Acasă U.E. Principalul partener comercial al României caută noi motoare de creștere. Ministrul german...

Principalul partener comercial al României caută noi motoare de creștere. Ministrul german al Economiei: Urmărim o abordare duală: creșterea investițiilor și reforme pentru a atrage capital privat

624
© European Union, 2025

Ministrul german al Economiei, Katherina Reiche, a declarat vineri că cea mai mare economie a Europei trebuie să se orienteze către noi „motoare de creștere”, motivând că exporturile, până acum punctul forte al Germaniei, „nu mai susțin creșterea noastră” așa cum se întâmpla în trecut, informează Reuters, citat de Agerpres

„Sursele creșterii globale de astăzi se află în domenii precum digitalizarea și inteligența artificială; în noile tehnologii energetice, biotehnologie, materiale avansate și industria de apărare”, a declarat Reiche în fața Camerei inferioare a Parlamentului german.

Miercuri, guvernul german a redus prognoza de creștere pentru 2026 la 1%, recunoscând că eforturile de relansare a celei mai mari economii europene, aflată în dificultate, prin cheltuieli publice masive, avansează mai lent decât se sperase, informează France24.

Cancelarul conservator Friedrich Merz a lansat o campanie de cheltuieli în domeniul apărării și infrastructurii pentru a revigora economia, care a înregistrat o creștere modestă în 2025 după doi ani de recesiune, dar au apărut critici potrivit cărora campania a avut un start lent.

„Întrebarea centrală este: cum asigurăm prosperitatea, competitivitatea și pacea socială în această nouă situație?”, a spus vineri Reiche, referindu-se la o economie mondială fragmentată.

Ministrul Economiei a precizat că Guvernul de la Berlin urmărește o abordare pe două căi: o creștere a investițiilor în infrastructură, protecția climei și apărare, alături de reforme menite să atragă capital privat. Investițiile publice reprezintă doar 16% din totalul investițiilor, a spus ministrul Economiei. „Trebuie să obținem mai multe investiții private”, a spus oficialul german.

Ministerul Economiei a declarat că aproximativ două treimi dintr-un punct procentual din creșterea PIB-ului în 2026 vor proveni din stimulentele fiscale ale guvernului.

De asemenea, a subliniat că promovează reforme care depășesc simpla creștere a cheltuielilor.

Acestea includ reducerea costurilor energetice, crearea de condiții mai bune pentru start-up-urile inovatoare și aprofundarea legăturilor cu noile piețe de export.

Situația economică are un impact și asupra pieței muncii din Germania.

Numărul șomerilor din Germania a crescut cu 177.000, ajungând la peste 3 milioane în ianuarie, rata șomajului crescând cu 0,4 puncte procentuale, până la 6,6%, informează Deutsche Welle

Conform statisticilor lunare publicate de Agenția Federală pentru Ocuparea Forței de Muncă (Bundesagentur für Arbeit sau BA), în ianuarie 2026 erau cu 92.000 de șomeri mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut.

„În prezent, piața muncii este puțin dinamică”, a declarat Andrea Nahles, președinta BA, precizând că o creștere a șomajului este obișnuită în această perioadă a anului.

„Șomajul a crescut din motivele obișnuite de la începutul anului, depășind pragul de trei milioane”, a spus ea.

În august 2025, rata șomajului din Germania a depășit pragul de trei milioane pentru prima dată în mai bine de zece ani.

Modul în care evoluează economia germană are un impact și asupra economiei României. 

Germania este primul partener comercial al României, deținând o pondere de 1/5 din totalul comerțului exterior, arată MAE.

Comerțul bilateral a cunoscut o creștere constantă, cu excepția anilor pandemici 2019 și 2020. Traiectoria a fost una de redresare susținută, în 2023, înregistrându-se maximul în relația bilaterală (43, 075 miliarde de euro43,075), respectiv de cca. 1,8 ori mai mult față de anul 2015.

Exporturile României, cu excepția perioadei 2019-2021, au avut cunoscut un trend ascendent, cel mai înalt volum fiind atins în anul 2023 (19,404 miliarde de euro).

Importurile au înregistrat și acestea un trend ascendent (cu excepția anului 2020), în 2023 ajungând la 23,671 miliarde de euro.

Deficitul comercial a cunoscut o creștere accentuată începând cu anul 2021, cu mici oscilații în 2022 și 2023. În 2023, acesta a fost de 4,267 miliarde de euro.

În 2024, schimburile comerciale bilaterale au însumat 42,563 miliarde de euro, din care 19,042 miliarde de euro reprezentând exporturi și 23,521 miliardede euro reprezentând importuri.

În 2025, conform INS, valoarea schimburilor comerciale bilaterale la nivelul lunii octombrie 2025 a fost de cca. 36 miliarde de euro (scădere cu 0,5% față de aceeași perioadă din 2024), din care exportul 16,3 miliarde de euro (+0,5%) și importul 19,6 miliarde de euro (-1,23%), cu un deficit pentru România de cca. 3,3 miliarde de euro, în scădere de la 3,5 miliarde de euro față de aceeași perioadă din 2024.

De asemenea, Germania este principalul investitor străin în economia românească, la 31 decembrie 2024 menținându-și poziția dominantă din perioada anterioară.

Firmele rezidente în Germania dețin, atât în mod direct, cât și prin intermediul filialelor și sucursalelor din țări intermediare, investiții de peste 18,66 miliarde de euro – aproape 14,9% din soldul total al ISD.