Connect with us

FONDURI EUROPENE

Președintele Curții de Conturi Europene apreciază că România va încheia exercițiul financiar 2014-2020 cu o rată de absorbție a fondurilor europene de peste 95%

Published

on

© Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene/ Facebook

Președintele Curții de Conturi Europene, Tony Murphy, a apreciat că România va încheia exercițiul financiar 2014-2020 cu o rată de absorbție a fondurilor europene de 95%.

Acesta a efectuat o vizită la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în cadrul căreia s-a întâlnit cu ministrul de resort Adrian Câciu.

Potrivit unui comunicat al MIPE, temele centrale abordate de cei doi oficiali au fost absorbția fondurilor europene de la nivel României și importanța unui cadru financiar flexibil în fața provocărilor și nevoilor individuale.

”În cadrul exercițiului financiar 2014-2017 am avut flexibilitate în gestionarea resurselor pentru a răspunde nevoilor și provocărilor specifice României. În contextul noilor provocări, dar și a schimbărilor climatice, adaptarea la realitate este esențială. O reacție flexibilă și rapidă la context și oameni este crucială și pentru Planul Național de Redresare și Reziliență și pentru fondurile de coeziune. Implementarea noului cadru financiar, pentru perioada 2021-2027, aduce oportunități și provocări noi, iar noi am alocat deja 16 miliarde de euro pentru proiecte și inițiative importante”, a declarat ministrul Adrian Câciu în cadrul întâlnirii.

Aprecierile referitoare la rata de absorbție a fondurilor UE înainte de reprezentantul Curții de Conturi Europene mențin linia valorilor estimative prezentate de Adrian Câciu la începutul lunii septembrie.

Citiți și: Adrian Câciu: Absorbția fondurilor europene va ajunge la 88% la finele lunii septembrie. Obiectivul este ca gradul de absorbție să fie de 94% la final de an

Absorbţia fondurilor europene va ajunge la 88% la finele lunii septembrie, obiectivul fiind ca gradul de absorbți să fie de 94% la sfârșitul anului, declara ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene în cadrul unor audieri desfășurate în Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor.

Dacă luăm drept element comparativ exercițiul financiar multianual 2007-2013, observăm o ușoară îmbunătățire a performanței României când vine vorba de absorbția fondurilor europene.

Potrivit documentelor publicate de minister, stadiul absorbției fondurilor UE pentru programele operaționale 2007-2013 la 31 martie 2017 a fost de 90,44%.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

FONDURI EUROPENE

Realizare istorică: La “majoratul” aderării la UE, România a depășit pragul de 100 de miliarde de euro fonduri europene primite de la bugetul UE

Published

on

© Guvernul României

Într-un context în care discursurile extremiste pun sub semnul întrebării avantajele apartenenței României la Uniunea Europeană, realitatea economică arată contrariul: la 18 ani de la aderarea la Uniunea Europeană România a trecut pragul de 100 de miliarde de euro fonduri europene primite de la bugetul UE. Anunțul a fost făcut miercuri într-o postare pe Facebook de către Marcel Boloș, ministrul investițiilor și proiectelor europene.

“România nu a crescut din nimic, nu s-a transformat peste noapte și, cu siguranță, nu s-a dezvoltat prin refuzul oportunităților. De la aderare, România a primit peste 100 de miliarde de euro din fonduri europene, valoare brută. Este motorul care a schimbat fundamental structura economiei noastre. România nu mai este o periferie economică, ci o țară care recuperează rapid decalajele și care a depășit Polonia, Ungaria, Croația și Grecia la PIB per capita – un indicator esențial al nivelului de trai”, a scris Marcel Boloș.

 

“Cifra spune foarte multe, valoarea investițiilor realizate este aproximativ egală cu valoarea PIB-ului la momentul aderării. Dacă suntem inconștienți, blamăm blocul european, dar faptul că ne aflăm în cel mai bun moment al dezvoltării țării noastre este un lucru care se datorează apartenenței la comunitatea europeană și NATO”, a continuat el.

Ministrul de resort a detaliat și ce proiecte au fost realizate în România cu cele 100 de miliarde de euro.

“În infrastructură, aproape 900 km de autostrăzi și drumuri expres au fost construiți în ultimele două decenii. Peste 2 milioane de români au fost conectați la rețeaua de canalizare. Peste 100.000 de companii au primit granturi pentru dezvoltare. Mii de școli și spitale au fost renovate, dotate sau extinse. S-au creat locuri de muncă stabile și s-au atras investiții noi. Toate acestea sunt fapte, nu opinii. Investițiile au antrenat economia, iar ritmul anual al investițiilor private din economie s-a triplat in anul 2024, față de momentul aderării, de la circa 100 miliarde lei, la peste 350 miliarde lei. Fără banii europeni, România ar fi fost blocată într-un ciclu nesfârșit de subdezvoltare, dependentă doar de un buget național insuficient pentru investiții strategice. Să ne uităm la vecinii care nu au avut acces la aceste fonduri – rămași semnificativ în urmă. Realitatea e una singură: UE a fost și rămâne partenerul nostru în dezvoltare. Prin apartenența la blocul european, România a ales progresul”, a detaliat Marcel Boloș.

Depășirea acestui prag psihologic vine în contextul în care Călin Georgescu, fostul candidat anti-NATO și anti-UE la funcția de președinte al României, a susținut că România nu are nevoie de banii oferiți de Uniunea Europeană, pentru că “îl avem pe Dumnezeu”.

De la aderarea sa la Uniunea Europeană, România a beneficiat de 100 de miliarde de euro din fonduri europene între 2007 și 2025. Potrivit celei mai recente (31.01.2025) balanțe a fluxurilor financiare România – UE, realizată de Ministerul Finanțelor, România a contribuit cu 32,6 miliarde de euro la bugetul UE în 17 ani și a primit în schimb 100,6 miliarde de euro, rezultând o balanță financiară pozitivă de peste 67,7 miliarde de euro care au intrat în economia românească. 

Citiți și “ROEXIT”: Ce pierd românii, din țară și din diaspora, dacă România iese din Uniunea Europeană și NATO

România a marcat anul trecut 20 de ani de la aderarea la Alianța Nord-Atlantică, iar la 1 ianuarie 2025, în ziua în care a aderat deplin la spațiul Schengen, România a împlinit “majoratul” în Uniunea Europeană, respectiv 18 ani de la aderare.

Continue Reading

FONDURI EUROPENE

MIPE investește 230 milioane de euro, bani europeni, pentru îmbunătățirea serviciilor medicale și accesul la tratamente moderne

Published

on

© MIPE

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) anunță că, printr-un nou apel de proiecte, lansat în cadrul Programului Sănătate, investeşte 230 de milioane de euro în soluţii inovatoare ce vizează îmbunătățirea serviciilor medicale și accesul la tratamente moderne, cercetare aplicată, investiţii productive în domeniul sănătăţii, inclusiv echipamente, dispozitive sau componente utilizate pentru cercetare aplicată, dezvoltare şi producţie de medicamente critice enumerate în Pachetul Farmaceutic al UE, în vederea creşterii rezilienţei sistemului de sănătate și îmbunătăţirea accesului populaţiei la îngrijiri medicale.

Reamintim faptul că Uniunea Europeană a lansat Platforma Tehnologiilor Strategice pentru Europa (STEP) pentru a sprijini industria europeană și a stimula investițiile în tehnologii critice, precum: tehnologii digitale și inovație deep-tech, tehnologii curate și eficiente din punct de vedere al resurselor și biotehnologiei.

„Proiectele finanțate vor revoluționa modul în care sunt furnizate serviciile medicale: de la utilizarea inteligenței artificiale pentru diagnosticare rapidă, până la tehnologii avansate pentru tratamente personalizate și producția de medicamente inovatoare. Astfel, spitalele, centrele de cercetare și companiile din domeniu sănătății vor putea accelera implementarea unor tehnologii care vor eficientiza sistemul medical și vor îmbunătăți viața pacienților”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, potrivit comunicatului oficial

Concret, vor fi finanțate: cercetarea aplicată, dezvoltarea/ producția de tehnologii critice, dar și infrastructura necesară pentru dezvoltarea acestora.

Mai mult, beneficiarii vor putea construi centre de cercetare, linii de producție medicamente critice, cu condiția ca acestea să fie justificate de obiectivele proiectului. Investițiile vor putea include atât lucrări de construcție, cât și dotări cu echipamente și infrastructură necesară desfășurării activităților de cercetare.

De asemenea, proiectele trebuie să fie în concordanță cu domeniile de specializare inteligentă și să contribuie la dezvoltarea capacităților de cercetare-inovare.

Cine poate depune proiecte

Fondurile sunt destinate IMM-urilor, întreprinderilor mari, organizațiilor de cercetare, unităților medicale publice și instituțiilor care desfășoară activități de cercetare, stimulând colaborarea între sectorul privat și cel public pentru dezvoltarea unor proiecte cu impact real în domeniul sănătății.

Valoarea maximă a unui proiect finanțat va fi de 100 milioane de euro, în limita fișelor de proiect depuse în cadrul apelului de idei de proiecte STEP derulat de MIPE  în perioada mai-iunie 2024.

Cererile de finanțare pot fi depuse în perioada 28 februarie 2025 – 29 august 2025 prin intermediul sistemului MySMIS 2021.

România este printre statele UE care investește cel mai puțin în sănătate, iar această realitate este confirmată anual de rapoartele Comsiei Europene și ale OCDE privind starea sănătății în statele memebre.

Citiți și: Raport OCDE: România este țara din UE care investește cel mai puțin în sănătate. Doar 5,7% din PIB merg la serviciile medicale, față de 12,6% în Germania

În bugetul pentru 2025 sunt prefigurate fonduri suplimentare pentru implementarea Planului Național de Combatere a Cancerului, plan care se bazează pe direcțiile europene din Planul European de Combatere a Cancerului. De asemenea, vor fi finanțări suplimentare pentru protejarea sănătății împotriva bolilor transmisibile, pentru screeningul neonatal pentru fenilcetonurie, hipotiroidie, fibroză chistică și alte afecțiuni, dar și pentru testări genetice pentru gravide și persoane cu risc. 

Continue Reading

FONDURI EUROPENE

MIPE lansează două apeluri de proiecte, cu finanțare de 160 mil. euro, pentru îngrijirea vârstnicilor și sprijinirea tinerilor din sistemul de protecție socială

Published

on

© Marcel Boloș/ Facebook

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lansează în consultare publică, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, două apeluri de proiecte care aduc sprijin concret copiilor și tinerilor care ies din sistemul de protecție specială, precum și vârstnicilor care au nevoie de îngrijire la domiciliu. Valoarea acestora ajunge la 160 de miliaone de euro.

„Pentru mulți dintre tinerii care părăsesc sistemul de protecție, momentul în care trebuie să înceapă o viață pe cont propriu este unul de incertitudine și teamă. Fără sprijin, fără o locuință, fără un loc de muncă, ajung să fie expuși sărăciei și marginalizării. În același timp, seniorii noștri se confruntă adesea cu singurătatea, boala și lipsa unor servicii de îngrijire adecvate. Pentru ei, vrem să extindem serviciile de îngrijire la domiciliu, să formăm îngrijitori și să le oferim un trăi demn, în siguranță”, a tranasmis ministrul Marcel Boloș într-o postare pagina oficială de Facebook.

  • 110 milioane de euro se vor aloca pentru vârstnicii care au nevoie de îngrijire la domiciliu: Vor beneficia de sprijin pentru activitățile de zi cu zi, de la igienă personală, hrănire și mobilizare, până la ajutor pentru cumpărături, menaj și deplasare în exterior, alături de servicii complementare precum îngrijire medicală, reabilitare, terapie ocupațională și consiliere socială sau juridică, astfel încât să își poată menține independența și calitatea vieții.
  • 50 de milioane de euro se vor aloca pentru tinerii care ies din sistemul de protecție specială alocăm un buget: Vor beneficia de locuințe protejate modernizate, consiliere, mentorat și sprijin psihosocial, cursuri de formare profesională și suport pentru integrarea pe piața muncii, precum și acces la servicii medicale pentru a-și construi o viață independentă.

„Am deschis aceste apeluri pentru consultare publică și îi invit pe toți cei interesați să trimită propuneri și sugestii. Vrem ca fondurile să fie folosite eficient, astfel încât sprijinul să ajungă acolo unde este cu adevărat nevoie”, a conchis ministrul Marcel Boloș.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
ROMÂNIA9 minutes ago

România și Bulgaria își consolidează cooperarea în Schengen pentru a garanta mobilitatea ”în siguranță” a cetățenilor 

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI13 minutes ago

Eurodeputatul Dan Motreanu solicită Comisiei Europene explicații privind adoptarea unei strategii a UE pentru fuziunea nucleară

ROMÂNIA16 minutes ago

ICI București, prezent la Cybersecurity Forum pentru a promova securitatea cibernetică și dezvoltarea de soluții pentru protejarea infrastructurii critice și a datelor

INTERNAȚIONAL45 minutes ago

Premierul Canadei anunță un acord cu Australia pentru întărirea securității în Arctica: Prioritățile SUA, altădată strâns aliniate cu ale noastre, încep să se schimbe

ROMÂNIA53 minutes ago

MIPE și Camera de Comerț și Industrie Franceză în România vor organiza grupuri de lucru tematice pentru accelerarea absorbției fondurilor europene

ROMÂNIA1 hour ago

Bolojan și Ciolacu s-au pus de acord privind poziția României la Consiliul European axat pe competitivitate, simplificare, apărare și Ucraina

U.E.2 hours ago

De la Berlin, Macron salută “votul istoric” al Bundestagului privind investițiile în apărare: “O veste bună pentru Germania și o veste bună pentru Europa”

PARLAMENTUL EUROPEAN2 hours ago

Gabriela Firea a organizat în Parlamentul European o dezbatere privind egalitatea de gen la nivelul UE: Nu vrem să lăsăm generațiilor viitoare un sistem injust

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Macron, Scholz și Starmer salută “progresul lui Trump către o încetare a focului”, dar cer ca Ucraina să fie la masa discuțiilor: Ucraina poate conta pe Europa. Nu vom dezamăgi Kievul

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE2 hours ago

”România, pe drumul cel bun către OCDE. Obiectivul aderării în 2026 poate fi atins”, subliniază secretarul de stat Luca Niculescu

INTERNAȚIONAL2 days ago

OCDE anticipează o încetinire a creșterii economice globale în contextul tensiunilor tarifare: Este esențial să se mențină piețele deschise și un sistem comercial internațional bazat pe norme

CONSILIUL UE2 days ago

Înaltul Reprezentant al UE se îndoiește de intenția Rusiei de a face pace în Ucraina: Condițiile prezentate ridică un mare semn de întrebare

MAREA BRITANIE4 days ago

Planurile “coaliției de voință” pentru un acord de pace în Ucraina trec la “faza operațională”, anunță Starmer: Putin și Rusia să lase “armele să tacă în Ucraina”

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Marcel Ciolacu: Livrarea primelor automobile complet electrice fabricate de Ford Otosan este o realizare ce subliniază puterea unui parteneriat solid

INTERNAȚIONAL5 days ago

Zelenski denunță manipularea Rusiei privind un armistițiu: Lui Putin îi este teamă să îi spună direct lui Trump că dorește să continue acest război

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI7 days ago

Extremismul și populismul nu aduc bani și nu construiesc spitale, subliniază vicepreședintele PE Victor Negrescu, prezentând eforturile depuse pentru a aduce mai multe fonduri UE în România

COMUNICATE DE PRESĂ1 week ago

Președintele Consiliului Județean Cluj, după sosirea celor 34 de microbuze electrice achiziționate cu fonduri de redresare: Facilitează accesul tinerilor la școală, asigurându-le dreptul la educație

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII2 weeks ago

Vicepreședintele BEI, Thomas Östros, subliniază importanța parteneriatelor pentru a răspunde nevoii universale de acces echitabil la servicii medicale: Provocările în acest domeniu nu cunosc granițe

CONSILIUL EUROPEAN2 weeks ago

Ilie Bolojan: Semnarea acordului SUA-Ucraina privind mineralele, o “bază bună” pentru dialog transatlantic aprofundat către o soluție de pace

NATO2 weeks ago

Nu putem vorbi de securitate la Marea Neagră fără Turcia, afirmă Ilie Bolojan într-un semnal al susținerii României pentru rolul Turciei în securitatea europeană

Trending