Competitivitatea stă la baza bunăstării cetățenilor noștri și susține modelul nostru social. Ea modelează viața de zi cu zi a oamenilor – locurile lor de muncă, siguranța și nivelul lor de trai, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la Forumul European pentru Muncă și Drepturi Sociale.
În acest context, von der Leyen a explicat că executivul european a plasat competitivitatea în centrul agendei sale politice. Potrivit acesteia, o Europă socială puternică nu poate exista fără o fundație economică solidă, iar consolidarea performanței economice este esențială pentru protejarea bunăstării cetățenilor
„Astăzi, mulți sunt preocupați de capacitatea Europei de a rămâne competitivă. Companiile se restructurează. Industriile se confruntă cu o competiție globală intensă, adesea din partea unor rivali puternic subvenționați de stat. Mulți europeni se întreabă ce impact va avea inteligența artificială asupra viitorului lor. Traversăm o transformare profundă și rapidă. Trebuie să rămânem în avangarda schimbării. Astăzi vreau să mă concentrez asupra a trei priorități: finalizarea Pieței Unice, investiția în competențe și locuri de muncă de calitate și abordarea crizei accesibilității”, a subliniat Ursula von der Leyen.
Competitiveness is our goal.
Social is our essence.
We're acting for a strong social Europe.
By empowering workers and entrepreneurs.
Supporting skills and quality jobs.
And working for affordable housing ↓ https://t.co/K9ih8bZ6v1
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) March 3, 2026
Referitor la piața unică, președinta Comisiei Europene a precizat că aceasta rămâne motorul creșterii și competitivității europene. Ea a explicat că, de la lansarea sa în 1993, piața unică a contribuit la creșterea PIB-ului Uniunii Europene cu aproape 4% și la crearea a aproximativ 3,6 milioane de locuri de muncă. Potrivit acesteia, aprofundarea pieței unice ar putea dubla aceste câștiguri.
„Trebuie să depășim numeroasele bariere dintre statele membre. De aceea, la sfârșitul acestei luni vom propune regimul 28. Acesta va permite companiilor să opereze în baza unui set unic și simplu de reguli în întreaga Uniune. Vreau să fie clar: standardele noastre de muncă nu vor fi puse sub semnul întrebării. Scopul este ca firmele să poată opera mai ușor între statele membre, să crească aici, în Europa, și să creeze locuri de muncă noi”, a adăugat von der Leyen.
De asemenea, președinta Comisiei Europene a anunțat că va fi propusă o nouă structură juridică – „EU Inc.”. Potrivit acesteia, antreprenorii vor putea înregistra o companie în orice stat membru în termen de 48 de ore, complet online, vor putea opera mai ușor peste granițe și vor avea acces facil la finanțare în etapele de start-up și scale-up. Aceasta, a subliniat ea, înseamnă o Europă mai simplă.
„Dar Piața Unică nu este doar despre companii, ci și despre lucrători. Și aici putem face mai mult pentru a realiza cu adevărat „o Europă, o piață”. Trebuie să facilităm munca în întreg spațiul european, inclusiv prin instrumente digitale care să simplifice accesul la securitatea socială. Trebuie să eliminăm barierele birocratice care afectează libera circulație. Vom prezenta în această toamnă un pachet privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă”, a continuat von der Leyen.
Referitor la competențe și locurile de muncă de calitate, președinta Comisiei Europene a subliniat că, într-un moment de transformare accelerată, competențele reprezintă puntea dintre incertitudine și oportunitate. Ea a arătat că, tocmai din acest motiv, a fost lansată Uniunea Competențelor, al cărei obiectiv este pregătirea europenilor pentru o economie aflată în schimbare.
„Avem nevoie și de o Garanție pentru Competențe, care să sprijine tranziția lucrătorilor din sectoarele în declin către cele aflate în creștere. Competențele trebuie însă și valorificate prin locuri de muncă de calitate. De aceea lucrăm la viitoarea Lege privind Locurile de Muncă de Calitate, pentru a asigura protecție solidă pentru lucrători și, în același timp, competitivitate și productivitate. Aceste obiective nu sunt opuse – sunt două fețe ale aceleiași monede”, a adăugat acesta.
În finalul intervenției sale, Ursula von der Leyen s-a referit la problema accesibilității, subliniind că, pentru prea mulți europeni, locuința a devenit o sursă de anxietate. Ea a arătat că există studenți care renunță la universitate din lipsă de cazare, tineri care amână întemeierea unei familii din cauza costurilor ridicate și asistenți medicali sau pompieri care nu își permit să locuiască în comunitățile pe care le deservesc.
„Acesta este scopul Planului de Acțiune pentru Locuințe Accesibile. Vom limita efectele închirierilor pe termen scurt care cresc artificial prețurile. Vom elimina barierele inutile în planificare și autorizare. Vom facilita utilizarea fondurilor europene pentru locuințe accesibile și vom prezenta o Recomandare privind combaterea excluziunii locative. Astăzi, peste un milion de persoane din Europa nu au o locuință. Nu putem accepta acest lucru. Fiecare om merită un loc sigur pe care să-l numească acasă”, a punctat von der Leyen.



