Connect with us

ROMÂNIA

Primăria Sectorului 3 din București, împreună cu alte 9 orașe europene, vor promova economia circulară în cadrul programului ”Urban Resource Centers – UrbRec”

Published

on

© Robert Negoita / Facebook

Primăria Sectorului 3, în administrația edilului Robert Negoiță, face parte din Programul URBACT, iar împreună cu alte 9 orașe europene aceasta participă și colaborează împreună în cadrul Rețelei de Planificare “Urban Resource Centers – UrbRec”.

Potrivit postării pe Facebook, Robert Negoiță susține că prin această colaborare la nivel european dorește să promoveze o economie circulară: ”Împreună ne propunem să promovăm economia circulară, să ïncurajăm comportamentul responsabil cu mediul în comunitate, pe scurt, să găsim soluții pentru managementul eficient al deșeurilor în mediul urban.”

Rețeaua “UrbRec” își propune să găsească răspunsuri la provocările actuale legate de managementul eficient al deșeurilor în mediul urban, promovarea valorilor economiei circulare și încurajarea formării unor obiceiuri responsabile față de mediul înconjurător în cadrul comunităților locale.

Pe parcursul ciclului de viață al rețelei, toți partenerii vor elabora un plan de acțiune integrat. Totodată, aceștia vor avea posibilitatea de a testa câteva soluții la scară mică în orașele lor, dezvoltând abilități, reunind părțile interesate locale și construind parteneriate transnaționale.
URBACT reprezintă principalul program de cooperare teritorială dedicat promovării dezvoltării urbane integrate durabile în orașele din întreaga Europă, fiind un instrument al politicii de coeziune adoptat de Comisia Europeană în decembrie 2014.


Mai multe detalii pe site-ul URBACT în România:http://bit.ly/UrbactAPN

Diana Zaim este foto jurnalist, premiată în cadrul #România@10EU, concurs de fotografie organizat cu ocazia a 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Studentă la secția germano-portugheză în cadrul Universității din București și pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

JUSTIȚIE

Ambasadorul Marii Britanii: România este una dintre cele mai curajoase ţări din estul Europei în lupta împotriva corupției

Published

on

© British Embassy Bucharest/ Facebook

Ambasadorul britanic, Andrew Noble, a arătat, în discursul susţinut cu ocazia aniversării a 15 ani de activitate a Direcţiei Generale Anticorupţie, că România este una dintre cele mai curajoase ţări din estul continentului, prin crearea de instituţii cu mandate clare de combatere a corupţiei la toate nivelurile.

“Lupta anticorupţie este în continuare, alături de consolidarea statului de drept, una dintre ariile prioritare pentru România, atât pe plan naţional, cât şi din perspectivă europeană. România este una dintre cele mai curajoase ţări din estul continentului, prin crearea de instituţii cu mandate clare de combatere a corupţiei la toate nivelurile, inclusiv la nivel înalt, instituţii ce şi-au demonstrat în timp rezilienţa şi devotamentul faţă de o misiune deloc uşoară. Chiar şi în perioade dificile, când aceste instituţii nu au avut parte de sprijin politic, ele au continuat totuşi să-şi respecte mandatul şi să-i aducă în faţa legii pe cei care se aflau vinovaţi de acte de corupţie”, a precizat el, potrivit unui comunicat transmis de Ambasada Marii Britanii în România.

Ambasadorul a subliniat că recenta hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care i-a dat câştig de cauză fostei şefe DNA, Laura Codruţa Kovesi, “stă drept mărturie a eficienţei eforturilor instituţiilor implicate în combaterea anticorupţiei” în România.

“Acest caz va rămâne unul de referinţă pentru toţi cei angrenaţi în lupta anticorupţie, nu doar în România, dar şi în alte ţări care se confruntă cu această problemă. Suntem astfel încurajaţi să credem că toate eforturile de a combate şi stopa fenomenele de corupţie vor fi întărite şi vor beneficia în continuare de susţinere la nivel internaţional”, a menţionat diplomatul.

El a remarcat că, “de multe ori de-a lungul timpului, eforturile în combaterea corupţiei nu au fost uşoare”, iar Uniunea Europeană a fost “critică la adresa lipsei de progres a României” în acest domeniu.

“Sunt convins însă că prin nivelul adecvat de expertiză şi devotamentul necesar de a continua eforturile în acest sens, România poate să-şi îndeplinească obiectivele de a fi o ţară în care statul de drept şi legea domnesc pe deplin, iar corupţia nu afectează instituţiile statului şi, implicit, pe cetăţeni”, a adăugat Andrew Noble.

Totodată, acesta a evidenţiat că experţii Home Office din Marea Britanie, dar şi cei spanioli au contribuit la eforturile de consolidare a instituţiei şi a expertizei acesteia în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei.

“Îmi face o deosebită plăcere să mă aflu aici la ceas aniversar, sărbătorind alături de dumneavoastră un parcurs de succes, la baza căruia se află şi eforturile experţilor Home Office din Marea Britanie. Mulţumită acestora, precum şi experţilor spanioli, Direcţia Generală Anticorupţie este prima structură care a creat şi a implementat de la zero un set complet de iniţiative preventive anticorupţie”, a spus el.

Totodată, în baza colaborării dintre Marea Britanie şi România, ofiţeri specializaţi din cadrul DGA participă la cursuri de pregătire şi expoziţii internaţionale în domeniul utilizării de tehnici speciale cu aplicaţie în activităţile specifice ale Direcţiei.

“Sunt convins că această colaborare excelentă va continua şi va fi chiar şi mai complexă pe viitor, în contextul Parteneriatului Strategic dintre cele două ţari. Am încredere că eforturile şi bunele intenţii ale Direcţiei Generale Anticorupţie şi ale Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti vor duce pe viitor la realizarea şi consolidarea unor rezultate de succes pentru ambele părţi”, a arătat ambasadorul.

Direcţia Generală Anticorupţie din Ministerul Afacerilor Interne sărbătoreşte, pe 30 mai, 15 ani de la înfiinţarea ca structură de poliţie judiciară specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului ministerului. La sediul din Bucureşti al DGA, cu respectarea măsurilor pentru limitarea şi prevenirea posibilelor îmbolnăviri cu SARS-CoV-2, a avut loc un eveniment de marcare a acestui moment.

Continue Reading

NATO

MApN: Două bombardiere strategice americane B-1B Lancer au desfășurat, în premieră, antrenamente în spațiul aerian al României

Published

on

© MApN

Două bombardiere strategice americane de tip B-1B Lancer au desfăşurat, vineri, pentru prima dată, activităţi de antrenament în spaţiul aerian al României împreună cu aeronave aparţinând Forţelor Aeriene Române, sub coordonarea Componentei Operaţionale Aeriene din Statul Major al Forţelor Aeriene şi al Forţelor Aeriene Americane dislocate în Europa (USAFE), informează MApN într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Antrenamentul a inclus misiuni de interceptare şi escortă executate cu aeronave de tip MiG-21 Lancer şi F-16 Fighting Falcon aparţinând Bazei 71 Aeriană de la Câmpia Turzii şi Bazei 86 Aeriană de la Borcea, având ca scop demonstrarea capacităţii de dislocare rapidă a forţelor aliate şi partenere în sud-estul Europei.

“Participarea aeronavelor româneşti la acest tip de activităţi permite antrenarea personalului român în executarea unor astfel de misiuni şi contribuie la dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul aerian prin aplicarea unor proceduri comune. Activităţile de instruire în comun cu partenerul american reprezintă un element-cheie în asigurarea interoperabilităţii şi a succesului în acţiunile militare comune, iar misiunile de acest fel contribuie la consolidarea măsurilor de reasigurare şi sporire a încrederii privind implicarea Statelor Unite ale Americii în asigurarea securităţii în regiunea Mării Negre”, se menţionează în comunicat.

Continue Reading

CONSILIUL UE

Bogdan Aurescu, la reuniunea miniștrilor de externe din UE: România pledează pentru redefinirea relațiilor UE-China și pentru importanța coordonării transatlantice

Published

on

© Bogdan Aurescu/ Twitter

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a pledat vineri, pentru redefinirea relațiilor Uniunii Europene cu China pe termen lung, în noul context creat de pandemie, și a subliniat importanța coordonării transatlantice, inclusiv în domenii precum securitatea cibernetică și investiții în infrastructura critică. Șeful diplomației române a susținut această poziție în cadrul reuniunii prin videoconferință a miniștrilor de externe din țările UE care a avut loc vineri și care a inclus ca subiecte relațiile UE-China, impactul pandemiei COVID-19 în regiunea Asia-Pacific și evoluțiile recente din Afganistan.

În cadrul dezbaterii pe tema relațiilor cu China a avut loc un schimb de opinii privind pregătirea celor două reuniuni la nivel înalt, planificate pentru acest an, respectiv Summit-ul UE-China din luna iunie și reuniunea UE-China cu participarea liderilor UE, ai statelor membre și ai R.P. Chineze, de la Leipzig, din luna septembrie. De asemenea, miniștrii au discutat despre modalitățile cele mai eficiente de a angaja China într-un dialog constructiv.

“Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat importanța unui dialog de substanță, cu rezultate tangibile privind adoptarea Agendei Strategice pentru Cooperare UE-China 2025, adoptarea Planului de Acțiune comun pentru cooperarea în domeniul științei, tehnologiei și inovației și semnarea Acordului UE-China privind protecția indicațiilor geografice. Și-a exprimat încrederea în realizarea de noi progrese în negocierile UE-China referitoare la Acordul Cuprinzător privind investițiile”, se arată într-un comunicat MAE remis CaleaEuropeană.ro.

Șeful diplomației române s-a referit la necesitatea redefinirii relațiilor Uniunii Europene cu China pe termen lung, în noul context creat de pandemie. Acesta a menționat că UE trebuie să rămână ambițioasă în promovarea valorilor europene ce țin de obiectivele în domeniul schimbărilor climatice, principiile multilateralismului și necesitatea echilibrării balanței schimburilor comerciale bilaterale UE-China, urmărind în același timp cu atenție realitățile interne din China.

De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat importanța coordonării transatlantice, inclusiv în domenii precum securitatea cibernetică și investiții în infrastructura critică.

În cadrul discuției privind impactul COVID-19 în Asia-Pacific, miniștrii au abordat consecințele socio-economice ale pandemiei și implicațiile asupra politicilor UE în regiune, fiind inițiată o reflecție privind modalitățile prin care Uniunea Europeană își poate promova mai eficient obiectivele în relația cu statele din regiune.

În ceea ce privește evoluțiile recente din Afganistan, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a salutat noile concluzii ale Consiliului, care transmit un mesaj clar și oportun referitor la așteptările UE cu privire la viitorul Afganistanului.

De asemenea, a apreciat acordul dintre președintele Ashraf Ghani și Dr. Abdullah Abdullah, ca un pas important spre reconciliere și pace durabilă în Afganistan, accentuând faptul că guvernul afgan ar trebui încurajat să continue cursul guvernării inclusive și responsabile.

Ministrul Bogdan Aurescu a adăugat faptul că, în calitate de contributor major la prezența internațională pe teren, în cadrul NATO, România susține pe deplin discuțiile substanțiale UE-NATO privind situația din Afganistan, în special cu privire la evoluțiile procesului de pace. Acest dialog este important pentru a asigura coordonarea și coerența corespunzătoare a eforturilor internaționale, precum și pentru a configura calea de urmat în ceea ce privește viitoarea asistență internațională pentru Afganistan.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending