Parlamentul ucrainean a adoptat un proiect de lege ce prevede supravegherea artiștilor ruși care călătoresc în Ucraina

Parlamentul ucrainean a aprobat joi un controversat proiect de lege ce prevede supravegherea artiștilor ruși care intenționează să țină spectacole în Ucraina, relatează agenția Xinhua, potrivit Agerpres.

Legea referitoare la muzicieni, cântăreți și alți profesioniști ruși din domeniul divertismentului a fost aprobată cu 232 de voturi ”pentru”, trecând de pragul de 226 de voturi necesare, potrivit unui comunicat postat pe site-ul parlamentului.

Potrivit legii, artiștii ruși vor putea să întreprindă un turneu în Ucraina numai după ce vor primi aprobare din partea Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU). Prin urmare, organizatorii de turnee vor trebui să prezinte o cerere scrisă către SBU într-un termen de nu mai puțin de 30 de zile până la data prevăzută pentru turnee.

Legea le interzice de asemenea tuturor artiștilor ruși care figurează pe lista SBU ca reprezentând „o amenințare pentru securitatea națională a Ucrainei” să călătorească prin țară.

Conform Serviciului ucrainean al frontierei de stat, peste 70 de artiști ruși au fost împiedicați oficial să intre în Ucraina.

 

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare