COMUNICATE DE PRESĂ
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, transmite un apel politicienilor de a trata cu responsabilitate situația tensionată din apropierea granițelor României
Published
3 years agoon

Miercuri, 16 februarie 2022, rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, transmite un apel politicienilor de a trata cu responsabilitate situația tensionată din apropierea granițelor României, generată de un posibil conflict armat, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.
„Vladimir Putin – un om politic aflat la putere de 23 de ani și în declin de popularitate în propria țară – definește zilele / orele acestea liniile unui conflict care ar putea să aibă consecințe asupra a milioane de oameni, pentru o lungă perioadă de timp.
Dinamica politică internațională a ultimelor săptămâni ne arată că Rusia lui Putin a ales să meargă tot mai mult pe calea confruntării și să mimeze dialogul diplomatic, să submineze buna vecinătate și să amenințe valorile democratice. Rusia este iar în postura de agresor, nu numai prin încălcarea principiilor de drept internațional și a unor documente internaționale asumate (Acordul de la Budapesta, din 1994, prin care Rusia s-a angajat să respecte suveranitatea și frontierele Ucrainei; Acordul de la Minsk, din 2015, privind soluționarea conflictului din estul Ucrainei etc.), dar și prin utilizarea, deloc improbabilă, a forței militare pe teritoriul unui stat suveran vecin, situat nu departe de Gurile Dunării, deci nu departe de granițele României. Vladimir Putin ignoră faptul că respectarea dreptului internațional și a acordurilor deja convenite de către state reprezintă prima garanție de securitate pentru toate popoarele, inclusiv pentru Rusia.
Din păcate, într-un prezent care solicită cooperare și dialog, președintele rus acționează, și nu este prima dată, cu instrumente ale trecutului, care ne trimit cu gândul la acțiunile din Europa ale lui Hitler, între 1939 și 1941, cu consecințe dramatice și pierderi de vieți omenești, înclusiv pe teritoriul URSS. Reinventarea himerelor istoriei este o opțiune sinucigașă, care aruncă însă în aer nu numai relațiile politice din estul Europei, ci toate eforturile de pace din ultimii 75 de ani – demersuri la care, de-a lungul timpului, și Moscova a avut o contribuție importantă, atât în timpul Războiului Rece, cât și după.
În acest context, este esențial ca politicienii români – inclusiv cei aflați în opoziție – să înțeleagă gravitatea momentului, iar patriotismul să nu fie numai unul clamat. Sper ca anumite partide politice să fie mult mai preocupate de soarta țării și să renunțe la multiplicarea mesajelor de manipulare venite pe canale media finanțate, fără perdea, de Rusia. Într-un moment în care România are nevoie mai mult ca oricând de unitate și întărirea securității în regiune, în cadrul parteneriatului euro-atlantic, încurajarea și multiplicarea mesajelor Ro-EXIT și anti-NATO, unele transmise chiar de membri ai Parlamentului României, acționează împotriva interesului național. Cred că vremea atitudinilor politice iresponsabile, îmbrățișate fie de anumiți politicieni de factură extremistă, fie de politicieni predispuși la demagogie, ar trebui să înceteze.
În momente de maximă gravitate și pe fondul unor crize suprapuse (criza sanitară, criza energetică, criza politico-militară din Ucraina etc.), avem nevoie de abordări calme, serioase, responsabile, iar instituțiile statului să fie sprijinite să lucreze în interesul românilor. Fără aceste lucruri, capacitatea noastră ca țară de a face față provocărilor viitorului poate fi puternic afectată.
Împreună, cu siguranță, vom reuși. Dezbinați, evident, vom pierde”, a transmis prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA.
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

You may like
Comisia Europeană propune până la 100 de miliarde de euro pentru Ucraina în viitorul buget UE, “pentru redresarea și reconstrucția partenerului nostru cel mai strategic”
„Un buget pentru o nouă epocă”: Comisia Europeană propune un buget de 2.000 miliarde de euro pentru 2028–2034 cu trei piloni – coeziune și agricultură comasate în planuri naționale și regionale, competitivitate și Europa globală
Kallas: Bombardamentele record ale Rusiei asupra Ucrainei demonstrează că aceasta nu dorește pacea
O fabrică poloneză din Ucraina, vizată de atacuri rusești, anunță șeful diplomației de la Varșovia: „Războiul criminal al lui Putin se apropie de granițele noastre”
UE vrea să împartă nota de plată cu SUA pentru sistemele de rachete pentru Ucraina: Dacă plătim noi, este doar sprijinul nostru
Mark Rutte dă asigurări că statele europene membre NATO vor găsi bani pentru a cumpăra arme americane pentru Ucraina
COMUNICATE DE PRESĂ
ICI București aniversează 55 de ani de excelență în cercetare și inovație digitală
Published
1 day agoon
July 15, 2025By
Diana Zaim
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București marchează astăzi un moment de referință: 55 de ani dedicată cercetării, inovației și transformării digitale în România. Fondat în anul 1970, institutul a devenit un reped în domeniul tehnologiei înformației și comunicațiilor, contribuind decisiv la digitalizarea administrației publice și la susținerea mediului privat.
Pe parcursul celor cinci decenii și jumătate, ICI București a funcționat ca un „pilon esențial al cercetării aplicative și al transferului tehnologic”, adaptându-se constant la noile cerința tehnologice și la transformările societății. De asemenea, Institutul a jucat un rol cheie în dezvoltarea unor proiecte de avengură națională și internațională, menite să consolideze poziția României în ecosistemul global de cercetare și inovare.
„Mulțumesc tuturor celor care au fost și sunt parte din povestea ICI București – colegilor, colaboratorilor, partenerilor naționali și internaționali. Viitorul ne rezervă provocări, dar suntem pregătiți să le întâmpinăm, continuând să inovăm, să cercetăm și să creăm valoare pentru societate”, a transmis conducerea Institutului într-un mesaj oficial.
COMUNICATE DE PRESĂ
PPC România aduce energie, tehnologie și creativitate pe Calea Victoriei, în cadrul proiectului „Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană”
Published
4 weeks agoon
June 20, 2025
PPC România îi invită pe bucureșteni la un weekend plin de energie și experiențe interactive pe Calea Victoriei, în cadrul proiectului „Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană”, unde vizitatorii vor putea descoperi instalația „Big Energy for Big Gadgets”, creată special de PPC România pentru acest eveniment și vor putea vizita magazinul mobil PPC, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
În zilele de 21 și 22 iunie, între orele 16:00 și 20:00, cei care se vor afla în fața Cercului Militar pot alege să trăiască o experiență interactivă. „Big Energy for Big Gadgets” va oferi posibilitatea de a interacționa cu un ștecher uriaș, un adaptor tip puzzle și un telefon LED supradimensionat. Provocarea: conectarea corectă a componentelor pentru a genera #EnergiePentruOrice la foto corner-ul amenajat la fața locului. Vizitatorii sunt invitați să conecteze corect elementele unei instalații de mari dimensiuni şi să genereze #EnergiePentruOrice în zona foto amenajată de PPC. Instalația include un ștecher uriaș, un adaptor ca un puzzle și un telefon LED supradimensionat.
În aceeași zonă poate fi vizitat și magazinul mobil PPC, sub forma unui vehicul modular, primul de acest fel din România care aparține unui furnizor de energie. Magazinul mobil PPC este dotat cu toate facilitățile unui magazin obișnuit, cu o zonă de interacțiune cu clienții, oferindu-le aceeași experiență pe care o pot avea și în restul spațiilor comerciale PPC Energie din țară.
„Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană” promovează mobilitatea pietonală și transformă orașul într-o platformă de explorare culturală prin artă, dialog și comunitate. PPC România sprijină activ acest demers, care se aliniază cu strategia companiei de a fi o prezență activă și relevantă în comunitățile din toată țara.
Proiectul este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.
PPC Energie este furnizorul de energie electrică și gaze naturale dedicat în a răspunde nevoilor clientului de astăzi, preocupat de economisirea energiei, eficiență și sustenabilitate. Cu o bază de aproximativ 3 milioane de clienți casnici, companii și instituții din toată țara și o rețea de 80 de magazine moderne, portofoliul PPC Energie cuprinde produse și servicii cu valoare adăugată care oferă clienților confort și siguranță.
COMUNICATE DE PRESĂ
Elite ale societății românești, onorate pe 21 iunie, în cadrul celei de-a XII-a ediții a Galei Premiilor MLNR
Published
4 weeks agoon
June 20, 2025By
Diana Zaim
Într-un gest de recunoaștere a valorilor autentice ale României, Marea Lojă Națională din România (M.L.N.R.) organizează, pe 21 iunie, la Ateneul Român, cea de-a douăsprezecea ediție a Galei Premiilor M.L.N.R., un eveniment care onorează excelența în șapte domenii fundamentale pentru societate.
Premiile – în valoare de 10.000 de euro fiecare – sunt oferite personalităților care au adus contribuții semnificative în domenii cheie pentru dezvoltarea națională. Inițiativa vine într-un moment în care, potrivit MLNR, este necesară reafirmarea valorilor reale, după decenii în care „nonvaloarea a fost promovată în varii domenii”.
„(…) Gala Premiilor M.L.N.R. nu este doar un eveniment festiv, ci și o ocazie de a onora elitele societății românești. Fiecare premiu acordat este o mărturie a valorilor fundamentale care stau la baza unei societăți prospere: adevăr, integritate și binefacere. (…) Fie ca aceste premii să inspire pe toți cei prezenți să continue să aspire la excelență și să rămână dedicați misiunii de a face lumea un loc mai bun”, a transmis Marele Maestru al Marii Loji Nationale din România, Cătălin Tohăneanu.
Premiile acordate în cadrul galei:
1. Premiul GRIGORE MOISIL pentru Științe Exacte
Nominalizări:
- Prof. univ. dr. Anton AIRINEI, fizician, cercetător științific gradul I, Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“, Iași al Academiei Române, pentru lucrări în Știința Polimerilor.
- Prof. univ. dr. Lucian BEZNEA, matematician, cercetător științific gradul I, Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române, pentru lucrări publicate în 2024 în domeniul proceselor Markov și a problemelor Dirichlet.
- Cercetător dr. Mirel BÎRLAN, astrofizician, cercetător științific gradul I, Institutul de Astronomie al Academiei Române, pentru lucrări în domeniul spectroscopiei și dinamicii asteroizilor și cometelor.
2. Premiul HENRI COAND` pentru Științe Aplicate
Nominalizări:
- Prof. univ. dr. ing. Dragoș AXINTE – Universitatea din Nottingham, UK pentru contribuțiile în domeniul roboților speciali pentru explorat interstiții foarte mici-submilimetrice (Thin Soft Robots).
- Prof. univ. dr. ing. Lucian BUȘONIU – Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Membru corespondent al Academiei Române, pentru contribuțiile în domeniile inteligenței artificiale cu aplicații în planificarea optimistă (Optimistic Planning) și robotică.
- Prof. univ. dr. ing. Liviu MARȘAVINA – Universitatea Politehnica din Timișoara, Membru corespondent al Academiei Române, pentru contribuțiile în domeniul caracterizării comportării mecanice a materialelor celulare.
3. Premiul CAROL DAVILA pentru Medicină
Nominalizări:
- Prof. univ. dr. Michael SCHENKE – Universitatea de Medicina si Farmacie Craiova pentru „Randomized, open-label, phase 2 study of nivolumab plus ipilimumab or nivolumab monotherapy in patients with advanced or metastatic solid tumors of high tumor mutational burden” publicat în „JOURNAL FOR IMMUNOTHERAPY OF CANCER”, 2024.
- Prof. univ. dr. Simona Olimpia DIMA – Universitatea de Medicina si Farmacie CAROL DAVILA Bucuresti, director științific Institutul Clinic Fundeni, pentru„DEZVOLTAREA CERCETĂRII GENOMICE ÎN ROMÂNIA”.
- Prof. univ. dr. Camelia C. DIACONU – Universitatea de Medicina și Farmacie CAROL DAVILA Bucuresti, şefa Clinicii de Medicină Internă a Spitalului Clinic de Urgență Bucureşti pentru TRATAT DE MEDICINĂ INTERNĂ, Grupul Editorial ALL, 2024.
- Valentin LAZEA, economist–șef al Băncii Naționale a României pentru„A moral history of monetary and fiscal policies”, lucrare publicata inCambridge Scholars Publishing, 2024.
- Asist. univ. dr. Alexandra-Claudia GROSU – Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iași, Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor pentru “Sustenabilitatea datoriei publice a statelor Uniunii Europene”,Editura Economică, București, 2024.
- Prof. univ. Dr. Ec. Dr. Ing. Ionut PURICA – cercetător la Academia Română, Institutul de Prognoză Economică şi director executiv al Centrului de Consultanță Energetică și Ambientala, pentru „Climate Change and Circular Economics: Human Society as a ClosedThermodynamic System”, Editura Elsevier, 2024.
5. Premiul NICOLAE TITULESCU pentru Diplomație și Politologie
Nominalizări:
- Excelența Sa, domnul Victor MICULA, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României la Kiev, pentru susținerea efortului de război și a rezistenței Ucrainei în fața agresiunii Federației Ruse și pentru apărarea drepturilor colective și a identității naționale a minorității române din Ucraina.
- Luca NICULESCU, Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Externe, pentru coordonarea procesului de aderare a României la OECD.
- Cătălin PREDOIU, Prim-ministru Interimar al României, pentru coordonarea, în calitate de Ministru al Afacerilor Interne, a procesului de aderare deplină a României la spațiul Schengen.
6. Premiul SPIRU HARET pentru Educație, Mediu, IT
Nominalizări:
- Prof. univ. dr. Constantin CUCOȘ – Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași pentru lucrarea Pedagogia, Editura Polirom, 2024.
- Prof. univ. dr. Marius TURDA – Oxford Brookes University, pentru volumul “In cautarea romanului perfect” – Specific national, degenerare rasiala si selectie sociala in Romania moderna, Editura Polirom, 2024.
- Prof. univ. dr. Romiță IUCU – Președintele Consiliului de Orientare și Analiză Strategică (COAS) al Universității din București și profesor de politici publice și pedagogia învățământului superior, Membru corespondent al Academiei Române, pentru contribuțiile fundamentale la domeniul investigării și implementării noii diplome europene (European Degree).
7. Premiul CONSTANTIN BRÂNCUȘI pentru Artă și Cultură
Nominalizări:
- Prof. univ. dr. Mircea MIHĂIEȘ – Universitatea de Vest pentru volumul A doua viata a lui Corto Maltese, Editura Polirom, 2024.
- Conf. univ. dr. Lucian DINDIRICĂ, membru CNA pentru înfiintarea la Craiova în 2024 a Muzeului Cărții și Exilului Românesc care găzduieste zestrea de carte a peste 40 de academicieni, scriitori și artiști precum Dan Berindei, Dinu C.Giurescu, Basarab Nicolescu, Mircea Eliade, Horia Vintilă, etc.
- Dirijorul Cristian MĂCELARU pentru Albumul cu lucrări simfonice de George Enescu, înregistrat cu Orchestre National de France și lansat în aprilie 2024 la Paris.
Premiile se acordă tuturor cetățenilor români rezidenți sau nerezidenți pe teritoriul României, indiferent de sex, religie sau vârstă, masoni sau profani, care în cursul anului anterior decernării premiilor, au realizat o lucrare, o descoperire, invenție sau inovație, au emis o teorie, teoremă, ecuație, au pus la punct o tehnică, metodă, procedeu cu impact macro-social într-unul dintre cele 7 domenii premiate sau prin exercitarea profesiei ori a demnității publice au adus importante servicii ori beneficii țării.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Comisia Europeană propune până la 100 de miliarde de euro pentru Ucraina în viitorul buget UE, “pentru redresarea și reconstrucția partenerului nostru cel mai strategic”

Bugetul 2028-2034 propus de Comisia Europeană, “o înghețare a investițiilor”, avertizează eurodeputații, criticând introducerea agriculturii și coeziunii în “megafonduri-umbrelă”

„Un buget pentru o nouă epocă”: Comisia Europeană propune un buget de 2.000 miliarde de euro pentru 2028–2034 cu trei piloni – coeziune și agricultură comasate în planuri naționale și regionale, competitivitate și Europa globală

Negociatorul-șef al PE pentru bugetul UE, Siegfried Mureșan, critică propunerea Comisiei Europene pentru 2028-2034: Vom respinge comasarea agriculturii și coeziunii cu alte fonduri europene

Două rapoarte adoptate în Comisia TRAN din Parlamentul European, cu amendamente cheie propuse de eurodeputatul Gheorghe Falcă în sprijinul României și al UE

Franța conduce un grup de state care susțin activarea celui mai puternic instrument comercial al UE împotriva SUA dacă nu se ajunge la un acord cu Trump

Dan Motreanu, despre protecția minorilor în mediul digital: Statele din UE vor putea lansa aplicații locale de verificare a vârstei online până în 2026

Nicușor Dan, la gala Ministerului Afacerilor Interne: Statul român trebuie să transmită mesaje puternice împotriva violenței domestice și a consumului de droguri

Giorgia Meloni subliniază că nu își poate permite să facă greșeli „într-o lume în care lucrurile se schimbă rapid”, comparând guvernarea țării cu „săritul cu parașuta”: Dacă parașuta nu se deschide, „alți italieni vor suporta consecințele”

Al doilea contingent de pompieri români a sosit în sudul Franței pentru a sprijini autoritățile locale în lupta împotriva incendiilor de pădure

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Giorgia Meloni subliniază că nu își poate permite să facă greșeli „într-o lume în care lucrurile se schimbă rapid”, comparând guvernarea țării cu „săritul cu parașuta”: Dacă parașuta nu se deschide, „alți italieni vor suporta consecințele”

Macron: Forța Expediționară Comună Franco-Britanică va fi extinsă la 50.000 de soldați și ar putea fi nucleul acțiunii de stabilizare în Ucraina post-conflict

UE nu dorește să se decupleze de China, dar își va apăra întotdeauna interesele, subliniază Ursula von der Leyen, prezentându-le eurodeputaților trei priorități pentru o relație bazată pe predictibilitate și fiabilitate

Prelungirea PNRR presupune un proces decizional complet inițiat de CE și nu este fezabilă din perspectiva timpului, afirmă noul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene

Bogdan Ivan anunță că a transmis oficial Comisiei Europene proiectul pentru construirea unei giga-fabrici de inteligență artificială în România: Devenim un hub regional al tehnologiilor emergente

Luca Niculescu anunță lansarea unei campanii prin care le explică românilor „într-un limbaj clar, prietenos și interesant” aderarea României la OCDE: „Va însemna că vom juca în prima ligă a economiilor mondiale”

Predoiu: Legăturile economice și comerciale româno-germane au ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 20 de ani

UE nu susține o schimbare de regim în Iran și insistă asupra unei soluții diplomatice: Securitatea durabilă nu se construiește prin acțiune militară

Premierul Spaniei le cere scuze cetățenilor pentru scandalul de corupție din Partidul Socialist: Sunt „profund indignat”. Trebuie să existe toleranță zero față de corupție

Zelenski, după trilaterala cu Maia Sandu și Nicușor Dan: Împreună cu România vom ajuta Moldova să reziste influenței distructive a Rusiei
Trending
- JUSTIȚIE1 week ago
Nicușor Dan îl numește pe profesorul Dacian Dragoș, personalitate recunoscută în drept european, în funcția de judecător al Curții Constituționale. A fost expert în echipa României la litigiul Roșia Montană
- EDITORIALE1 week ago
Iulian Chifu: Trecerea Rubiconului. Putin îl împinge pe Trump să sancționeze Rusia și să sprijine decisiv Ucraina
- ENERGIE1 week ago
Ministerul Energiei lansează în toamnă un nou apel de proiecte pentru a susține tranziția verde a sectorului agroalimentar
- COMISIA EUROPEANA1 week ago
Ursula von der Leyen își apără mandatul în fața “marionetelor” Rusiei care au depus moțiune de cenzură în PE: Nu voi “permite niciodată extremiștilor să rescrie istoria”
- POLITICĂ1 week ago
Sondaj INSCOP: Peste o treime dintre români sunt în dezacord cu activitatea lui Nicușor Dan. 53,2% au o evaluare pozitivă a activității președintelui