Premieră în instituțiile UE: Absolvenții învățământului profesional și tehnic vor putea participa la programul de stagii ”Blue Book” al Comisiei Europene

Comisia Europeană a actualizat regulile programului său de stagii, introducând un cadru unic și modernizat care face schema mai incluzivă și mai bine aliniată obiectivelor europene privind competențele și ocuparea forței de muncă. Pentru prima dată, absolvenții învățământului profesional și tehnic (VET) vor putea aplica pentru celebrul program de stagii al Comisiei Europene – „Blue Book Traineeship”, extinzând astfel accesul la stagii de înaltă calitate și recunoscând valoarea diferitelor parcursuri educaționale din Europa, informează un comunicat oficial al Executivului European. 

Prin această schimbare, Comisia face un pas important pentru ca oportunitățile de stagiu să reflecte mai bine diversitatea talentelor din Uniunea Europeană. Măsura sprijină obiectivele inițiativei „Uniunea Competențelor” (Union of Skills), oferind absolvenților învățământului profesional posibilitatea de a dobândi experiență profesională relevantă într-o administrație publică europeană de înalt nivel și recunoscând contribuția importantă pe care acest tip de educație o aduce pe piața muncii.

„Învățământul și formarea profesională oferă milioane de oameni competențele necesare pentru a reuși într-o economie aflată în continuă schimbare. Acesta deschide drumul către locuri de muncă de calitate și contribuie la consolidarea competitivității Europei. Prin deschiderea programului său de stagii pentru absolvenții învățământului profesional și tehnic, Comisia Europeană face exact ceea ce le cere statelor membre: să trateze în mod egal parcursurile educaționale profesionale și cele academice”, a transmis Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire.

Noul cadru îmbunătățește și condițiile financiare oferite stagiarilor, printr-o structură revizuită a burselor și indemnizațiilor, cu scopul de a reduce barierele practice și financiare care pot împiedica participarea. Modificările urmăresc să facă programul mai accesibil candidaților din medii educaționale diverse și din toate statele membre ale Uniunii.

Totodată, noile reguli consolidează angajamentul Comisiei pentru incluziune, echitate și un mediu de lucru sigur. Acestea promovează egalitatea de tratament și prevăd măsuri clare împotriva hărțuirii și discriminării, astfel încât stagiarii să își desfășoare activitatea într-un mediu bazat pe respect, demnitate și șanse egale. De asemenea, cadrul revizuit acordă o atenție sporită echilibrului geografic, pentru a asigura o reprezentare cât mai largă a tuturor statelor membre.

Prin înlocuirea deciziilor anterioare cu un singur cadru modernizat și simplificat, Comisia facilitează înțelegerea regulilor atât pentru candidați și stagiari, cât și pentru serviciile implicate în organizarea programului. Acest lucru va asigura o administrare mai eficientă și o aplicare unitară a regulilor.

Noile prevederi vor ghida organizarea programului „Blue Book” pe baza unui set de reguli mai clar și mai actualizat, astfel încât acesta să continue să atragă tineri talentați din întreaga Uniune Europeană și din țările candidate care beneficiază de strategia de preaderare, oferindu-le o experiență echitabilă, de înaltă calitate și incluzivă.

Etapele următoare

Noile reguli vor intra în vigoare pentru sesiunea de stagii care va începe în martie 2027. Înscrierile pentru această sesiune vor fi deschise în perioada 22 iulie – 4 septembrie 2026.

Context

Programul Blue Book Traineeship este principalul program de stagii al Comisiei Europene și se adresează în special tinerilor absolvenți. Acesta oferă participanților oportunitatea de a înțelege direct modul de funcționare al Comisiei Europene și al instituțiilor Uniunii Europene, contribuind totodată la aprofundarea cunoștințelor despre integrarea europeană și politicile UE, într-un mediu de lucru multicultural.

De-a lungul anilor, Blue Book a devenit unul dintre cele mai atractive și competitive programe de stagii din instituțiile europene. În fiecare an, programul primește aproximativ 36.000 de candidaturi și oferă aproape 2.000 de locuri de stagiu în cadrul Comisiei Europene, al celor 14 agenții și organisme ale UE, precum și al Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE).

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare