Pentagonul laudă strategia militară „istorică” a Germaniei, care va accelera tranziția către NATO 3.0: Berlinul se poziționează drept un lider-cheie al apărării convenționale a Europei

Noua strategie militară a Germaniei, susținută de angajamentul Berlinului de a îndeplini rapid ținta NATO de 5% din PIB pentru apărare și securitate, va accelera tranziția către „NATO 3.0” și va consolida capacitatea Alianței de a descuraja orice agresiune, a afirmat subsecretarul american al Apărării, Elbridge Colby.

Într-un mesaj publicat marți pe platforma X, oficialul american a precizat că, la 23 iulie, i-a primit la Pentagon pe generalul Carsten Breuer, șeful forțelor armate germane, și pe directorul politic din Ministerul german al Apărării, pentru o prezentare privind noua strategie militară și planul de dezvoltare a Bundeswehr.

„La 23 iulie, am avut privilegiul de a-i primi pe șeful Statului Major al Apărării din Germania și pe directorul politic pentru o prezentare a noii strategii și a noului program militar ale Germaniei, ambele istorice și extrem de lăudabile. Acest plan, alături de angajamentul Germaniei de a îndeplini rapid ținta de 5% asumată la Haga, va accelera puternic evoluția către NATO 3.0 și va consolida capacitatea Alianței de a descuraja o agresiune prin împiedicarea adversarului de a-și atinge obiectivele.. Prin acțiunile sale, Germania se poziționează drept un lider-cheie al apărării convenționale a Europei”, a transmis Elbridge Colby.

Prezentată la 22 aprilie, prima strategie militară din istoria Bundeswehr, împreună cu planul pentru dezvoltarea forțelor armate, alcătuiește noua Concepție generală a apărării militare a Germaniei.

Documentul identifică Rusia drept cea mai mare amenințare la adresa securității europene și stabilește dezvoltarea Bundeswehr în trei etape, cu obiectivul ca Germania să dispună, până în 2039, de cea mai puternică armată convențională din Europa.

Planul prevede consolidarea capacității de apărare și de susținere a operațiunilor, creșterea efectivelor, integrarea mai strânsă a rezerviștilor în structurile active și dezvoltarea coordonată a capabilităților terestre, aeriene, navale, cibernetice și informaționale. Germania urmărește să ajungă până în 2035 la 260.000 de militari activi și 200.000 de rezerviști.

Potrivit guvernului german, Berlinul alocă în prezent apărării 2,4% din PIB, iar cheltuielile prevăzute pentru 2026 se ridică la aproximativ 108 miliarde de euro. Germania intenționează să atingă încă din 2029 pragul de 3,5% din PIB destinat cheltuielilor militare propriu-zise.

Prin angajamentul adoptat la summitul NATO de la Haga, aliații au convenit să investească până în 2035 echivalentul a 5% din PIB, respectiv cel puțin 3,5% pentru cerințele de apărare de bază și până la 1,5% pentru infrastructură critică, reziliență, securitate cibernetică și consolidarea industriei de apărare.

Formula „NATO 3.0”, promovată de Elbridge Colby și de administrația Trump, descrie o Alianță reechilibrată, în care aliații europeni își asumă responsabilitatea principală pentru apărarea convențională a continentului, fiind susținuți în continuare de puterea strategică a Statelor Unite.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare