Președinta Parlamentului European se întâlnește la Chișinău cu Maia Sandu și participă la ședința solemnă a Parlamentului R. Moldova cu ocazia constituirii legislaturii a XII-a

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, va efectua o vizită oficială în Republica Moldova, în perioada 6 – 7 noiembrie, informează un comunicat al Parlamentului de la Chișinău.

Potrivit sursei citate, Metsola va participa la ședința solemnă a Parlamentului Republicii Moldova, unde va susține un discurs cu ocazia constituirii Parlamentului de legislatura a XII-a. Roberta Metsola mai are planificată o întrevedere cu Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.

Agenda vizitei mai include o întrevedere cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, urmată de o conferință de presă. De asemenea, Roberta Metsola se va întâlni cu prim-ministrul Alexandru Munteanu. Președinta Parlamentului European va mai participa la un eveniment public dedicat tinerilor, organizat la Liceul Teoretic „Spiru Haret” din capitală.

Anterior, în luna noiembrie a anului 2022, șefa Parlamentului European a mai susținut un discurs în plenul Parlamentului Republicii Moldova, transmițând un mesaj de susținere a parcursului european al țării de peste Prut.

Pachetul anual privind extinderea UE, adoptat marți de Comisia Europeană, reafirmă faptul că impulsul pentru extindere se menține la un nivel ridicat pe agenda de priorități Bruxelles-ului. În plus, Comisia sprijină obiectivul declarat al Republicii Moldova de a închide provizoriu negocierile de aderare la Uniunea Europeană până la începutul anului 2028, considerându-l „ambițios, dar realizabil” și recomandă deschiderea clusterelor de negociere până la sfârșitul anului în curs. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare