Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Qatargate: Parlamentul European a decis să le interzică foștilor eurodeputați să facă lobby în instituție timp de șase luni de la încheierea mandatului lor, revizuind norme care datează din 1999

Published

on

© European Parliament Multimedia Centre

Biroul Parlamentului European a decis luni să interzică foștilor eurodeputați să facă lobby la Parlament timp de șase luni de la încheierea mandatului lor, ca primă măsură de răspuns la scandalul Qatargate, care a afectat imaginea instituției, anunță AFP, citat de Agerpres.

”În urma aprobării de către liderii de grup ai Parlamentului a planului de reformă propus de președintele Metsola, Biroul a adoptat prima decizie de punere în aplicare privind revizuirea normelor privind foștii deputați în Parlamentul European și a organizat o primă discuție cu privire la normele revizuite privind accesul la sediile Parlamentului”, menționează legislativul european într-un comunicat.

Aceasta introduce, printre altele, o perioadă de reflecție pentru foștii eurodeputați de 6 luni de la încheierea mandatului lor.

În această perioadă, foștii eurodeputați nu se pot angaja în activități de lobby sau de reprezentare în cadrul Parlamentului European. După această perioadă, dacă foștii eurodeputați decid să se angajeze în activități de lobby sau de reprezentare în cadrul Parlamentului European, aceștia vor trebui să se înregistreze în Registrul de transparență. În consecință, aceștia nu vor mai beneficia de drepturile de acces și de facilitățile care le sunt oferite în calitate de foști europarlamentari.

Biroul a discutat, de asemenea, normele revizuite privind accesul la sediile Parlamentului, în vederea codificării dispozițiilor existente pentru a asigura claritatea juridică și o mai bună punere în aplicare, inclusiv în ceea ce privește tipul de legitimații și categoriile de utilizatori.

În săptămânile următoare, Biroul se va ocupa de alte aspecte ale acestui prim set de măsuri, cum ar fi participarea grupurilor de interese la evenimentele organizate în Parlament sau revizuirea normelor interne privind denunțarea neregulilor.

În paralel, este în curs de implementare o serie de măsuri care necesită modificări ale Regulamentului de procedură al Parlamentului. Au început dezbaterile în cadrul Comisiei pentru afaceri constituționale (AFCO).

Pentru a însoți toate acțiunile menționate mai sus, Parlamentul va organiza periodic campanii de sensibilizare cu privire la obligațiile eurodeputaților și ale personalului.

Această decizie, care va intra în vigoare la 1 mai, modifică regulile actuale, care datează din 1999, privind prerogativele acordate foştilor eurodeputaţi, în urma presupusului scandal de corupţie, cunoscut sub numele de Qatargate, care a izbucnit în decembrie anul trecut şi a zguduit Parlamentul European.

Acest prim set de reforme are ca scop consolidarea integrității, independenței și responsabilității Parlamentului, protejând în același timp mandatul liber al eurodeputaților. Alte măsuri pe termen mediu și lung vor fi discutate în cadrul comisiei speciale responsabile, înființată în ședința plenară din februarie (ING2). În plus, modernizarea generală a modului de lucru al Parlamentului este luată în considerare în cadrul unui proces mai amplu de reformă, lansat de Conferința președinților în ianuarie 2023, privind dimensiunile legislativă, bugetară, de control, plenară și externă ale activității Parlamentului.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

ALEGERI EUROPENE 2024

VIDEO Parlamentul European a lansat clipul pentru alegerile europene, cu un mesaj de la o generație la alta: “Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”

Published

on

© Screenshot / EP YouTube

Parlamentul European a lansat luni dimineaţă videoclipul de promovare a alegerilor europene din 6-9 iunie, în cadrul celei de a doua etape a campaniei sale de comunicare care se desfăşoară sub sloganul “Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”.

Parlamentul European a lansat astfel a doua etapă a campaniei sale de comunicare care precede alegerile europene din 9 iunie 2024 și subliniază cât de important este să votăm și să protejăm democrația,

Printre eforturile de comunicare se numără și videoclipul de patru minute „Folosește-ți votul”, care conține mărturii ale unor persoane vârstnice din România, Franța, Finlanda, Cehia, Germania, Spania, Letonia, Italia, Olanda, şi Polonia.

Ei le transmit generațiilor următoare poveștile lor de viață despre democrație și insistă că acest drept democratic nu poate fi considerat un dat.

Conceptul filmului a fost dezvoltat de agenția de publicitate &Co din Danemarca, pe baza unui briefing al Parlamentului European, și regizat de regizoarea Mette Carla. Mette Carla a urmat Școala Națională de Film din Danemarca, unde a absolvit ca regizor documentar. În 2019 a câștigat un Leu de Argint la Cannes pentru filmul „Voiceless Women”.

Videoclipul “Folosește-ți votul” și nouă versiuni adaptate pentru televiziune, cinema, radio și rețelele sociale vor fi distribuite în toate statele membre începând din 29 aprilie 2024.

 

Între 6 şi 9 iunie 2024, peste 370 de milioane de persoane din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene sunt chemate să voteze la alegerile europene.

Un sondaj Eurobarometru, ultimul realizat la comanda Parlamentului European înainte de alegerile europene din 6-9 iunie, surprinde o creștere până la 60% a interesului în întreaga UE pentru scrutinul europarlamentar, România situându-se în media europeană, cu exact 60% dintre respondenți precizând că sunt interesați. De asemenea, percepția europenilor asupra UE este una pozitivă, iar România, cu 50% dintre respondenți spunând că imaginea UE este pozitivă, se clasează în prima jumătate a mediei europene la acest capitol.

În ceea ce privește respondenții din România, 60% dintre aceștia afirmă că sunt interesați de alegerile din iunie 2024 (la fel ca în toamna anului 2023 și cu 11 puncte procentuale mai mult față de februarie/martie 2019). 74% dintre cetățenii români spun că este probabil să voteze la următoarele alegeri europene (55% dintre români spuneau că este probabil să voteze înainte de alegerile din 2019), iar 68% cred că votul este mai important în actualul context geopolitic.

Alegerile europene din 2019, desfășurate la 40 de ani distanță de la primele alegeri pentru Parlamentul European (1979), s-au încheiat cu cea mai mare prezență la vot din ultimii 20 ani în UE – 50,66%, înregistrând totodată și cea mai ridicată prezență națională la europarlamentare din istoria apartenenței României la Uniunea Europeană.

Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, cetățenii români au votat în proporție de 51,20 % la alegerile pentru Parlamentul European, după ce la alegerile din 2007, 2009 și 2014, s-au prezentat la urne între 27,67% și 32,44% dintre cetățeni.

Tot pentru prima dată, România a înregistrat o prezență la vot peste media europeană (50,66%) și peste 50%.

De asemenea, în România, prezența la vot la scrutinul din 2019 a crescut cu 18,63% față de alegerile din 2014.

România a fost al treilea stat din Uniunea Europeană referitor la creșterea prezenței la urne față de alegerile din 2014 și de două ori peste media europeană.

Continue Reading

Dan Motreanu

Dan Motreanu prezintă un bilanț al mandatului de europarlamentar: Am promovat proiecte în interesul României și voi continua să fac acest lucru

Published

on

© Dan Motreanu/Facebook

Dan Motreanu realizează un bilanț al mandatului său de eurodeputat, la finalul ultimei sesiuni plenare a actualului legislativ european, înainte de alegerile din 6-9 iunie care vor reorganiza distribuția puterii a forțelor politice din Parlamentul European.

”În calitate de europarlamentar, am promovat proiecte în interesul României, adoptarea acestora fiind posibilă datorită apartenenței PNL la grupul PPE, cel mai numeros din Parlamentul European”, a subliniat Motreanu, prezentând o serie de realizări obținute în cei cinci ani de mandat:

  • Împreună cu colegii din Grupul PPE, acesta o obținut fonduri în valoare de 40 de milioane de euro pentru fermierii români afectați de afluxul de cereale ieftine din Ucraina.
  • Dan Motreanu a obținut votul Parlamentului European pentru subvenții mai mari pentru agricultorii români, pe baza unui amendament depus împreună cu mai mulți europarlamentari români. De altfel, acesta a solicitat Consiliului UE să accelereze procesul de convergență al plăților directe din cadrul Politicii Agricole Comune
  • În calitate de responsabil din partea Comisiei pentru agricultură, eurodeputatul s-a asigurat că Parlamentul European sprijină utilizarea pe scară mai largă a etichetării digitale, dar fermierii obțin în format fizic toate informațiile de care au nevoie.
  • În calitate de responsabil al Grupului PPE pentru Platforma Tehnologii Strategice pentru Europa (STEP), acesta introdus amendamente favorabile țării noastre în raportul referitor la acest dosar
  • Eurodeputatul a obținut votul Parlamentului European pentru sprijinirea regiunilor care se confruntă cu scăderea forței de muncă, plecarea tinerilor și cu o pondere scăzută a persoanelor cu studii superioare. A fost aprobat „Mecanismul de stimulare a talentelor”, pentru care a fost responsabil din partea Grupului PPE.
  • ”De-a lungul procedurii legislative din cadrul Comisiei ENVI din Parlamentul European, principala prioritate a fost sa mă asigur de dublarea finanțării alocate României din Fondul de Modernizare. Astfel, bugetul total alocat tarii noastre se va ridica aproximativ la 15 miliarde de euro”, a amintit Dan Motreanu
  • Acesta fost printre inițiatorii rezoluției prin care Parlamentul European solicită Federației Ruse să returneze complet tezaurul României.
  • A fost raportor PPE pe Raportul privind zonele urbane, solicitând Comisiei Europene să elaboreze recomandări pentru organizarea și reforma administrativ-teritorială în UE, considerându-le esențiale pentru dezvoltarea și reziliența urbană.
  • Raportul privind Noua strategie industrială a UE a fost votat în plenul Parlamentului European, pentru care eurodeputatul a fost responsabil din partea Grupului PPE. Pentru fiecare nouă sarcină administrativă impusă IMM-urilor, va fi eliminată una existentă.

Dan Motreanu candidează pentru un nou mandat în Parlamentul European și a dat asigurări că va  ”continua să promoveze interesele României în Parlamentul European”.

Amintim că listele candidaţilor Alianţei electorale PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie şi au fost depuse la 5 aprilie la Biroul Electoral Central.

La 21 martie, președintele PNL, Nicolae Ciucă, a prezenta lista liberalilor la alegerile europene, primii zece candidați fiind: Rareș Bogdan, actualul lider al delegației eurodeputaților români din PPE, Dan Motreanu, membru al Parlamentului European, Adina Vălean, comisar european pentru transporturi, Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură din PE, Siegfried Mureșan, vicepreședinte al grupului PPE din PE, negociator-șef al bugetului UE 2024 și co-negociator al Parlamentului European pentru Mecanismul de redresare și reziliență, Mircea Hava, europarlamentar, Gheorghe Falcă, europarlamentar, Virgil Popescu, fost ministru al energiei, Alexandru Muraru, deputat și președinte PNL Iași, și Mara Mareș, președinte al Tineretului Național Liberal.

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

Parlamentul European a aprobat Actul privind industria cu zero emisii nete menit să consolideze poziția de lider a UE privind tehnologiile curate cu ajutorul pieței unice

Published

on

© European Communities, 2001/ Source: EC - Audiovisual Service

Europarlamentarii au aprobat joi, în ultima sesiune plenară a Parlamentului European înainte de alegerile din iunie, Actul privind industria cu zero emisii nete pentru a sprijini producția de tehnologii curate în UE.

Potrivit unui comunicat al instituției, Actul privind industria cu zero emisii nete, convenit deja în mod formal cu statele membre, stabilește obiectivul ca, până în 2030, capacitatea Uniunii de producție strategică globală de tehnologii cu zero emisii nete să atingă cel puțin 40 % din nevoile de implementare ale Uniunii, pe baza planurilor naționale pentru energie și climă (NECP) și pentru a acoperi 15% din valoare globală de piață a acestor tehnologii.

Printre tehnologiile care vor fi sprijinite se numără toate tehnologiile regenerabile, nucleară, de decarbonizare industrială, de rețea, tehnologiile de stocare a energiei și biotehnologia.

Prevederile vor simplifica procesul de autorizare, stabilind termene maxime de autorizare a proiectelor, în funcție de scopul și rezultatul lor.

Acordul prevede crearea de văi industriale ”zero net”, accelerând procesul de autorizare prin delegarea unor părți privind colectarea probelor pentru evaluările de mediu către statele membre.

Criterii de sustenabilitate și reziliență

Sistemele naționale de sprijin care au ca scop să încurajeze gospodăriile și consumatorii să treacă mai repede la tehnologii precum panourile solare și pompele de căldură vor trebui să țină seama de criteriile de sustenabilitate și reziliență. Procedurile de achiziții publice și licitațiile pentru utilizarea surselor de energie regenerabilă ar trebui, de asemenea, să respecte astfel de criterii, în condițiile care urmează să fie definite de Comisie, pentru cel puțin 30% din volumul licitat pe an în statul membru sau, alternativ, pentru un maxim de șase gigawați licitați pe an și pe țară.

Legislația va încuraja finanțarea din veniturile provenite din sistemul național de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) și pentru majoritatea proiectelor strategice prin intermediul Platformei Tehnologii Strategice pentru Europa (STEP), reprezentând un pas spre un fond european pentru suveranitate.

Legislația a fost adoptată cu 361 de voturi pentru, 12 de voturi împotrivă și 45 de abțineri. Trebuie adoptată formal de Consiliu înainte de a deveni lege.

Aceste prevederi vin în contextul în care Uniunea Europeană are nevoie de o cantitate considerabilă de tehnologii energetice nepoluante pentru a atinge obiectivele climatice pentru 2030 și 2050.

Citiți și: Raport revoluționar privind viitorul pieței unice: Enrico Letta le propune liderilor UE să integreze telecomunicațiile, energia și finanțele și propune cea de-a 5-a libertate a pieței unice, consacrată inovării

Liderii UE au făcut primul pas către viitorul pieței unice, cerând “un nou pact european pentru competitivitate ancorat în piața unică” și cu o Uniune a piețelor de capital cu un potențial anual de 470 de miliarde de euro pentru companii

Europa importă în mare măsură aceste tehnologii, iar multe țări din afara UE și-au intensificat eforturile de a-și extinde capacitatea de producție de energie curată.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
NATO1 hour ago

SUA încurajează aliații să doneze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot. Germania, Olanda, Polonia, România, Spania şi Suedia au în dotare aceste rachete

U.E.2 hours ago

Două decenii de la “reunificarea unui continent divizat”: UE celebrează 20 de ani de la extinderea “Big Bang”, când zece țări au aderat la Uniune

POLITICĂ2 hours ago

Nicolae Ciucă, întâlnire cu ambasadorul Franței la București: Prezența militară franceză în România este o garanție a securității și stabilității noastre

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Cătălin Predoiu: România este pregătită să implementeze Pactul privind migrația și azilul și am demarat deja activități în acest sens

ROMÂNIA13 hours ago

România și Germania au marcat, în premieră, Ziua Prieteniei româno-germane. Ambasadorul Peer Gebauer, decorat de președintele Iohannis pentru întărirea relațiilor dintre cele două țări

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

Ursula von der Leyen afirmă că va crea postul de comisar european pentru apărare dacă va fi realeasă președintă a Comisiei Europene

ROMÂNIA19 hours ago

România are șansa să construiască primul centru de tratament inovator pentru pacienții cu afecțiuni oncologice din regiune, subliniază Alexandru Rafila, care speră că va demara licitația cel târziu în august

JAPONIA20 hours ago

UE și Japonia au semnat un memorandum de cooperare privind identitățile digitale și serviciile de încredere care va facilita fluxul de date în condiții sigure

COMISIA EUROPEANA20 hours ago

Comisia Europeană investighează încălcarea de către Facebook și Instagram a Actului legislativ privind serviciile digitale

COMISIA EUROPEANA20 hours ago

Au fost lansate două instrumente de alertă în temeiul Actului privind serviciile digitale și al Actului privind piețele digitale

COMISIA EUROPEANA24 hours ago

La Maastricht, Ursula von der Leyen și-a apărat mandatul în fața contracandidaților la șefia Comisiei Europene, criticându-i pe “reprezentanții lui Putin care încearcă să distrugă UE”

NATO2 days ago

Stoltenberg a discutat cu Zelenski la Kiev: Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” către NATO, iar sprijinul va continua

ALEGERI EUROPENE 20242 days ago

VIDEO Parlamentul European a lansat clipul pentru alegerile europene, cu un mesaj de la o generație la alta: “Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”

INTERNAȚIONAL7 days ago

Joe Biden a promulgat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar primele livrări de muniții se reiau imediat: “Nu ne înclinăm în fața lui Putin. Iată ce înseamnă să fii o superputere mondială”

COMISIA EUROPEANA7 days ago

20 de ani de la “cel mai mare val de extindere a UE”, marcați în Parlamentul European cu gândul la aderarea Ucrainei și R. Moldova: O victorie a lui Putin ar schimba harta și cursul istoriei europene

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Finanțelor, concluzii după participarea la reuniunile de primăvară ale BM şi FMI: România va avea parte de sprijin pentru consolidarea fiscală și creșterea investițiilor în infrastructură

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Marcel Ciolacu anunță că ”proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România” este în lucru la Ministerul Muncii: Păstrarea forţei de muncă în ţară, o prioritate

INTERNAȚIONAL1 week ago

Klaus Iohannis și Yoon Suk Yeol au adoptat, la Seul, Declarația pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România – Coreea de Sud, cu accent pe apărare, energie și investiții

U.E.1 week ago

Șeful diplomației UE face apel la statele membre să furnizeze și interceptoare Ucrainei pe lângă muniția esențială pe câmpul de luptă

ROMÂNIA2 weeks ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

Trending