Președintele Senatului, Mircea Abrudean: Asumarea deplină a Pogromului de la Iași este datoria noastră

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat, la comemorarea a 85 de ani de la Pogromul de la Iași, că asumarea unuia dintre cele mai tragice episoade din istoria României reprezintă o datorie, iar memoria victimelor trebuie să contribuie la combaterea antisemitismului, urii și xenofobiei.

Într-un mesaj publicat duminică, cu prilejul participării la cea de-a XII-a ediție a Marșului Vieții de la Iași, Mircea Abrudean a evocat victimele Pogromului din iunie 1941 și a subliniat importanța păstrării memoriei acestora.

„Acum 85 de ani, în aceste zile de iunie, Iașiul devenea teatrul uneia dintre cele mai negre atrocități din istoria noastră: peste 13.000 de suflete nevinovate au fost smulse cu brutalitate din comunitate, lăsând în urmă un gol istoric imens și coșmarul de neșters al «Trenurilor Morții»”, a transmis președintele Senatului, pe Facebook.

Abrudean a salutat participarea președintelui Statului Israel, Isaac Herzog, la ceremoniile de comemorare, apreciind că prezența acestuia reprezintă un gest de respect față de memoria victimelor și o reafirmare a relației dintre România și Israel.

„Astăzi, prezența Excelenței Sale, Președintele Statului Israel, Isaac Herzog, la «Marșul Vieții», onorează memoria celor pierduți și clădește o punte sacră între durerea trecutului și responsabilitatea prezentului. Este o mărturie puternică a faptului că legătura dintre popoarele noastre are la bază adevărul și refuzul categoric de a uita”, a afirmat acesta.

Președintele Senatului a subliniat că asumarea trecutului este esențială pentru prevenirea repetării unor asemenea tragedii.

„Asumarea deplină a acestei pagini întunecate este datoria noastră. Învățăm din trecut pentru ca ura, antisemitismul și xenofobia să nu mai găsească vreodată teren fertil în societatea noastră”, a transmis Mircea Abrudean.

Totodată, acesta a precizat că i-a mulțumit președintelui Isaac Herzog pentru participarea la ceremonia de la Iași, înaintea vizitei oficiale pe care șeful statului israelian o va efectua luni la Parlamentul României, unde se va adresa plenului reunit al Legislativului.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare