Patru țări europene și Consiliul Europei cer Israelului să renunțe la proiectul de lege privind pedeapsa cu moartea

Patru țări europene – Franța, Germania, Italia și Regatul Unit – au solicitat Israelului să renunțe la un proiect de lege referitor la reintroducerea pedepsei cu moartea pentru persoanele condamnate pentru acte de terorism, o măsură despre care oponenții inițiativei spun că ar viza doar palestinienii, informează DPA, citat de Agerpres

Cele patru state își exprimă „profundă îngrijorare” într-o declarație comună înainte de votul care ar urma să aibă loc în Knesset (Parlamentul israelian). 

„Pedeapsa cu moartea este o formă inumană și degradantă de pedeapsă, fără niciun efect descurajator”, au scris miniștrii de externe, cerând celor care au inițiat proiectul de lege să-i pună capăt.

„De aceea ne opunem pedepsei capitale, indiferent de circumstanțele din întreaga lume”, au mai spus ei.

Un mesaj similar a fost transmis și de secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset, într-un comunicat.

„Consiliul Europei se opune pedepsei cu moartea pretutindeni și în orice circumstanțe. Textele aflate în prezent în dezbatere în Knesset ar reprezenta un grav pas înapoi față de moratoriul de facto pe care Israelul îl respectă de multă vreme. Fac apel la autoritățile israeliene să renunțe la aceste propuneri”, a declarat secretarul general.

Proiectul de lege a fost introdus de partidul de extremă dreapta Forța Evreiască (Otzma Yehudit) al ministrului securității naționale, Itamar Ben-Gvir.

Israelul a abolit pedeapsa cu moartea pentru infracțiunile obișnuite în 1954 și nu a mai efectuat execuții din 1962.

Pedeapsa cu moartea nu are loc în justiția modernă și este incompatibilă cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului. În conformitate cu aceste principii, pedeapsa capitală nu poate fi aplicată de cele 46 de state membre ale Consiliului Europei, ceea ce reflectă un consens regional clar și de lungă durată, fundamentat pe respectarea demnității umane și a dreptului la viață.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare