Connect with us

POLITICĂ

Președintele Klaus Iohannis îl primește azi la Cotroceni pe Xavier Bettel, premierul Luxemburgului. Cei doi oficiali vor merge sâmbătă la Sibiu

Published

on

Președintele Klaus Iohannis îl va primi vineri, la Palatul Cotroceni, pe premierul luxemburghez Xavier Bettel, urmând ca cei doi oficiali să efectueze sâmbătă o vizită la Sibiu, unde vor participa la evenimentele prilejuite de împlinirea a zece ani de la momentul Luxemburg – Sibiu – Capitale Europene ale Culturii.

Foto: presidency.ro

Potrivit agendei publicate de Administrația Prezidențială, cei doi oficiali vor avea vineri convorbiri oficiale începând cu ora 13:30.

Sâmbătă, Klaus Iohannis și Xavier Bettel vor participa la ceremonia de decorare a directorului general al Teatrului ”Radu Stanca” din Sibiu, Constantin Chiriac, și a directorului general al Teatrului Municipal din Esch-sur-Alzette, Marele Ducat de Luxemburg. Tot sâmbătă, potrivit Administrației Prezidențiale, oficialii vor participa la spectacolul „Șefele”, realizat în colaborare de Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu şi Teatrul din Esch-sur-Alzette, Luxemburg.

Întrunirea cu Xavier Bettel va fi prima reuniune bilaterală a lui Klaus Iohannis cu un lider UE și NATO după vizita șefului statului la Washington, acolo unde a avut convorbiri oficiale cu Donald Trump, și cu câteva zile înainte de participarea lor la reuniunea de vară a Consiliului European.

În cadrul vizitei sale în România, premierul Luxemburgului va primi din partea Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) titlul de Doctor Honoris Causa. 

 

 

.

POLITICĂ

Florin Cîțu, prima convorbire telefonică cu un omolog din UE și NATO: Premierul a discutat cu omologul din Franța despre importanța companiilor franceze în relansare economică a României

Published

on

© Photo Collage (gov.ro)

Prim-ministrul Florin Cîțu a avut luni prima sa convorbire telefonică cu un omolog din UE și NATO, șeful guvernului discutând cu prim-ministrul francez Jean Castex despre relațiile bilaterale dintre România și Franța.

În cursul zilei de azi am avut prima convorbire în calitate de prim-ministru cu omologul meu francez, domnul Jean Castex. M-am bucurat să constat continuitatea relațiilor bilaterale dintre Franța și România, relații care au o istorie lungă și de succes în mai multe domenii. Dincolo de discuțiile referitoare la evoluția pandemiei și al procesului de vaccinare din cele două țări, am reiterat cât de importante sunt companiile franceze în procesul de relansare economică a României. Totodată, premierul Castex a exprimat sprijinul deplin pe care Franța îl va da în continuare României în toate proiectele noastre în plan extern și nu numai“, a scris Cîțu, pe pagina sa de Facebook.

De altfel, în luna octombrie a anului trecut, prim-ministrul de atunci, Ludovic Orban, a fost primul șef de guvern din UE primit la Paris de premierul Jean Castex, după numirea sa în funcție. Atunci, Franța și România au semnat o nouă foaie de parcurs privind Parteneriatul Strategic bilateral, România obținând susținerea din partea Franței pentru aderarea la Schengen și la OCDE.

Mai mult, cele două țări au semnat și o Declaraţie de intenţie în domeniul nuclear civil, care vizează, printre altele, colaborarea cu parteneri strategici în realizarea proiectului de construcţie a reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă.

De asemenea, România și Franța au decis tot atunci reluarea mecanismului de consultări 2+2 între miniștrii de externe și ai apărării ai celor două țări.

Nu în ultimul rând, Franța a asigurat România de sprijinul său pentru ca Bucureștiul să găzduiască viitorul Centrul european de competențe în materie de securitate cibernetică, prima structură europeană obținută de România în urma unei competiții cu mai multe orașe din UE și a unui vot dat la nivelul Consiliului Uniunii Europene, instituție care reprezintă statele membre.

Continue Reading

POLITICĂ

România, printre primele țări UE și NATO care condamnă arestarea lui Aleksei Navalnîi la Moscova: Represiunea este complet nedemocratică

Published

on

© Ministerul Afacerilor Externe

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a condamnat duminică seară arestarea opozantului rus Aleksei Navalnîi, revenit la Moscova la aproape jumătate de an după tentativa de otrăvire a acestuia cu agent neurotoxic de tip Noviciok, perioadă în care a fost tratat și s-a recuperat la Berlin.

Arestarea liderului opoziției ruse Aleksei Navalnîi la revenirea în Rusia după recuperarea sa post-otrăvire cu Noviciok este inacceptabilă. Represiunea împotriva opoziției este complet nedemocratică“, a scris șeful diplomației române, pe Twitter.

De altfel, România se numără printre primele țări UE și NATO care reacționează la arestarea lui Navalnîi, după ce statele baltice – Estonie, Letonia și Lituania – au emis o declarație comună.

Opozantul rus Alexei Navalnîi a fost arestat duminică seara, la punctul de control al paşapoartelor de pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Autoritatea penitenciară din Rusia (FSIN) a confirmat că agenţii l-au reţinut pe Navalnîi, cel mai cunoscut critic al preşedintelui Vladimir Putin, transmite agenţia Interfax, preluată de Reuters.

Navalnîi a revenit de la Berlin, unde fusese internat din august pentru a fi tratat după otrăvirea cu agent neurotoxic Noviciok, deşi ştia că ar putea fi arestat.

Cursa aeriană a companiei Pobeda, cu care a sosit dizidentul, trebuia să aterizeze pe aeroportul Vnukovo, unde Navalnîi era aşteptat de un grup de susţinători care îi scandau numele. Poliţia a dispersat protestatarii şi i-a arestat pe câţiva dintre ei.

Avionul în care se afla Navalnîi a fost redirecţionat în ultimul moment spre Şeremetievo.

Continue Reading

POLITICĂ

Președintele Klaus Iohannis se vaccinează astăzi împotriva COVID-19 la Spitalul Militar Central “Dr. Carol Davila”

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis se va imuniza anti-COVID, vineri, la ora 10:00, la Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”, informează Administraţia Prezidenţială.

Marţi, şeful statului a anunţat că se va vaccina anti-COVID, public, pentru a marca începutul celei de a doua etape a campaniei de imunizare.

“Nu am dorit nici eu, nici premierul, ca să zic aşa, în ghilimele, să ne băgăm în faţă. Ar fi fost, probabil, mesajul greşit, dar vineri începe a doua etapă de vaccinare în care este prevăzută vaccinarea, de exemplu, a personalului de învăţământ, a persoanelor de peste 65 de ani şi a persoanelor cu comorbidităţi, cu boli cronice, dar şi a personalului numit esenţial, de exemplu Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi aşa mai departe. Şi pentru a marca debutul campaniei de vaccinare din etapa a doua, eu mă voi vaccina public vineri”, a precizat Iohannis, într-o conferință de presă.

Un anunț similar a fost făcut și de premierul Florin Cîțu, care a anunțat că se va vaccina, sâmbătă, 16 ianuarie.

Coordonatorul campanie naționale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a anunțat marți că platforma online unde se pot înscrie românii care se încadrează în etapa a doua a campaniei de vaccinare va fi disponibilă vineri, de la ora 15:00. Acesta a precizat și modalitatea în care se pot face înscrierile pentru vaccinul împotriva COVID-19.

Vaccinarea începe de vineri în centrele medico-sociale, iar celelalte categorii de persoane care se pot înscrie de vineri pentru vaccin vor fi programate începând de luni, 18 ianuarie.

Persoanele eligibile pentru a fi vaccinate în etapa a două a campaniei sunt: beneficiarii din centrele sociale, persoanele care au peste 65 de ani, persoanele cu boli precum: diabet zaharat, obezitate, alte metabolice inclusiv boli congenitale, afecțiunile cardiovasculare cronice, afecțiunile cronice renale, oncologice, pulmonare, sindromul Down, afecțiuni hepatice, autoimune și alte condiții de imuno-depresie, HIV-SIDA, persoanele care deservesc activități esențiale pentru bună funcționare a infrastructurii critice.

Potrivit lui Gheorghiță, din categoria persoanelor care deservesc activități esențiale fac parte personalul din domeniul Apărării, ordine publică, siguranță națională, autoritate judecătorească, personalul din sectorul economic vital, cum ar fi procesare, distribuție alimente, pâine, lactate, legume, apă, centrale electrice (transport și distribuție) , medicamente și materiale sanitare, transport de persoane și mărfuri, personalul din învățământ, poștal și curierat, salubritate și deșeuri, personalul din înaltele instituții ale statului (Parlament, președinție), culte religioase.

Pe lista persoanelor care vor fi vaccinate în etapa a doua face parte și personalul din mass-media, “cei care efectuează reportaje în unități medicale”.

Campania de vaccinare în România și în Uniunea Europeană a debutat la 27 decembrie, într-un gest simbolic de unitate între toate statele membre ale UE.

Potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV de către Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, numărul total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (începând cu data de 27 decembrie 2020) este de 108.294.

Continue Reading

Facebook

Dragoș Pîslaru2 hours ago

Parlamentul European a adoptat cu o largă majoritate raportul lui Dragoș Pîslaru privind Instrumentul pentru Asistență Tehnică, element esențial în accesarea fondurilor din mecanismul de 672,5 miliarde de euro

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Comisia Europeană dorește ca 70% din populația adultă a statelor membre să fie vaccinată împotriva COVID-19 până în vară: Vaccinarea este esențială pentru a ieși din această criză

ROMÂNIA5 hours ago

Premierul Florin Cîțu: Banca Mondială clasează România în topul țărilor cu cele mai multe și aplicate măsuri din lume în contextul pandemiei de COVID-19

Eugen Tomac5 hours ago

Eurodeputatul Eugen Tomac: Rusia de astăzi se transformă într-un gulag și UE are obligația să acționeze

Corina Crețu5 hours ago

Eurodeputatul Corina Crețu consideră că România trebuie să-și consolideze strategia națională de vaccinare: Găsirea vaccinului anti-COVID-19 nu a fost decât primul pas. Crucial este acum procesul de vaccinare

PARLAMENTUL EUROPEAN6 hours ago

Maia Sandu s-a întâlnit cu președintele Parlamentului European: Membrii forului legislativ al UE au sprijinit prin ajutor financiar lupta împotriva corupției și consolidarea statului de drept

ROMÂNIA7 hours ago

Premierul Florin Cîțu, asigurat de însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA că relația Statele Unite – România va rămâne puternică în timpul administrației Biden

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI8 hours ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Investițiile în infrastructura feroviară trebuie să fie o prioritate pentru România și pentru Europa, transportul pe calea ferată fiind o soluție verde eficientă

ȘTIRI POZITIVE9 hours ago

Publicație britanică: Timișoara și Cluj-Napoca, în top 20 cele mai sănătoase orașe de locuit din lume, devansând München sau Copenhaga

ROMÂNIA10 hours ago

România, pe locul 18 la nivel global și pe locul 6 la nivelul UE în ceea ce privește vaccinarea împotriva COVID-19 (Bloomberg)

Eugen Tomac5 hours ago

Eurodeputatul Eugen Tomac: Rusia de astăzi se transformă într-un gulag și UE are obligația să acționeze

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat împotriva COVID-19: Am vrut să dau un semnal românilor să se vaccineze

U.E.1 week ago

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan dorește să ”repună pe șine” relațiile Turciei cu UE: Este prioritatea noastră să facem din 2021 un an de succes

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Intenţia noastră este ca de la jumătatea săptămânii viitoare să trecem la etapa a doua de vaccinare

Gheorghe Falcă3 weeks ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă se va vaccina împotriva COVID-19 și îndeamnă la responsabilitate pentru „noi și cei de lângă noi”: Vaccinarea, testul nostru de maturitate

ROMÂNIA3 weeks ago

Campania de vaccinare anti-Covid în România începe cu asistenta care a preluat primul pacient infectat cu virusul SARS-CoV-2

ROMÂNIA4 weeks ago

Primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID au ajuns la Institutul Cantacuzino din Capitală. România va avea 10 milioane de doze de vaccin, 140.000 fiind distribuite săptămânal

ROMÂNIA4 weeks ago

Președintele Klaus Iohannis: Campania de vaccinare anti-COVID-19 începe în România și în toată UE pe 27 decembrie. Vaccinul este sigur și eficient, autorizat la cele mai înalte standarde europene

ROMÂNIA4 weeks ago

Mesajul președintelui Klaus Iohannis pentru noul Guvern: S-a închis ciclul în care ne-am angajat și am promis. Acum, la treabă!

ROMÂNIA4 weeks ago

Guvernul Cîțu a fost învestit de Parlament. Membrii noului Cabinet vor depune jurământul la Palatul Cotroceni

Advertisement
Advertisement

Trending