CONSILIUL EUROPEAN
Președinția spaniolă a Consiliului UE: Uniunea Europeană ”este pe mâini bune” și poate conta pe Spania, apreciază președintele Consiliului European
Published
2 years agoon
By
Teodora Ion
Președintele Consiliului European, Charles Michel, este convins că Uniunea Europeană ”este pe mâini bune” și poate conta pe Spania, care a preluat la 1 iulie președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene.
”Uniunea Europeană s-a confruntat recent cu unele dintre cele mai mari provocări: pandemia, războiul din Ucraina, criza energetică. Spania a fost în prima linie în abordarea tuturor acestor teste – constructivă, orientată spre soluții și dornică să creeze angajamente puternice. Așadar, nu este o coincidență faptul că sloganul dumneavoastră este <<Europa, mai aproape>>. Obiectivul nostru, al tuturor celor din statele membre și din instituțiile UE, ar trebui să fie apropierea UE de cetățenii săi. Nu mă îndoiesc că vă veți ridica la înălțimea acestei ocazii. Prioritățile președinției dumneavoastră sunt extrem de clare și sunt în deplină concordanță cu ceea ce contează pentru cetățenii europeni de pe întregul continent – reindustrializarea Europei, ecologizarea societăților noastre, asigurarea echității sociale și economice și consolidarea unității noastre europene. Iar aceste priorități vor figura, de asemenea, în noua agendă strategică a UE pentru următorii cinci ani”, și-a exprimat aprecierea Charles Michel în cadrul întâlnirii cu premierul spaniol, Pedro Sanchez.
Press remarks after the meeting with Prime Minister of Spain https://t.co/A7dForS28i
— Charles Michel (@CharlesMichel) July 2, 2023
Acesta a apreciat că Pedro Sanchez a lansat președinția spaniolă a Consiliului UE cu o vizită la Kiev, care ”transmite un semnal puternic de sprijin pentru poporul ucrainean”.
”Sprijin pentru valorile noastre comune, pentru că astăzi Ucraina este în prima linie în lupta pentru principiile și valorile noastre europene. Datoria noastră este să sprijinim poporul ucrainean cât de mult putem și atât timp cât este nevoie”, a completat președintele Consiliului European.
Spania a preluat la 1 iulie președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, cu doar trei săptămâni îaninte de alegerile naționale din 23 iulie, convocate de Sanchez după o înfrângere a partidului său socialist în alegeri regionale și locale, luna trecută
Cele patru priorități ale președinției spaniole sunt: reindustrializarea UE pentru a o face mai puțin dependentă de producătorii străini, tranziția ecologică, drepturile sociale și bunăstarea socială, transformarea UE într-un actor geopolitic cheie care să rivalizeze cu China și Statele Unite.
Țara iberică va încerca, de asemenea, să contribuie la stabilirea unor norme legislative cheie ale UE, precum un nou pact privind migrația și azilul și reforma pieței energiei electrice, menținând în același timp sprijinul pentru Ucraina.
De asemenea, Spania va organiza luna aceasta n summit important al UE cu țările din America Latină, într-un moment în care Comisia Europeană încearcă să încheie un acord comercial mamut între Mercosur și UE până la sfârșitul anului.
Spania s-a aflat la cârma președinției semestriale a Consiliului Uniunii Europene de patru ori: de trei ori în prima jumătate a anilor 1989, 2002 și 2010 și o dată în cea de-a doua jumătate a anului 1995.
Introducerea monedei unice, cel mai mare val de extindere a UE de la înființarea sa, precum și extinderea spațiului Schengen reprezintă repere ale președințiilor spaniole la Consiliul UE.
Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

You may like
Xi Jinping pledează într-o întâlnire cu premierul Spaniei pentru colaborare între China și UE în fața ”practicilor unilaterale și de intimidare”, referindu-se la războiul comercial pornit de Trump
Spania solicită UE să sprijine sectoarele afectate de tarifele impuse de Trump
Spania va implementa un pachet de sprijin de 14,1 miliarde de euro pentru a contracara impactul „atacului unilateral fără precedent” al tarifelor impuse de Trump
Premierul Spaniei cere UE ”să fie curajoasă” în fața ”neoimperialismului rus și schimbării radicale a politicii SUA”: Alții nu ne vor mai proteja cerul și frontierele, așa că va trebui să o facem singuri
UE confirmă rebrandingul “ReArm Europe” după reacțiile negative din Italia și Spania: Planul apărării se va numi “Readiness 2030”, o referire la data când Rusia ar putea fi capabilă să atace un stat UE sau NATO
Președintele interimar al Senatului a discutat la Strasbourg cu omologul spaniol despre colaborarea celor două țări în cadrul UE: România și Spania sunt legate de o prietenie puternică
CONSILIUL EUROPEAN
#BringKidsBack Președintele Consiliului European solicită regimului de la Kremlin să elibereze copiii ucraineni care au fost deportați ilegal
Published
3 days agoon
April 17, 2025By
Diana Zaim
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, se alătură ințiativei președintelui Volodimir Zelenski, #BringKidsBack, pentru a cere regimului de la Kremlin întoarcerea în siguranță a copiilor ucraineni, care au fost forțați și amenințați să își părăsească țara.
„În acest an de Paște, în timp ce ne întâlnim cu cei dragi, mii de copii ucraineni rămân separați de ai lor – luați din casele lor de către Rusia. Mă alătur inițiativei #BringKidsBack a președintelui Zelenski pentru a cere întoarcerea lor în siguranță. Nu poate exista pace fără dreptate – și nu poate exista dreptate până când toți copiii ucrainenu nu sunt înapoi acasă”, a scris președintele Consiliului European într-un mesaj pe contul X.
This Easter, as we come together with loved ones, thousands of Ukrainian children remain separated from theirs—taken from their homes by Russia.
I’m joining President @ZelenskyyUa’s #BringKidsBack initiative to demand their safe return.
There can be no peace without justice—and… pic.twitter.com/Aqc8pNfI9C
— António Costa (@eucopresident) April 16, 2025
Rusia a răpit peste 19.000 de copii ucraineni. Până la sfârșitul lunii februarie, doar 1.227 au fost returnați, deoarece Rusia încearcă să obstrucționeze acest proces în diverse moduri.
„Din păcate, acesta nu este un mecanism care funcționează în mod consecvent. Acesta este motivul pentru care a fost creată Coaliția internațională pentru returnarea copiilor ucraineni – pentru a se asigura că un astfel de mecanism există și funcționează. Astăzi, 41 de țări fac deja parte din această coaliție”, a mai informat Prima Doamnă a Ucrainei.
CONSILIUL EUROPEAN
Albania este foarte ”hotărâtă și ambițioasă” să încheie toate negocierile de aderare la UE în 2027, subliniază premierul Edi Rama
Published
6 days agoon
April 14, 2025By
Diana Zaim
Premierul Albaniei, Edi Rama, prezent la Bruxelles, a subliniat alături de președintele Consiliului European, Antonio Costa, că țara sa este foarte hotărâtă să îndeplinească toate obligațiile calendarului pentru a încheia toate negocierile de aderare la UE în 2027.
„Așadar, sunt multe de discutat, dar, în general, sunt foarte, foarte încurajat de aceste evoluții. Și suntem foarte hotărâți să îndeplinim toate obligațiile calendarului, foarte ambițioși, să încheiem toate negocierile în 2027”, a transmis premierul albanez într-o scurtă conferință de presă susținută la Bruxelles.
De asemenea, președintele Consiliului European a reiterat sprijinul UE pentru extinderea proiectului european pentru țările din Balcanii de Vest: „(…) extinderea către Balcanii de Vest este o prioritate politică clară pentru Uniunea Europeană, este angajamentul nostru real cu regiunea și este cea mai importantă investiție geopolitică pentru pace, pentru prosperitate și pentru stabilitate pe continentul nostru. Și este cu adevărat încurajator să vedem progresele făcute de Albania în această direcție.”
Astăzi, 14 aprilie, are loc cea de-a patra reuniune ministerială a conferinței de aderare cu Albania prilej cu care se va deschide a doua grupă de capitole care alcătuiesc procesul de negociere, care se ocupă de piața internă: „Astăzi deschidem un nou cluster și ambiția noastră este să deschidem mai multe negocieri de tip cluster pe parcursul acestui an, pentru că avem un program foarte concret și vrem să livrăm”, a mai informat înaltul oficial european.
CONSILIUL EUROPEAN
Inspirându-se din viziunea părinților fondatori, Antonio Costa pledează pentru “Europa Apărării”: “Pacea fără apărare este o iluzie. Dacă Rusia vede frontierele Ucrainei ca o linie pe hartă, de ce ar respecta frontierele altor țări?”
Published
4 weeks agoon
March 25, 2025
La cea de-a 68-a aniversare a Tratatului de la Roma, președintele Consiliului Antonio Costa a pledat marți, într-un discurs susținut la Centrul pentru Politici Europene pentru unitate, securitate și reziliență economică în fața provocărilor globale. Inspirându-se din Părinții fondatori ai Uniunii Europene, Costa a făcut apel la acțiuni îndrăznețe pentru a consolida apărarea europeană, a consolida competitivitatea economică și a menține un sprijin neclintit pentru Ucraina în lupta sa împotriva agresiunii ruse.
Viziunea părinților fondatori și reziliența europeană
Costa și-a început discursul aducând un omagiu celor șase lideri europeni care, în 1957, au semnat Tratatul de la Roma, punând bazele proiectului european. “În urmă cu 68 de ani, astăzi, la Musei Capitolini, șase lideri europeni, animați de un sentiment de urgență și curaj, au consfințit principiile celui mai unic experiment din istoria statalității”, a declarat el. El a subliniat modul în care Europa s-a transformat dintr-un continent devastat de război într-un model de pace, prosperitate și integrare.
Subliniind importanța învățării din istorie, Costa a citat observația lui Jean Monnet conform căreia “o istorie făurită în crize” a modelat unitatea europeană. De la turbulențele economice din anii 1970 la criza financiară din 2008, Europa a găsit în mod constant modalități de a ieși mai puternică. “De fiecare dată când ne-am confruntat cu o criză, cu dezastru și tristețe, am ieșit din ea mai puternici și mai uniți”, a declarat el.
Apărare și securitate: O Europă care protejează
Referindu-se la securitate, președintele Consiliului European a subliniat necesitatea urgentă de a consolida capacitățile de apărare ale Europei. “Pacea fără apărare este o iluzie”, a avertizat el, subliniind că securitatea europeană începe în Ucraina. Fostul prim-ministru portughez a lăudat răspunsul colectiv al UE la invazia Rusiei, menționând că “în doar câteva zile, am impus cele mai dure sancțiuni economice din istoria Uniunii Europene”.
How can Europe emerge stronger from times of crisis? Follow my speech at @epc_eu ↓ https://t.co/Z4BK7Bm7Di
— António Costa (@eucopresident) March 25, 2025
Recunoscând că războiul de agresiune al Rusiei a fost un semnal de alarmă, el a subliniat că “Europa trebuie să dobândească toate mijloacele pentru a se apăra împotriva agresiunii militare”. Aceasta include investiții în capacități critice, cum ar fi apărarea antiaeriană și antirachetă, precum și războiul electronic. Costa a pledat pentru o abordare mai eficientă și mai cooperantă, afirmând că “trebuie să facem acest lucru într-un mod colaborativ, prin agregarea cererii, armonizarea cerințelor și achiziții comune”.
Costa a subliniat, de asemenea, progresele înregistrate de la Declarația de la Versailles din martie 2022, în care liderii UE au convenit că „Europa trebuie să devină mai suverană, mai responsabilă pentru propria apărare și mai capabilă să facă față în mod autonom provocărilor imediate și viitoare”. El a menționat că cheltuielile pentru apărare în Europa au crescut cu peste 30 % de la invazia Rusiei în Ucraina, deschizând calea către o adevărată “Europă a apărării”.
Sprijin neclintit pentru Ucraina și sancționarea Rusiei
Costa a reiterat sprijinul ferm al UE pentru Ucraina, susținând că susținerea Kievului este esențială pentru menținerea ordinii internaționale bazate pe reguli. “Dacă Rusia consideră că frontierele Ucrainei sunt doar o linie pe o hartă, de ce ar trebui să respecte frontierele oricărei alte țări?”, a întrebat el.
Acesta a detaliat modul în care UE, în strânsă coordonare cu G7 și alți aliați, a implementat șaisprezece pachete de sancțiuni împotriva Rusiei, vizând instituții financiare, exporturi de energie și chiar înghețarea activelor suverane rusești. “Aceste sancțiuni sunt valabile până în prezent”, a afirmat Costa, subliniind că presiunea economică asupra Moscovei trebuie să continue.
Dincolo de sancțiuni, Costa a subliniat asistența umanitară și militară a Europei pentru Ucraina. El a lăudat solidaritatea fără precedent de care au dat dovadă cetățenii și guvernele europene în primirea refugiaților ucraineni și în furnizarea de ajutor militar. “Agresiunea Rusiei a dat un nou sentiment de urgență pentru autonomia noastră strategică, nu numai în ceea ce privește energia, ci și apărarea”, a remarcat șeful Consiliului European
Competitivitatea economică: Asigurarea prosperității pentru generațiile viitoare
Dincolo de securitate, Costa a subliniat că “securitatea și prosperitatea sunt două fețe ale aceleiași monede”. El a avertizat că Europa riscă să rămână în urmă în competiția globală dacă nu ia măsuri decisive pentru a-și consolida competitivitatea economică. “Cetățenii europeni doresc ca Europa să rămână competitivă, inclusiv în ceea ce privește tehnologiile secolului XXI”, a declarat acesta, subliniind necesitatea de a investi în inovare, industrie și dezvoltarea competențelor.
Costa a amintit de rapoartele recente ale lui Enrico Letta și Mario Draghi, care au diagnosticat provocările economice ale Europei și au propus soluții. “Trecem acum de la diagnostic la acțiune”, a declarat el, prezentând inițiative pentru reducerea birocrației, consolidarea Uniunii energetice și încurajarea investițiilor.
Una dintre inițiativele-cheie este crearea unei “Uniuni a economiilor și investițiilor complete” pentru a mobiliza economiile cetățenilor europeni în favoarea productivității și inovării. “Investiții publice prin intermediul unui spațiu fiscal mai mare în bugetele naționale și al unei noi generații de fonduri europene. Investiții private prin intermediul unei uniuni depline a economiilor și investițiilor – pentru a mobiliza economiile cetățenilor europeni pentru a investi în inovare, productivitate și competitivitate”, a explicat Costa.
De asemenea, președintele Consiliului European a reafirmat angajamentul Europei față de Green Deal și tranziția climatică, susținând că progresul economic trebuie să fie echilibrat cu durabilitatea. “Obiectivele Green Deal-ului european, ale tranziției climatice, sunt imperative generaționale. Uniunea Europeană nu poate și nu va renunța la ele”, a declarat el.
Un apel la acțiune îndrăzneață
În încheierea discursului său, Costa i-a îndemnat pe liderii europeni să ia măsuri decisive în abordarea provocărilor actuale. „Astăzi, sunt convins că este extrem de important să demonstrăm încă o dată că scepticii se înșeală. Trebuie să ne asigurăm că ieșim mai puternici din crizele de astăzi, așa cum am făcut-o de-a lungul istoriei noastre”, a subliniat el.
Costa a făcut apel la Europa să îmbrățișeze spiritul părinților săi fondatori – încredere, curaj și creativitate – pentru a contura un viitor sigur, prosper și unit. “Avem nevoie ca Uniunea Europeană să strălucească din nou. Avem nevoie ca Uniunea Europeană să inspire mai mult. Avem nevoie ca Uniunea Europeană să ofere rezultate cetățenilor săi”, a conchis el.
În timp ce Europa se confruntă cu un moment definitoriu al istoriei sale, discursul lui Costa a servit drept un strigăt de mobilizare pentru unitate, reziliență și un angajament reînnoit față de proiectul european.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Rubio, discuție telefonică cu secretarul general NATO: Fără “o cale clară către pace” în curând, SUA se vor retrage din rolul de mediator între Rusia și Ucraina

Trump amenință că va abandona negocierile pentru încetarea focului între Rusia și Ucraina: Vom spune doar “sunteți niște oameni oribili” și vom renunța

Vance și Meloni s-au întâlnit la Roma, pentru a doua zi la rând, după vizita premierului Italiei la Casa Albă. Vicepreședintele SUA a participat la slujba din Vinerea Mare la Vatican

Arsenalul nuclear al Franței ar putea contribui într-adevăr la protejarea Poloniei, subliniază președintele Andrzej Duda

China furnizează arme Rusiei, acuză Volodimir Zelenski: Nu pot spune că suntem surprinși

Donald Trump declară că ”nu-l consideră pe Zelenski responsabil” pentru războiul din Ucraina, dar continuă criticile la adresa lui: Nu-l învinovățesc, dar nu a făcut cea mai bună treabă din lume

Rubio atenționează că SUA ar putea renunța la eforturile de pace Ucraina-Rusia dacă nu se înregistrează progrese în câteva zile

NATO schimbă limbajul referitor la climă, gen și diversitate pentru a evita represaliile din partea administrației Trump

Lituania plănuiește să își modernizeze rutele ”critice pentru securitate și apărare” pentru a descuraja Rusia

“Suflete politice înrudite” pentru un “Occident măreț din nou”: De la Casa Albă, Trump și Meloni sunt 100% încrezători într-un acord comercial UE-SUA

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

PPC marchează extinderea la nivel regional prin conferința „Construind viitorul: Proiectarea, baza dezvoltării și calității vieții în Transilvania”, organizată în parteneriat cu BNR

Firmele americane vor prezenta administrației SUA că România este “un loc bun pentru investiții” și au ca obiectiv “promovarea investițiilor românești în SUA”, afirmă Bolojan în contextul noilor tarife comerciale americane

România a obținut excluderea componentei nucleare din contra-măsurile UE la tarifele SUA, anunță Bolojan: Avem un contract important pentru reactoarele 3 și 4

Bolojan și MApN afirmă că “nu există nicio informație oficială” din partea SUA de a retrage militari din România. Poziția strategică și Baza Mihail Kogălniceanu, printre argumentele României în a evita o dezangajare SUA pe flancul estic

Bolojan pune Palatul Cotroceni la dispoziția candidaților la funcția de președinte pentru dezbateri: În afară de holograme, să vedem candidați, programe și idei

INTERVIU Stefano Scarpetta, director al Departamentului ELS în cadrul OCDE, apreciază că tarifele anunțate de Trump ar putea genera o creștere a prețurilor la anumite produse și servicii: OCDE este un loc foarte sigur pentru dialog constructiv

Marcel Ciolacu: Investitorii români și străini au încredere în potențialul nostru economic. De aceea pun la bătaie atâția bani

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, prezintă ”trei beneficii clare” ale aderării României la OCDE: Simplificare și debirocratizare, creșterea capacității de împrumut pentru companii și IMM-uri, creșterea ratingului de țară

Ambasadorul Italiei reafirmă sprijinul țării sale pentru aderarea României la OCDE: Este următorul pas logic în integrarea sa continuă în economia globală și comunitatea euroatlantică

Secretarul de stat Luca Niculescu subliniază că ”există toate premisele” ca România să finalizeze anul viitor procesul de aderare la OCDE: Vom continua în acest ritm
Trending
- REPUBLICA MOLDOVA1 week ago
INTERVIU | R. Moldova vrea să semneze tratatul de aderare la UE până în 2028, spune premierul Recean, avertizând că Rusia vrea să oprească drumul european al țării și subliniind importanța ca România să fie stabilă și pro-europeană
- ROMÂNIA5 days ago
Delegația Congresului SUA, “mulțumită” de clarificările României privind anularea alegerilor prezidențiale: Nu există nicio preocupare legată de retragerea trupelor americane. Politica strategică militară a SUA rămâne neschimbată (surse)
- NATO1 week ago
Oficiali ai Pentagonului au discutat cu NATO și aliații despre prezența forțelor SUA în Europa. Emil Hurezeanu: O pace în Ucraina necesită o prezență americană de lungă durată în Europa și un NATO fortificat
- PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago
Parlamentul European și Congresul SUA cer întărirea relației transatlantice într-o reuniune prezidată de eurodeputatul român Nicu Ștefănuță
- CONSILIUL UE6 days ago
UE amână cu până la doi ani obligațiile de raportare privind sustenabilitatea: Directiva “Stop-the-clock”, adoptată în numele competitivității europene și al simplificării pentru mediul de afaceri