Președintele Nicușor Dan, mesaj pentru comisarul european pentru transport: România tebuie să acceseze mai mult din fondurile europene destinate interconectivității

Președintele Nicușor Dan l-a primit astăzi, 31 martie, la Palatul Cotroceni, pe Apostolos Tzitzikostas, comisarul european pentru transport durabil și turism, prilej cu care șeful statului a subliniat că este oportun ca țara noastră să beneficieze de o finanțare europeană mai mare destinată proiectelor de interconectare.

„I-am spus comisarului european Apostolos Tzitzikostas că, dată fiind poziția geostrategică a României, inclusiv pentru implementarea Coridorului vertical, țara noastră trebuie să acceseze mai mult din fondurile europene suplimentare destinate interconectivității. România are nevoie în continuare de dezvoltarea infrastructurii de transport la nivel național, inclusiv finalizarea a trei proiecte majore de autostrăzi – A1, Sibiu–Pitești, care face legătura cu Europa Centrală, A7 – autostrada Moldovei, spre Ucraina și A8 „Autostrada Unirii”, care ne conectează cu Republica Moldova. Pentru toate investițiile din infrastructură, fondurile de coeziune rămân esențiale pentru noi”, a transmis președintele Nicușor Dan.


Potrivit liderului statului, întâlnirea de astăzi a vizat, în primul rând, modul în care țara noastră își poate valorifica mai bine atuurile în arhitectura generală a conectivității: „Portul Constanța, coridoarele Marea Baltică – Marea Neagră – Marea Egee și coridoarele Rin – Dunăre au devenit esențiale atât pentru fluxurile de mărfuri, cât și pentru mobilitatea militară.”



„Securitatea țării noastre și, implicit, a Europei, depinde și de extinderea, în siguranță, a coridoarelor europene de transport către Ucraina și Republica Moldova, care ar genera și integrarea treptată în Piața Unică a acestor state”, a mai subliniat președintele României.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare