Connect with us

SUA

Președintele Joe Biden a aprobat un transfer militar către Taiwan pentru a ajuta această insulă să-și consolideze capabilitățile de autoapărare

Published

on

© The White House/ Flickr

Administrația președintelui american Joe Biden a aprobat un transfer militar către Taiwan în cadrul Programului de finanțare militară străină (FMF), folosit în mod normal pentru statele suverane, conform unei notificări trimise Congresului, anunță Reuters, citat de Agerpres.

Notificarea, care a fost consultată de Reuters miercuri, informează comisiile Congresului despre intenția Departamentului de Stat de a angaja până la 80 de milioane de dolari din fondurile acestui pentru a sprijini Taiwanul.

”FMF va fi folosit pentru a consolida capabilităţile de autoapărare ale Taiwanului prin capabilitatea de apărare comună şi combinată şi conştientizarea sporită a domeniului maritim şi prin capabilitatea securităţii maritime”, este precizat în notificare.

Associated Press a relatat pentru prima dată despre această notificare. Michael McCaul, preşedintele republican al Comisiei pentru afaceri externe din Camera Reprezentanţilor, și-a exprimat aprecierea că administrația a furnizat ”în sfârșit” acest sprijin Taiwanului.

”Aceste arme nu numai că vor ajuta Taiwanul şi vor proteja alte democraţiile din regiune, dar vor consolida de asemenea postura de descurajare a SUA şi vor asigura securitatea noastră naţională în faţa unui PCC (Partidul Comunist Chinez) din ce în ce mai agresiv”, se arată în declaraţia lui McCaul.

Programului de finanţare militară străină (FMF), cel mai mare cont de asistență militară gestionat de Departamentul de Stat, asigură în primul rând asistență guvernelor străine pentru achiziționarea de apărare din SUA și pregătire militară.

Această decizie ar putea provoca nemulțumiri din partea Chinei, care consideră Taiwanul ca fiind a sa, deși această insulă, aflată la 177 de kilometri de coasta chineză, nu s-a aflat niciodată sub controlul său.

La acest aspect se adaugă recentul raport dat publicității de Comisia pentru afaceri externe a Camerei Comunelor, în care se face referire la Taiwan ca la o ”țară independentă”.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

SUA

 Germania va înjumătăți ajutorul militar pentru Ucraina în 2025

Published

on

© Bundesregierung

Germania va reduce la jumătate ajutorul militar acordat Ucrainei anul viitor, în ciuda posibilității ca Donald Trump să revină la Casa Albă și să limiteze sprijinul pentru Kiev, potrivit Reuters, preluat de Agerpres.

Conform unui proiect de buget pentru 2025, văzut de Reuters, ajutorul german pentru Ucraina va fi redus la 4 miliarde de euro în 2025, față de aproximativ 8 miliarde de euro în 2024.

Germania speră că Ucraina va putea să-și acopere majoritatea nevoilor militare cu ajutorul celor 50 de miliarde de dolari în împrumuturi obținute din veniturile activele rusești înghețate, conform acordului dintre statele din Grupul celor Șapte (G7). De asemenea, se estimează că fondurile alocate pentru armament nu vor fi utilizate în totalitate.

Washingtonul a insistat să se „încarce” împrumuturile acum, pentru a oferi Ucrainei o sumă mare de bani din start.

Oficialii afirmă că liderii UE au fost de acord parțial cu această idee pentru a reduce riscul ca Ucraina să rămână fără fonduri în cazul în care Trump revine la Casa Albă.

Săptămâna aceasta, în Europa s-au tras semnale de alarmă după ce Trump l-a ales pe senatorul J.D. Vance drept candidat pentru funcția de vicepreședinte al SUA, politicianul opunându-se ajutorului militar pentru Ucraina și avertizând că Europa va trebui să se bazeze mai puțin pe Statele Unite pentru apărare.

Trump a stârnit critici puternice din partea oficialilor occidentali după ce ar fi lăsat de înțeles că nu va proteja țările care nu îndeplinesc ținta de cheltuieli pentru apărare a NATO și chiar va încuraja Rusia să le atace.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Ucraina este pregătită să colaboreze cu oricine câștigă alegerile prezidențiale din SUA, inclusiv cu Donald Trump, subliniază Volodimir Zelenski

Published

on

© Administrația Prezidențială ucraineană

Ucraina este pregătită să colaboreze cu oricine câștigă alegerile prezidențiale din SUA, inclusiv cu Donald Trump, a declarat luni liderul ucrainean Volodimirr Zelenski, informează Politico Europe.

Fostul președinte și probabil candidatul republican, care a supraviețuit unei tentative de asasinat în weekend, a promis că, dacă va fi reales, va reinstaura versiunea sa de izolaționism condensată în ”America first” (n.r. America pe primul loc), reducând ajutorul pentru Ucraina și punând capăt războiului ”într-o singură zi”.

”Dacă domnul Donald Trump devine președinte, atunci vom lucra cu el. Nu mă tem de asta”, a declarat Zelenski, în cadrul unei conferințe de presă la Kiev.

O încheiere atât de rapidă a războiului ar implica, probabil, cedarea de către Ucraina a teritoriului pe care Rusia l-a cucerit în timpul agresiunii pornite împotriva Ucrainei în urmă cu doi ani.

Zelenski a recunoscut că, în timp ce majoritatea Partidului Democrat sprijină Ucraina, există poziții diferite în rândul republicanilor, dintre care unii sunt ”mai de dreapta și radicali”.

Cu toate acestea, Zelenski și-a arătat credința că ”majoritatea din Partidul Republican sprijină, de asemenea, Ucraina și poporul ucrainean”.

Zelenski a declarat că rămâne îngrijorat de faptul că turbulențele politice de la Washington ar putea afecta negativ ajutorul acordat Ucrainei, ceea ce s-a întâmplat la începutul acestui an.

”Ne recâștigăm încrederea, deoarece au început să sosească arme. Dar livrarea trebuie să se accelereze. Soldații noștri trebuie să învețe cum să folosească armele. Și ei se antrenează în străinătate. Și toate acestea necesită timp”, a adăugat Zelenski.

În trecut, președintele ucrainean a afirmat că Donald Trump riscă să fie un ”președinte ratat” dacă va câștiga alegerile din noiembrie și va impune un acord de pace prost în Ucraina

Partidul Republican organizează zilele acestea o convenție în cadrul căreia urmează, cel mai probabil, să îl aleagă pe Donald Trump drept candidat pentru alegerile prezidențiale, eveniment în cadrul căruia senatorul J.D. Vance, ales candidat la vicepreședinția SUA

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

La două zile după tentativa de asasinat, Donald Trump este nominalizat candidat al Partidului Republican la președinția SUA. Senatorul J.D. Vance, ales candidat la vicepreședinția SUA

Published

on

© Donald J Trump/ Facebook

Partidul Republican l-a nominalizat oficial luni pe Donald Trump, care a supravieţuit sâmbătă unei tentative de asasinat în timpul unui miting de campanie în Pennsylvania drept candidat al său la preşedinţie pentru scrutinul prezidenţial din 5 noiembrie, informează Reuters.

Mai bine de jumătate din cei circa 2.400 de delegaţi republicani care reprezintă diferite state şi teritorii, reuniţi în cadrul convenţiei naţionale a Partidului Republican, care se desfăşoară între 15-18 iulie în Milwaukee, statul Wisconsin, au votat pentru fostul preşedinte care ar urma să accepte oficial nominalizarea joi, printr-un discurs care va reprezenta punctul culminat al convenţiei.

Convenţia Naţională Republicană a început luni, în Milwaukee, cu nominalizarea lui Trump practic asigurată din punct de vedere matematic. El avea nevoie de voturile a 1.215 de delegaţi pentru a o obţine.

Separat, Donald Trump a anunţat luni că-l alege pe senatorul de Ohio, J.D. Vance, pentru a-i fi vicepreşedinte în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale din noiembrie.

“Am decis că persoana cea mai aptă pentru a asuma funcţia de vicepreşedinte al SUA este senatorul J.D. Vance, din marele stat Ohio”, a scris politicianul republican pe reţeaua sa de socializare, Truth Social.

 

Cândva un critic al lui Trump, devenit apărător fervent, J.D. Vance a fost ales de fostul preşedinte republican drept partener de candidatură, o nominalizare care confirmă cariera atipică a acestei voci a Americii umile, notează și Agerpres.

În urmă cu opt ani, înaintea scrutinului prezidenţial din 2016, J.D. Vance era un critic acerb al lui Trump, scrie Reuters, care aminteşte că l-a numit public pe candidatul republican de atunci un “idiot”, despre care a spus că este “vrednic de dispreţ”. În privat, Vance l-a comparat pe Trump cu Adolf Hitler.

Transformarea lui James David Vance – de la un “niciodată trumpist” declarat până la un om loial lui Trump până în pânzele albe – îl face o personalitate relativ stranie în cercul intim al fostului preşedinte republican.

Democraţi, ba chiar şi unii republicani s-au întrebat dacă nu cumva Vance este mai degrabă mânat în luptă de oportunism decât de ideologie.

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
INTERNAȚIONAL12 mins ago

Volodimir Zelenski, la reuniunea guvernului britanic: Londra are puterea de decizie pentru a conduce războiul spre final

ROMÂNIA36 mins ago

România, interesată de un vot favorabil pentru aderarea la Spațiul Schengen, nu va boicota reuniunile de lucru ale președinției Ungariei la Consiliul UE (surse MAE)

ROMÂNIA1 hour ago

Premierul Marcel Ciolacu prezintă principalele aspecte convenite în cadrul reuniunii Comandamentului pentru Energie: Am stabilit un calendar de punere în funcțiune a unor noi capacități de producție

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE1 hour ago

Până la finele anului, România va îndeplini jumătate dintre cele 26 de condiții principale pentru aderarea la OCDE

ROMÂNIA2 hours ago

Trebuie să accelerăm investițiile în infrastructura energetică a României, subliniază ministrul Sebastian Burduja: În ultimul an, am atras 13,6 miliarde de euro fonduri europene nerambursabile

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

UE și Serbia semnează un parteneriat strategic privind materiile prime durabile, lanțurile valorice ale bateriilor și vehiculele electrice

ROMÂNIA2 hours ago

Marcel Boloș: Vedem o eficientizare reală a activităților de control fiscal și control antifraudă, ce sunt îndreptate față de operatorii economici cu risc fiscal ridicat

ROMÂNIA2 hours ago

Eurostat: Copiii din România sunt cei mai expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială din UE

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 hours ago

În ce comisii și subcomisii ale Parlamentului European au intrat cei 33 de eurodeputați români în cea de-a zecea legislatură europeană 2024-2029

ROMÂNIA3 hours ago

Poliția Română recuperează un iconostas valoros în cadrul Operațiunii Europol ”Pandora VIII” împotriva traficului de artă

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Ursula von der Leyen, realeasă președintă a Comisiei Europene de Parlamentul European, după un prim mandat de “cinci ani ca niciun altul din istoria UE”

PARLAMENTUL EUROPEAN1 day ago

Președinta Grupului S&D din PE îi cere Ursulei von der Leyen să pună Europa socială în centrul acțiunilor viitoarei Comisii Europene: Avem nevoie de un buget consolidat și de o capacitate de investiții mai mare

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Vicepreședintele PPE Siegfried Mureșan echivalează votul pentru Ursula von der Leyen la șefia CE cu un vot pentru democrație și valori europene

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Strategia de securitate economică va deveni pilon al politicii externe UE. von der Leyen: Cursa cu rivalii sistemici a început. Europa trebuie să schimbe viteza și să aprofundeze piața unică

COMISIA EUROPEANA1 day ago

UE are nevoie de o schimbare a tratatului, transmite Ursula von der Leyen în plenul Parlamentului European: Reformele devin indispensabile pentru extinderea UE

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Ursula von der Leyen propune crearea unui panel al cetățenilor europeni care să recomande politici Comisiei: “Ne aflăm într-o perioadă de anxietate profundă pentru europeni”

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Von der Leyen propune pentru următorii cinci ani în fruntea CE consolidarea competitivității UE printr-un Acord Industrial Ecologic și un Fond European pentru Competitivitate

COMISIA EUROPEANA1 day ago

O “veritabilă UE a apărării” cu “NATO pilon al apărării”: Către un nou mandat, Ursula von der Leyen propune o “piață unică pentru apărare” și un “scut aerian european”

COMISIA EUROPEANA1 day ago

Din casa democrației europene, Ursula von der Leyen promite că nu va permite ca “polarizarea” și “extremiștii” să distrugă UE: Alegerile sunt balamalele destinului. Destinul Europei depinde de ce vom face mai departe

COMISIA EUROPEANA1 day ago

În aplauzele eurodeputaților, von der Leyen îl ia la țintă pe Viktor Orban: Rusia mizează că Europa se înmoaie, iar unii îi fac jocul printr-o “misiune de aliniere”

Trending