săptămână pentru a marca 80 de ani de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial – o comemorare cu semnificație deosebită pentru Putin.

Participarea lui Xi – și declarația comună care aliniază China la poziția Rusiei asupra conflictului – reprezintă un sprijin important pentru Putin, în condițiile în care Rusia se confruntă cu presiuni din partea Statelor Unite pentru a pune capăt războiului.

Rusia afirmă că dorește să repare relațiile cu Washingtonul, deteriorate la cel mai scăzut nivel de după Războiul Rece din cauza conflictului din Ucraina, și că vede oportunități pentru afaceri profitabile. Cu toate acestea, discuțiile nu au produs o încetare a focului, iar președintele Donald Trump a amenințat că va renunța la negocieri dacă nu se înregistrează progrese clare.

Xi, al cărui guvern se află într-un război tarifar declanșat de Trump, a declarat că China și Rusia ar trebui să consolideze bazele cooperării lor și să “elimine interferențele externe”.

Cele două țări ar trebui să fie “adevărați prieteni de oțel, care au trecut prin sute de încercări de foc”, i-a spus Xi lui Putin.

Într-o altă referire implicită la SUA, Xi a afirmat că Rusia și China vor colabora pentru a contracara “unilateralismul și intimidarea”.

Xi și Putin s-au întâlnit de zeci de ori și au semnat un parteneriat strategic “fără limite” în februarie 2022, cu mai puțin de trei săptămâni înainte ca Putin să-și trimită armata în Ucraina. China este cel mai mare partener comercial al Rusiei și a oferit Moscovei un colac de salvare economic, care a ajutat-o să facă față sancțiunilor occidentale.

Continue Reading

CHINA

SUA și China vor purta tratative comerciale în Elveția, în contextul tensiunilor tot mai mari generate de impunerea tarifelor vamale

Published

on

© Treasury Secretary Scott Bessent / X

Statele Unite și China vor purta tratativele comerciale la nivel înalt, în contextul tensiunilor tot mai mari generate de impunerea tarifelor vamale. Pentru prima dată de la declanșarea războiului comercial, oficialii economici ai președintelui Donald Trump se vor întâlni față în față, în acest weekend, cu un înalt reprezentant chinez, informează Politico Europe.

Potrivit Trezoreriei de la Washington, secretarul Scott Bessent va ajunge joi în Elveția, unde va avea loc reuniunea. Comunicatul Trezoreriei nu precizează cine va fi interlocutorul lui Bessent, dar ministerul comerțului de la Beijing, care a confirmat că vor avea loc negocieri, a precizat că partea chineză va fi reprezentată de viceprim-ministrul He Lifeng.

Conform ministerului, decizia de a negocia a fost luată ca reacție la așteptările internaționale, în interesul economic al Chinei și în urma solicitărilor industriei americane și a consumatorilor, scrie Agerpres.

Bessent a încercat să minimalizeze așteptările ca cele două părți să înceapă discuțiile privind un acord comercial cuprinzător la reuniunea din acest weekend, lucru despre care experții în comerț se așteaptă să implice o negociere îndelungată.

Ei ar putea discuta despre cum să reducă tarifele de 145% pe care Trump le-a impus asupra tuturor produselor chinezești și tarifele de retorsiune de 125% ale Beijingului asupra produselor americane, a spus el.

„Acest lucru nu este sustenabil, așa cum am mai spus, în special din partea Chinei”, a declarat Bessent. Tarifele actuale sunt „echivalentul unui embargo. Nu vrem să ne decuplăm. Ceea ce ne dorim este un comerț echitabil”.

De asemenea, el a refuzat să spună dacă Trump se va oferi să reducă tariful la 50% ca semn de bună credință. Dar „totul este pe masă” și Trump însuși va decide ce să facă, a adăugat Bessent.

Marți, președintele american Donald Trump afirmase că oficiali din China vor să negocieze relaxarea tensiunilor în comerțul bilateral, iar dialogul va avea loc „la momentul potrivit”. „Vor să negocieze și vor să aibă o întâlnire”, a spus el în Biroul Oval al Casei Albe, la întâlnirea cu premierul canadian Mark Carney.

Guvernul de la Washington a impus taxe de până la 145% la importurile din China, iar Beijingul a reacționat cu măsuri similare la nivelul de 125% pentru produsele americane. Ambele părți au prevăzut însă excepții pentru articolele considerate critice, cum ar fi anumite componente electronice, pentru a atenua impactul economic. 

Continue Reading

CHINA

Beijingul este pregătit să îi primească pe Ursula von der Leyen și Antonio Costa pentru summitul UE-China: În actualele circumstanțe, consolidarea cooperării este importantă pentru ambele părți

Published

on

© European Union, 2023/ Source: EC - Audiovisual Service

China s-a arătat marți pregătită să îi primească pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și pe președintele Consiliului European, Antonio Costa, la summitul dintre Beijing și UE, prevăzut să se desfășoare în țara asiatică în luna iulie, anunță AFP și Reuters, citate de Agerpres.

”Președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, sunt bineveniți în China pentru o nouă serie de întâlniri sino-europene”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez, Lin Jian, în cadrul unui briefing de presă.

China și UE vor desfășura ”dialoguri la nivel înalt în domeniile strategic, economic, ecologic și digital”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

”În actualele circumstanțe, ambele părți cred că este foarte important pentru China și Europa să întărească dialogul și cooperarea”, le-a spus Lin Jian jurnaliștilor, exprimându-și încrederea că noile convorbiri ”vor da un nou imbold dezvoltării susținute, sănătoase și stabile a relațiilor China-UE”.

În timp ce Trump a decretat o pauză în aplicarea celui mai sever regim tarifar pentru alte țări din lume – inclusiv UE – China caută parteneri care să o ajute să contracareze imensele presiuni comerciale venite din partea Casei Albe.

Unii dintre liderii blocului european susțin îndepărtarea de SUA și crearea unor legături mai strânse cu diferiți parteneri globali, însă alții susțin că este mai bine ca blocul să rămână aproape de Washington.

Premierul italian Giorgia Meloni, care insistă că Europa trebuie să păstreze o ”abordare pragmatică, constructivă și deschisă” față de Casa Albă, a călătorit la Washington unde a fost primită de președintele Donald Trump.

De cealaltă parte, premierul spaniol Pedro Sanchez a mers în luna aprilie în China, țară pe care a descris-o drept ”un partener fundamental pentru noi atunci când vine vorba de a face față celor mai mari provocări ale lumii”.

Ultimul summit de acest tip a avut loc la Beijing în 2023. În aprilie, un purtător de cuvânt al Consiliului European a anunțat că următorul summit între Bruxelles și Beijing va avea loc în iulie în China.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
POLITICĂ2 hours ago

Donald Tusk, mesaj de susținere în română pentru Nicușor Dan, rememorând un discurs din 2019 la București: Mănușile cu care Duckadam a apărat la Sevilla trebuie primite de Nicușor Dan pentru a apăra România, Europa și libertatea

U.E.7 hours ago

Merz promite să retransforme Germania într-o „locomotivă a creșterii”, dotată cu „cea mai puternică armată din Europa”

POLITICĂ8 hours ago

George Simion, primit la Varșovia de președintele Poloniei cu patru zile înainte de alegeri. Discuțiile, axate pe “relația bilaterală dintre Polonia și România”

ROMÂNIA9 hours ago

Comunitatea de business avertizează asupra deteriorării accelerate a climatului de afaceri și cere decizii politice stabile și coerente pentru menținerea României pe traiectoria euro-atlantică

BUSINESS9 hours ago

Atragerea de noi investiții străine directe este vitală pentru progresul economic al României, semnalează Consiliul Investitorilor Străini (FIC) în cea de-a 15-a ediție a Cărții Albe

U.E.9 hours ago

Ungaria: Lege propusă împotriva ONG-urilor cu finanțare externă și considerate o amenințare la adresa suveranității naționale

ROMÂNIA10 hours ago

Decidenți din Parlamentul României și European își exprimă deschiderea de a consolida dialogul cu mediul de afaceri românesc pentru a crește absorbția fondurilor europene: România trebuie să rămână ancorată în UE

ROMÂNIA10 hours ago

Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Concordia reliefează caracterul vital al fondurilor UE pentru economia românească: Dacă nu aducem fiecare euro în țară, ne paște recesiunea

ROMÂNIA10 hours ago

BNR: Investițiile străine directe în România au scăzut cu peste 32% în primul trimestru din 2025

ROMÂNIA11 hours ago

Romanian Business Leaders face apel la dialog între decidenții politici și antreprenori și avansează un set de 10 măsuri concrete pentru a accesa ”mai mulți bani” europeni, ”mai repede și mai bine”

ROMÂNIA10 hours ago

Decidenți din Parlamentul României și European își exprimă deschiderea de a consolida dialogul cu mediul de afaceri românesc pentru a crește absorbția fondurilor europene: România trebuie să rămână ancorată în UE

ROMÂNIA10 hours ago

Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Concordia reliefează caracterul vital al fondurilor UE pentru economia românească: Dacă nu aducem fiecare euro în țară, ne paște recesiunea

ROMÂNIA11 hours ago

Romanian Business Leaders face apel la dialog între decidenții politici și antreprenori și avansează un set de 10 măsuri concrete pentru a accesa ”mai mulți bani” europeni, ”mai repede și mai bine”

ROMÂNIA1 day ago

Ministrul Finanțelor, vești bune de la Bruxelles: România va încasa pe 10 iunie 1,3 miliarde de euro din a treia cerere de plată din PNRR

U.E.5 days ago

„Stare de urgență în gândire și acțiune”: Von der Leyen și noul cancelar german susțin mobilizarea rapidă privind competitivitatea UE, sprijinirea Ucrainei și gestionarea migrației

ROMÂNIA6 days ago

Marcel Boloș confirmă riscul de suspendare a fondurilor europene dacă reforma fiscală nu este implementată

ROMÂNIA6 days ago

Boloș: România pregătește cererea de plată nr. 4 din PNRR de 5.7 mld. de euro. La finalul lunii mai, vor fi încasate 1,3 mld. de euro din cererea de plată nr. 3

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Ciolacu: Am ales ordinea, nu haosul. România are nevoie de un președinte cu majoritate parlamentară

ROMÂNIA2 weeks ago

Elena Lasconi: Am votat cu gândul și credința că sistemul poate fi resetat și că în sfârșit se va face dreptate pentru România

ROMÂNIA3 weeks ago

”Investiție importantă” cu sprijinul ajutorului de stat în domeniul materialelor de construcție. Antreprenorii români au deschis la Iernut ”cea mai mare fabrică de BCA din Europa”, anunță Marcel Ciolacu

Trending