Connect with us

INTERNAȚIONAL

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, elogiu la adresa lui Donald Trump: „Sunteți cel mai bun prieten pe care Israelul l-a avut la Casa Albă”

Published

on

© The Prime Minister of Israel/Facebook

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a lăudat relația specială pe care țara sa o are cu Statele Unite ale Americii (SUA), consolidată în ultimii ani datorită susținerii președintelui Donald Trump, pe care l-a numit „cel mai bun prieten pe care Israelul l-a avut la Casa Albă”.

Benjamin Netanyahu a făcut această declarație în cadrul conferinței de presă comune cu președintele american, în prima sa zi de vizită la Casa Albă și cu o zi înainte ca Donald Trump să prezinte planul de pace pentru Orientul Mijlociu, o inițiativă despre care se spune că este puternic pro-israeliană și pe care Palestina a respins-o deja.

 

Surse din Israel susțin că planul ar permite anexarea unei mari părți din Cisiordania, inclusiv a majorității așezărilor evreiești de acolo, ceea ce ar face imposibilă crearea unui stat independent palestinian care să cuprindă Cisiordania, Gaza și Ierusalimul de Est. De altfel, palestinienii nu au fost invitați săptămâna aceasta la Washington, față de care s-au răcit după mutarea ambasadei SUA la Ierusalim.

„Domnule președinte, aștept cu nerăbdare să faceți istorie mâine”, a spus Netanyahu cu referire la prezentarea viziunii pentru pace în Orientul Mijlociu a administrației Trump, pe care o consideră „oportunitatea secolului”, pe care Israelul „nu o va rata”. Acesta a adresat apoi mulțumiri „pentru tot ce ați făcut pentru Israel: „pentru că ați recunoscut Ierusalimul drept capitala Israelului, pentru că ați mutat ambasada acolo, pentru recunoașterea suveranității noastre în Înălțimile Golanului, pentru recunoașterea drepturilor noastre în Iudeea și Samaria, inima patriei noastre biblice, pentru cooperarea fără precedent între cele două țări în domeniul securității și informațiilor”.

Premierul israelian a mai declarat că așteaptă cu nerăbdărare ca „alianța noastră mai puternică ca niciodată” să fie ancorată în anii următori de un tratat istoric de apărare.

În acest context, Netanyahu a amintit importanța confruntării cu „cel mai antisemit regim de pe planetă”, care a fost „pus pe fugă” și „pălmuit cu sancțiuni extraordinare” de când Donald Trump a venit la conducerea Casei Albei. Premierul Israelului și-a exprimat „mândria” față de deciziile luate de administrația Trump pentru contracararea Iranului, inclusiv retragerea din „periculosul acord nuclear” și uciderea „celui mai periculos terorist de pe planetă”, în urmă cu două săptămâni (uciderea generalului iranian Qassem Soleimani, n.r.):

„Toți cei care își doresc pacea, toți cei care doresc să lupte împotriva terorismului, ar trebui să vă mulțumească, domnule președinte, pentru deciziile acțiunile îndrăznețe”, a precizat Netanyahu, adăugând că „ați fost cel mai bun prieten pe care Israelul l-a avut la Casa Albă și cred că mâine putem continua să facem istorie împreună”.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, va dezvălui astăzi planul de pace pentru Orientul Mijlociu la Casa Albă,  într-o conferință de presă comună cu premierul israelian Benjamin Netanyahu. Dezvăluirea viziunii americane pentru stabilizarea regiunii vine pe fondul unei sesiuni parlamentare care ar fi trebuit să analizeze cererea de imunitatea pentru șeful guvernului israelian în ancheta care vizează acuzații de corupție împotriva sa. Totuși, Netanyahu a anunțat, marți, că își retrage această cerere, urmând să se ocupe ulterior de „acuzaţiile ridicole” formulate împotriva sa, informează Agerpres.  

Vizita lui Netanyahu la Washington în acest context este menită să distragă atenția de la acuzațiile împotriva sa și să o reorienteze spre eforturile pe care le depune, alături de partenerii americani, pentru rezolvarea conflictului cu Palestina. Astfel, prin această poziționare ca susținător al unei viziuni „istorice”, Benjamin Netanyahu mai speră să atragă alegătorii de partea sa pentru alegerile legsislative care vor avea loc pe 2 martie. 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

ROMÂNIA

Premierul Ludovic Orban salută investițiile SUA în Inițiativa celor Trei Mări: ”Și Uniunea Europeană ar putea participa cu investiții”

Published

on

Corespondență de la München

Statele participante la Inițiativa celor Trei Mări trebuie să realizeze un mecanism care să faciliteze utilizarea resurselor și contribuțiilor direcționate către această inițiativă, a afirmat, duminică, premierul Ludovic Orban, în cadrul Conferinței de Securitate de la München.

Vorbind în cadrul panelului ”Eurovision Contest: A Europe That Protects”, Orban a răspuns la o întrebare cu privire la importanța anunțului făcut de secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, care a spus sâmbătă, la München, că Statele Unite vor investi un miliard de dolari în proiecte energetice ale Inițiativei celor Trei Mări.

”Inițiativa celor Trei Mări este o inițiativă importantă pentru dezvoltarea proiectelor de infrastructură și energie pe flancul estic. Este o inițiativă în interiorul Europei. Am salutat anunțul secretarului de stat, dar statele care sunt parte a inițiativei trebuie să participe și să realizăm un mecanism pentru a utiliza resursele și contribuțiile diferitelor state. Și Uniunea Europeană ar putea participa cu investiții”, a spus Orban.

În completare, vicepreședintele Comisiei Europene pentru promovarea modului de viață european, Margaritis Schinas, a punctat că Inițiativa celor Trei Mări are o arhitectură europeană.

Salutând anunțul SUA, Schinas a ținut să reamintească că ”Uniunea Europeană, prin politica de coeziune și infrastructură, investește 15 miliarde, nu un miliard”.

Statele Unite vor finanţa proiecte energetice în valoare de un miliard de dolari în ţări din Europa Centrală şi de Est, reunite sub platforma Inițiativei celor Trei Mări pentru a le consolida independenţa energetică în faţa Rusiei, a anunţat sâmbătă, la Conferinţa de Securitate de la München, secretarul de stat american Mike Pompeo.

În semn de susţinere a suveranităţii, prosperităţii şi independenţei energetice a prietenilor noştri europeni (…), SUA intenţionează să acorde finanţări de până la un miliard de dolari ţărilor din Europa Centrală şi de Est membre ale Iniţiativei Celor Trei Mări”, care reuneşte 12 state din Uniunea Europeană, a declarat el.

Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică și Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia și Slovenia. Inițiativa își propune dezvoltarea economică a statelor din regiune, prin stimularea interconectivităţii în trei domenii principale – transport, energie, digital; creșterea convergenței reale între statele membre ale Uniunii Europene, contribuind astfel la consolidarea unității și coeziunii în cadrul Uniunii și la consolidarea proiectului european; precum și întărirea relației transatlantice, prin stimularea prezenței economice a SUA în regiune.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Reuniune privind Iniţiativa celor Trei Mări la München: Ministrul Bogdan Aurescu a salutat anunțul SUA privind investiții de un miliard de dolari în proiectele energetice din regiune

Published

on

© MAE

Corespondență de la München

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a participat sâmbătă, în marja Conferinţei de Securitate de la München, la masa rotundă privind Iniţiativa celor Trei Mări, ocazie cu care a salutat anunţul secretarului de stat Mike Pompeo privind alocarea de către SUA a un miliard de dolari pentru investiţii în proiecte energetice în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări.

Conform unui comunicat al MAE remis CaleaEuropeană.ro, ministrul Aurescu a reiterat, în acest context, angajamentul Guvernului României faţă de principiile definitorii şi de obiectivele Iniţiativei, precum şi rolul activ pe care Bucureştiul îl va juca pe mai departe în dezvoltarea I3M.

“Iniţiativa celor Trei Mări a fost concepută pentru a răspunde nevoilor noastre esenţiale, la nivel regional, şi pentru a contribui la accelerarea dezvoltării regiunii, prin stimularea conectivităţii dintre statele participante. (…). Summitul de la Bucureşti, găzduit cu succes în 2018 de Preşedintele României Klaus Iohannis, a contribuit în mod substanţial la dezvoltarea şi cristalizarea obiectivelor Iniţiativei, iar setul de instrumente validate atunci a fost menit să faciliteze şi să accelereze implementarea proiectelor majore de interconectare din regiune. Astăzi putem spune, în mod cert, că Iniţiativa avansează solid şi începe să producă rezultate”, a declarat, la München, ministrul Bogdan Aurescu.

De asemenea, oficialul român a salutat anunţul făcut sâmbătă de secretarul de stat Mike Pompeo privind alocarea de către SUA a sumei de 1 miliard de dolari pentru investiţii în proiecte energetice în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări, ca semnal important pentru interesul şi sprijinul concrete ale SUA pentru Iniţiativă.

Conform sursei citate, în acest context Bogdan Aurescu a amintit deciziile şi rezultatele importante adoptate şi obţinute de Summitul de la Bucureşti (lista de proiecte prioritare de interconectare, prima ediţie a Forumului de Afaceri, lansarea reţelei de camere de comerţ, iniţierea creării Fondului de Investiţii), precum şi paşii înregistraţi în operaţionalizarea Fondului de Investiţii al Iniţiativei, precum şi prioritatea ce trebuie acordată finanţării şi implementării eficiente a proiectelor prioritare de interconectare.

Masa rotundă cu tema “The Three Seas Initiative: Completing Europe in an Era of Great Power Competition” a fost organizată de Atlantic Council of the United States (ACUS), în marja Conferinţei de Securitate de la Munchen. Printre alţi vorbitori s-au aflat şi Preşedintele Estoniei, Kersti Kaljulaid, şi secretarul american al Energiei, Dan Brouillette.

Citiți și De la München, România salută decizia SUA de finanțare cu un miliard de dolari a proiectelor energetice ale Inițiativei celor Trei Mări

Și prim-ministrul Ludovic Orban a salutat sâmbătă, la München, anunțul făcut de secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, referitor la decizia administrației americane de finanțare, cu 1 miliard de dolari, a unor proiecte energetice promovate în cadrul Inițiativei celor Trei Mări. Șeful Guvernului a salutat acest anunț în cursul unei întrevederi cu generalul James Jones, președinte onorific al reputatului think-tank american Atlantic Council și, totodată, președinte al Jones Group International.

Statele Unite vor finanţa proiecte energetice în valoare de un miliard de dolari în ţări din Europa Centrală şi de Est, reunite sub platforma Inițiativei celor Trei Mări pentru a le consolida independenţa energetică în faţa Rusiei, a anunţat sâmbătă, la Conferinţa de Securitate de la München, secretarul de stat american Mike Pompeo.

În semn de susţinere a suveranităţii, prosperităţii şi independenţei energetice a prietenilor noştri europeni (…), SUA intenţionează să acorde finanţări de până la un miliard de dolari ţărilor din Europa Centrală şi de Est membre ale Iniţiativei Celor Trei Mări”, care reuneşte 12 state din Uniunea Europeană, a declarat el.

Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică și Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia și Slovenia. Inițiativa își propune dezvoltarea economică a statelor din regiune, prin stimularea interconectivităţii în trei domenii principale – transport, energie, digital; creșterea convergenței reale între statele membre ale Uniunii Europene, contribuind astfel la consolidarea unității și coeziunii în cadrul Uniunii și la consolidarea proiectului european; precum și întărirea relației transatlantice, prin stimularea prezenței economice a SUA în regiune.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Conferinţa de Securitate de la München: Miniștrii de externe ai României și Turciei au discutat despre cooperarea la Marea Neagră şi pe flancul estic al NATO

Published

on

© MAE

Corespondență de la München

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a avut sâmbătă, în marja Conferinţei de Securitate de la München, o întrevedere cu omologul de la Ankara, Mevlut Cavuşoglu, ocazie cu care a subliniat că Turcia este un partener important al României în regiune şi a apreciat evoluţia ascendentă a schimburilor comerciale dintre cele două ţări, informează MAE într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Potrivit sursei citate, pe agenda discuţiilor au figurat teme legate de relaţia bilaterală şi aspecte de interes de pe agenda regională şi europeană.

“Cei doi miniştri au evidenţiat interesul de a menţine ritmicitatea reuniunilor bilaterale în cadrul Comisiilor de cooperare economică şi comercială existente între România şi Turcia, fiind convenită organizarea în perioada următoare a unei noi sesiuni. Întrevederea a permis şi un schimb de vederi în ceea ce priveşte evoluţiile regionale, cei doi miniştri remarcând utilitatea şi valoarea adăugată a formatului de consultări trilaterale cu Polonia pe teme de securitate şi salutând proxima reuniune care va avea loc la Varşovia, în luna martie 2020. De asemenea, cei doi oficiali au convenit explorarea creării unor noi astfel de formate”, relatează comunicatul menţionat.

În acest context, oficialul român a subliniat şi importanţa cooperării în domeniul securităţii regionale la Marea Neagră şi pe Flancul Estic al NATO.

“Cei doi miniştri au abordat şi aspecte privind cooperarea la nivelul Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), în contextul deţinerii, de către România, a mandatului de Preşedinţie-în-Exerciţiu a Organizaţiei, în primul semestru al acestui an. Totodată, cu ocazia întrevederii, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat sprijinul pentru continuarea dialogului UE-Turcia, în beneficiul ambelor părţi, cu obiectivul abordării multiplelor provocări comune”, mai punctează sursa citată. 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending