ROMÂNIA
Președintele Comisiei pentru control bugetar (CONT) a Parlamentului European se opune instalării lui Ioan Mircea Pașcu (România) și Kadri Simson (Estonia) în posturile de comisari europeani interimari, invocând costurile mari
Published
5 years agoon
By
Teodora IonPreședintele Comisiei pentru Control Bugetar (CONT) a Parlamentului European, Monika Hohlmeier, i-a transmis o scrisoare președintelui Legislativului european, David Sassoli, prin care îi transmite acestuia din urmă că nu ar trebui să accepte numirea celor doi comisari interimari, printre care și Ioan Mircea Pașcu, invocând faptul că ar fi costuri de mult prea ridicate, pentru un mandat de doar câteva săptămâni.
Mandatul actualei Comisii Europene, condusă de președintele în exercițiu, Jean-Claude Juncker, expiră la finalul lunii octombrie. Echipa a rămas fără doi membri după ce comisarul pentru Politică Regională, Corina Crețu și cel pentru piața unică digitală, Andrus Ansip (Estonia) au fost aleși europarlamentri.
Având în vedere că ocuparea ambelor posturi este incompatibilă cu legislația europeană, cei doi și-au anunțat demisia din funcția de comisar, astfel că guvernele de la București și Talinn i-au nominalizat pe Ioan Mircea Pașcu, respectiv Kadri Simson, pentru a duce la bun final mandatul din actualul Executiv.
Hohlmeier avertizează în scrisoarea transmisă președintelui Parlamentului European că instalarea celor doi noi comisari ar costa două milioane de euro, câte un milion pentru fiecare, și cere ca audierea programată pentru 11 septembrie în comisia pe care o conduce să se transforme într-o simplă discuție cu cei doi.
”Vă rog să îmi dați voie să îmi exprim îngrijorarea în privința acestei proceduri: din punctul de vedere al Comisiei de control bugetar, ocuparea postului vacantat fără alocarea unei responsabilități specifice și doar pentru câteva săptămâni nu poate fi justificată din punct de vedere al administrării financiare. Potrivit unei declarații a președintelui Comisiei Europene în mass-media, costurile pentru ocuparea celor două poziții vacante până la finalul mandatului ar fi de un milion de euro pentru fiecare comisar. Costurile sunt disproporționate având în vedere, în primul rând, perioada scurtă a mandatului, în al doilea rând lipsa unui portofoliu și, în al treilea, anunțul președintelui CE potrivit căruia Comisia nu va prezenta nicio nouă propunere până la finalul mandatului. Din punctul de vedere al protejării banilor plătitorilor de taxe, numirea unui nou comisar în acest moment și în aceste condiții nu poate fi aprobată.”, i-a transmis Hohlmeier lui Sassoli, potrivit scrisorii intrate în posesia CaleaEuropeană.ro.
De asemenea, Juncker a transmis scrisori de informare și prim-miniștrilor României și Estoniei, Viorica Dăncilă, respectiv Juri Ratas, precum și prim-ministrului Finlandei Antti Rinne, țara care deține președinția Consiliului UE.
Inițial, Jean-Claude Juncker s-a opus numirii unor noi comisari din cauza costurilor pe care le vor determina instalările în funcție a unor comisari europeni, evaluate de Comisia Europeană la 1 milion de euro/ comisar pentru următoarele patru luni.
Într-o scrisoare transmisă atât Parlamentului European, cât și președinției finlandeze a Consiliului UE, șeful Comisiei Europene a invocat prevederile articolului 246 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene și a făcut o propunere legislativă de a nu-i înlocui pentru următoarele patru luni pe cei doi comisari menționați. În același timp, acesta a decis transferarea temporară a portofoliilor acestora către alți comisari.
Astfel, portofoliul Politicii Regionale, deţinut de Corina Creţu, a fost preluat de comisarul în funcție pentru Politică de Vecinătate şi Negocieri de Extindere, Johannes Hahn.
Portofoliul comisarului Andrus Ansip, Piaţa Unică Digitală, a fost preluat de către comisarul în funcție pentru Uniunea energiei şi vicepreşedinte al Comisiei Europene, Maros Sefcovic.
În schimb, președintele Comisiei Europene a fost nevoit să se conformeze noii situații după ce Consiliul Uniunii Europene a respins propunerea sa ca urmare a opoziției Estoniei și a României.
Procedura avută în vedere de Consiliul Uniunii Europene este stipulată la articolul 246 din Tratatul de Funcționare al UE, potrivit căreia ”membrul Comisiei care a demisionat sau a decedat este înlocuit pe perioada rămasă până la încheierea mandatului de un nou membru având aceeași cetățenie, numit de Consiliu, de comun acord cu președintele Comisiei, după consultarea Parlamentului European și în conformitate cu criteriile menționate la articolul 17 alineatul (3) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană”.
Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.
You may like
Raportul privind viitorul pieței unice prezentat liderilor UE cere stabilirea în 2024 a unui termen clar pentru intrarea României în Schengen pe cale terestră
Raport revoluționar privind viitorul pieței unice: Enrico Letta le propune liderilor UE să integreze telecomunicațiile, energia și finanțele și propune cea de-a 5-a libertate a pieței unice, consacrată inovării
Ursula von der Leyen face apel la “trezirea Europei în materie de securitate și apărare” în fața regimurilor autoritare: Ameninţarea războiului nu este iminentă, dar nu este imposibilă
Reuniune extraordinară a miniștrilor de externe din UE după atacul Iranului asupra Israelului. Luminița Odobescu a subliniat importanța coordonării cu SUA, Marea Britanie și partenerii regionali pentru dezescaladare
Eurobarometru: 74% dintre români susțin că probabil vor vota la alegerile europene, iar 65% afirmă că au beneficiat de aderarea la UE. Securitatea și apărarea, principala preocupare pentru români și europeni
Stoltenberg, după convorbirea cu Iohannis: România este esențială pentru apărarea flancului estic NATO și s-a angajat să sprijine Ucraina
ROMÂNIA
Am discutat în Qatar despre investiții majore în infrastructură, energie, agricultură, anunță Marcel Ciolacu. Va fi creat un grup comun de lucru care să identifice proiecte concrete și de interes pentru ambele părți
Published
11 hours agoon
April 17, 2024By
Teodora IonPrim-ministrul Marcel Ciolacu a avut întrevederi cu șeicul Faisal bin Qassim al-Thani, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din Qatar, cu reprezentanții Autorității de Investiții din Qatar (QIA), fondul suveran de investiții al Statului Qatar, și cu cei ai Qatari Industrial Manufacturing, în cadrul cărora au fost aduse în discuție interesele comune și posibilitățile de cooperare.
Potrivit unui comunicat al Guvernului remis CaleaEuropeană.ro, o dimensiune importantă a vizitei efectuate de delegația română condusă de premierul Marcel Ciolacu în Qatar a reprezentat-o componenta economică, investiții în Portul Constanța, Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara, Autostrada Comarnic-Brașov și modernizarea căii ferate Predeal-Brașov fiind pe agenda discuțiilor.
Premierul României a subliniat că Executivul pe care îl conduce este interesat de creșterea investițiilor qatareze în România și de o cooperare bilaterală sectorială mai strânsă și mai dinamică, în vederea atingerii potențialului real al relațiilor bilaterale.
Un pas concret, rezultat în urma discuțiilor, va fi crearea unui grup comun de lucru care să identifice proiecte concrete și de interes pentru ambele părți, pentru promovarea în rândul investitorilor interesați.
De asemenea, s-a discutat despre reactivarea Comisiei mixte de cooperare economică, ca o platforma potrivită pentru explorarea variantelor de diversificare a cooperării bilaterale, și despre organizarea unui Forum de afaceri bilateral.
Premierul Ciolacu a subliniat interesul țării noastre în creșterea investițiilor qatareze în România, oferind oportunități majore în domenii foarte diversificate.
”România este un furnizor de securitate energetică la nivel regional, iar sectorul nostru energetic parcurge un proces de transformare, care vizează creșterea rezilienței, competitivității și durabilității. Este un domeniu interesant și ofertant pentru oamenii de afaceri implicați în «energia viitorului», pentru că ne dorim introducerea de tehnologii noi, bazate pe energia regenerabilă, stocarea energiei electrice și implementarea de sisteme cu un grad înalt de eficiență” a afirmat șeful Executivului român.
Premierul a amintit oportunitatea deschisă de noile exploatări de gaze naturale din Marea Neagră, dar și expertiza specialiștilor români, factori ce pot facilita implicarea companiilor românești de profil în programele de dezvoltare a producției petrolului prin metode avansate de recuperare a hidrocarburilor din zăcăminte mature sau greu accesibile din Qatar.
Un subiect important a fost cel al Portului Constanța, care oferă noi oportunități logistice competitive, devenind cel mai important hub de distribuție al UE la Marea Neagră pentru Europa Centrală și de Est odată cu reconfigurarea rutelor logistice. Tot în domeniul infrastructurii, prim-ministrul și reprezentanții statului Qatar au discutat și despre investiții în dezvoltarea capacității Aeroportului Internațional Traian Vuia din Timișoara, finanțarea construcției autostrăzii Comarnic-Brașov și modernizarea căii ferate Predeal-Brașov.
În ceea ce privește agricultura, dialogul a vizat, în special, variantele de facilitare a exporturilor de produse românești în Qatar în condiții reciproc avantajoase. De altfel, în cadrul vizitei a fost semnat un Memorandum de înțelegere privind cooperarea în domeniul carantinei veterinare, importul și exportul de animale vii și păsări neafectate de epidemii și boli contagioase între Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor din România și Ministerul Municipalității din Statul Qatar.
Un alt subiect abordat în cadrul discuțiilor economice s-a referit la modalitățile de a extinde a colaborării dintre România și Qatar în cadrul formatului Inițiativa celor 3 Mări (I3M), care poate oferi statului Qatar ocazia de a se poziționa ca important susținător al inter-conectivității la nivel regional și global și ar putea, de asemenea, deveni unul din principalii beneficiari ai numeroaselor oportunități economice stimulate de acest format (sute de proiecte de infrastructură, drumuri, infrastructură comunicații, IT&C).
Totodată, premierul României a amintit că țara noastră are un avantaj competitiv în domeniile imobiliar, turism, IT și securitate cibernetică, industria de apărare și ape minerale, toate oferind posibilități de investiții directe qatareze în economia românească și care să conducă, în timp, la dezvoltarea unui parteneriat bilateral aprofundat.
ROMÂNIA DIGITALĂ
ICI București a lansat NFT Museum în cadrul Digital Innovation Summit Bucharest
Published
11 hours agoon
April 17, 2024Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică București a lansat miercuri NFT Museum, o platformă online dedicată prezentării artei digitale (NFT-uri).
Anunțul a fost făcut la Palatul Parlamentului, în cadrul Digital Innovation Summit Bucharest, de către Adrian-Victor Vevera, directorul general al institutului, alături de Claudia Nicolae, directorul general Agerpres, Cristina Popescu, directorul Romfilatelia, Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați, informează ICI într-un comunicat.
“Suntem încântați să lansăm Muzeul NFT, la un an după lansarea primelor colecții, împreună cu Agerpres, Romfilatelia, Biblioteca Centrală Universitară Carol I și Comitelul Olimpic și Sportiv Român. Între timp, am dezvoltat proiecte alături de DSF Media, Radio România, Poșta Română și Asociația pentru o Comunitate Solidară și Intervenție Socială, însă nu ne oprim aici. Vă prezentăm cele patru galerii virtuale, 4 galerii expozitionale virtuale: ICI Museum, The Globe, Olympic Museum și Garden Museum, pe care mulți dintre dumneavoastră ați avut ocazia să le experimentați astăzi în zona expozițională.” a declarat Adrian-Victor Vevera, directorul general ICI București.
DISB reunește cea de-a 7-a ediție a Forumului de Protejare a Infrastructurii Critice (CIP Forum) și cea de-a 3-a ediție a Conferinței Internaționale privind Diplomația Cibernetică (ICCD).
CIP Forum se axează pe integrarea blockchain pentru combaterea atacurilor cibernetice, lansarea Muzeului NFT al ICI București și paneluri dedicate rolului femeilor în inovație și societate.
ICCD analizează conexiunea dintre tehnologie și relațiile internaționale, agenda cuprinzând teme precum consensul global asupra politicilor digitale, consolidarea alianțelor regionale de securitate cibernetică și strategii proactive privind dezinformarea.
Evenimentul se bucură de susținerea Vodafone, MultiversX, Kontron Services, Danubius, ProVision, OPSWAT, Simavi, FIP Consulting, CISCO, Tema Energy, MediGo, Motorola Solution Romania, Claroty, MSAB, Raiffeisen, Stimpex, Domeniile Averesti, Konica Minolta, Automobile Bavaria Group, TAROM, Mobexpert, Aqua Carpatica.
ROMÂNIA
Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați
Published
12 hours agoon
April 17, 2024By
Teodora IonFoarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați, a subliniat directorul general al ICI București, Adrian Victor Vevera, făcând apel la un ”echilibru între viaţa privată şi torentul de date care vine din mediul virtual”, conform Agerpres.
”Lumea se schimbă, noi ne schimbăm şi va trebui să ne adaptăm. Va trebui să ne adaptăm, pentru că viaţa de familie s-a schimbat, viaţa socială s-a schimbat. Dacă nu vom face toate acestea, ţinând cont şi de riscurile care există în spatele utilizării, să spunem necontrolate, peste măsură a tehnologiei, în toate domeniile, fără să ne dăm seama cum putem să păstrăm partea pozitivă, vom fi sufocaţi. Deja sunt foarte multe informaţii pe care nu putem să le mai operăm decât dacă suntem digitalizaţi. Pe de altă parte, şuvoiul acesta de informaţii se revarsă asupra noastră şi în viaţa de zi cu zi”, a evidențiat Vevera la cea de-a 7-a ediţie a Forumului de Protejare a Infrastructurii Critice (CIP Forum), parte a Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2024.
Directorul general al ICI București a mai atras atenția asupra nevoii ca informația să fie gestionată într-un echilibru între fluxul de date din online şi viaţa privată şi cea publică.
”Ideea este că soluţiile atât pentru zona tehnologică, dar şi pentru zona socială nu le poţi găsi decât prin cooperare naţională şi internaţională, şi de aceea ne aflăm aici”, a afirmat Adrian-Victor Vevera.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București a dat startul marți, 16 aprilie, DISB – Digital Innovation Summit Bucharest (DISB), un eveniment de referință în domeniul inovației digitale, diplomației cibernetice și protecției infrastructurilor critice. Organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui Camerei Deputaților și al Premierului României, pe parcursul a trei zile (16-18 aprilie), summit-ul explorează punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice în lumea interconectată de astăzi.
De asemenea, DISB este un eveniment inovator care combină două conferințe de mare impact: cea de-a 7-a ediție a Forumului pentru Protecția Infrastructurii Critice – CIP Forum și cea de-a 3-a ediție a Conferinței Internaționale de Diplomație Cibernetică – ICCD.
CIP Forum se axează pe integrarea blockchain pentru combaterea atacurilor cibernetice, lansarea Muzeului NFT al ICI București și paneluri dedicate rolului femeilor în inovație și societate.
ICCD analizează conexiunea dintre tehnologie și relațiile internaționale, agenda cuprinzând teme precum consensul global asupra politicilor digitale, consolidarea alianțelor regionale de securitate cibernetică și strategii proactive privind dezinformarea.
Concrete & Design Solutions
Raportul privind viitorul pieței unice prezentat liderilor UE cere stabilirea în 2024 a unui termen clar pentru intrarea României în Schengen pe cale terestră
Raport revoluționar privind viitorul pieței unice: Enrico Letta le propune liderilor UE să integreze telecomunicațiile, energia și finanțele și propune cea de-a 5-a libertate a pieței unice, consacrată inovării
Am discutat în Qatar despre investiții majore în infrastructură, energie, agricultură, anunță Marcel Ciolacu. Va fi creat un grup comun de lucru care să identifice proiecte concrete și de interes pentru ambele părți
Ursula von der Leyen face apel la “trezirea Europei în materie de securitate și apărare” în fața regimurilor autoritare: Ameninţarea războiului nu este iminentă, dar nu este imposibilă
ICI București a lansat NFT Museum în cadrul Digital Innovation Summit Bucharest
Ministrul german de externe, vizită în Israel după atacul Iranului. Annalena Baerbock face apel la ”prudență și responsabilitate” pentru a preveni un scenariu imprevizibil
Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați
Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze
Instrument-prototip de evaluare a percepțiilor sociale privind reziliența societală dezvoltat de echipa de cercetători a Universității București, primit cu mare interes de Grupul de Protecție Civilă al NATO
Colaborare Cluj – Eindhoven în domeniu inovării și IT. Primarul Emil Boc: Fiecare oraș dorește să își consolideze avantaje competitive. În cazul nostru, un avantaj de necontestat este reprezentat de universități
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați
Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze
Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta
Gala AOR. Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din R. Moldova din cadrul CALM: Ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure
Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată
Digital Innovation Summit/Nicolae Ciucă: Văd următorii 10 ani ca pe un deceniu al siguranței, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară
Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina
Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare
Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”
“România – NATO, 20 ani”. Premierul Marcel Ciolacu: Ancorată ireversibil în comunitatea euro-atlantică, România este o ancoră strategică a NATO pe flancul estic
Trending
- ROMÂNIA1 week ago
Zi istorică pentru viitorul energiei românești: Camera Deputaților, for decizional, a adoptat Legea energiei eoliene offshore
- ROMÂNIA6 days ago
Gala AOR 30: Celebrând trei decenii de activitate neîntreruptă a Asociației Orașelor din România
- NATO1 week ago
“România – NATO, 20 ani”. Nicolae Ciucă: Avem nevoie de un proiect de țară în care următorii 10 ani să fie un deceniu al siguranței pentru România și români
- ROMÂNIA2 days ago
Ministrul Apărării a discutat cu ambasadoarea SUA despre planurile de modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu
- ROMÂNIA1 week ago
ICI București este un element important din apărarea informatică a țării, subliniază președintele Senatului, Nicolae Ciucă, într-o întâlnire cu directorul general al institutului