Parlamentul European solicită CJUE să evalueze dacă acordul comercial UE-Mercosur este conform cu tratatele Uniunii Europene

Parlamentul European a decis miercuri să solicite Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) să evalueze dacă acordul UE-Mercosur este conform cu tratatele UE, se arată în comunicatul oficial. 

Cu 334 de voturi pentru, 324 împotrivă și 11 abțineri, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care solicită un aviz juridic din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu privire la acord. O a doua rezoluție care solicita, de asemenea, o evaluare juridică a primit 225 de voturi pentru, 402 împotrivă și 13 abțineri.

Temeiul juridic al Acordului de parteneriat UE-Mercosur și al Acordului comercial interimar va fi acum revizuit de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Parlamentul European va continua examinarea textelor, în așteptarea avizului CJUE. Numai după prezentarea avizului juridic, Parlamentul European va putea vota pentru a aproba sau nu acordul.

Acordul comercial UE–Mercosur a fost semnat sâmbătă, la Asuncion, în Paraguay, marcând încheierea a 25 de ani de negocieri între Uniunea Europeană și statele Mercosur și crearea oficială a uneia dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume, cu peste 700 de milioane de locuitori, reprezentând 30% din PIB-ul global.

Înainte de acest moment, o majoritate a statelor membre ale Uniunii Europene a aprobat, în mod provizoriu, semnarea acordului de asociere cu Mercosur, România numărându-se printre acestea.

Deși textul acordului a fost aprobat în cadrul Uniunii Europene cu sprijinul a 21 dintre cele 27 de state membre, acesta nu a intrat automat în vigoare după semnare, fiind necesare etape suplimentare de aprobare și ratificare în cadrul ambelor blocuri.

Acordurile vor necesita aprobarea Parlamentului European înainte de a putea fi încheiate în mod oficial de către Consiliu. Pentru ca acesta să intre în vigoare, va fi necesară și ratificarea de către toate statele membre ale UE.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare