de Andra Avram

Printre alte elemente specifice cu ajutorul cărora se diferențiază în istoria lumii, privită la scară globală, anul 2014 se distinge prin celebrarea celei mai importante sărbători a creștinătății în aceeași zi, de 20 aprilie. Deopotrivă, lumea catolică, ortodoxă și protestantă sărbătorește Învierea Domnului în a 16-a duminică a anului, prilej cu care și principalii lideri europeni ai acestor zile, aflați în prag de începere a campaniei electorale pentru șefia Comisiei Europene, se pregătesc pentru această zi.

foto: irishcentral.com

Jean-Claude Juncker, Martin Schulz și Guy Verhofstadt, toți trei de apartenență catolică, crescuți în spiritul acestei religii, indiferent de actualele viziuni (dintre cei trei, Martin Schulz se declară ateu) sunt, în aceste zile, ancorați în această realitate europeană de natură religioasă. Cu acest prilej, Calea Europeană propune o scurtă analiză a importanței pe care religia o joacă în viața de zi cu zi a cetățeanului european, pornind de la convingere, idei, și până la stilul de viață și concepțiile acestuia asupra ei.

Protestantii, in top-ul prosperitatii europene

Indiferent de numele lui, viitorul președinte al Comisiei Europene va fi de apartenență catolică. Fie că se va numi Juncker, Schulz sau Verhofstadt, Comisia Europeană și, astfel, una dintre cele mai importante instituții la nivelul Uniunii Europene, va fi prezidată de o persoană al cărui background va fi profund catolic. Cunoscând concepțiile pe care această religie le împărtășește practicanților ei, se poate face cu ușurință corelația între mentalitatea și stilul de viață pe care aceștia îl adoptă, în timp, și istoricul pe care îl au, de-a lungul vieții. Pentru majoritatea practicanților unei religii, în special al unora de importanța catolicismului și protestantismului în Europa, impactul pe care acestea îl au se poate dovedi covârșitor; fără a mai avea aceeași importanță profund religioasă, de ordin ritualic, pe care acestea le aveau în trecut, în ceea ce privește cutumele propriu-zise ale tradiției, religia își păstrează încă impactul puternic pe care îl are asupra vieții omului, în special în statele profund religioase, indiferent de apartenența acestora. De aceea, poate nu întâmplător este faptul că religia este de multe ori folosită drept indicator al bunăstării și al nivelului de trai al unor cetățeni ai unui stat – iar cercetările indică faptul că, în topul prosperității în Europa, lideri detașati sunt protestanții, urmați fiind de catolici, pentru ca pe locul trei să cadă ortodocșii și, în fine, musulmanii.

Privind harta Europei, de această dată însemnată și delimitată de aspectul religios al fiecărui stat în parte, este simplu de vizualizat și perceput faptul că Nordul, acolo unde marea parte a populației se declară protestantă, s-a descurcat mult mai bine, chiar și în perioada crizei economice, din punct de vedere al stilului de trai, al vieții și al activității economice desfășurate, decât Sudul, predominant catolic, acolo unde majoritatea statelor s-au confruntat cu dificultăți în depășirea crizei financiare, exemple în acest sens constituind Spania, Italia sau Irlanda,o situație economică agravată existând doar în Grecia, stat de altfel predominant ortodox.

Religie si capitalism

Fără îndoială, astfel, se demonstreaza faptul că anumite trăsături, comune statelor apartenente unei anumite religii, se regăsesc în specificul stilului de viață al acestora și în anumite trăsături și caracteristici ale respectivelor populații. Ce înseamnă, însă, religia în economia zilelor secolului al XXI-lea? Care mai este importanța și relevanța ei, în acest context? Fără îndoială, religia și-a pierdut din constanța pe care o reprezenta în viața unui om al secolului a XVI-lea, spre exemplu; dacă raportarea la religie avea o preponderență mult mai mare în trecut, în economia societăților din secolele anterioare, actualmente aceasta nu mai reprezintă pilonul central al activității umane. Ceea ce nu înseamnă, însă, faptul că anumite ritualuri, caracteristici sau trăsături de bază, în activitatea umană, nu s-au păstrat; mai mult, acestea au intrat în obiceiurile standard ale unei populații sau alta, astfel încât, fără a avea în mod direct legătură cu religia, acestea s-au „împământenit”, intrând în standardul cotidian. Astfel se explică faptul că anumite trăsături ale protestantismului se regăsesc chiar și astăzi în adepții acestei religii, fără a fi practicanți direcți sau convinși ai acesteia. Iar, dacă analogia este valabilă pentru aspectul pozitiv al acestei situații, la fel de valabilă este și reciproca: dacă protestantismul a fost cel din dogma căruia s-a născut capitalismul, adepții acestuia învățând regulile unei vieți ceva mai stricte, din punct de vedere economic, precum și acelea ale economisirii și ale păstrării pentru zilele ceva mai negre, nu același lucru se poate spune despre practicanții religiei catolice sau ortodoxe, ale căror obiceiuri economice, dezordonate și de multe ori împovorătoare, ca urmare a costurilor mari provocate de libertățile economice luate, au constituit veritabile lecții de „așa nu” de-a lungul crizei economice.

Este însă suficientă limitarea acestor practici la domeniul religios? Categoric nu; la fel cum există reguli, la fel există și excepții. Caracteristicile unui anumit comportament, însă, de economisire, respectiv de risipire, poate fi explicat prin trăsăturile și background-ul istoric pe care fiecare subiect al Uniunii Europene, în parte, îl are; iar acest background cu siguranță derivă și din mentalul istoric, din psihologia și din bagajul de cunoștințe pe care fiecare subiect în parte îl dobândește, prin apartenența la o anumită familie socială, religioasă, economică sau de orice altă natură.

Portretul unui protestant, al unui catolic sau al unui ortodox nu poate fi cu precizie întocmit, deși anumite trăsături ale unuia sau altuia pot fi regăsite.În contextul originilor distincte, precum și a educației și a pregătirii diferite pe care cei trei lideri politici, actuali candidați la șefia Comisiei Europene, au cunoscut-o, de-a lungul timpului, însă, predicțiile sunt imposibil de făcut. Acest aspect, însă, nu ajunge să diminueze caracterul distinct pe care aceste predicții îl pot avea. Mai mult decât atât, apartenența la trei familii ideologice distincte, pe de-o parte, și cea la aceeași mare familie religioasă, catolică în acest caz, la aceasta adăugându-se o a treia caracteristică, cea a catolicului devenit ateu, în cazul lui Martin Schulz, pot conduce către predicții dintre cele mai interesante, în ceea ce privește profilul viitorului Președinte al Comisiei Europene și, în consecință, și cel al întregii construcții europene.

Religia în România și Europa

În România, potrivit recensământului din 2011, trăiesc 16,3 milioane de ortodocși și 870 de mii de romano-catolici. Doar 20 de mii de români s-au declarat atei, în timp ce 18 mii au spus că nu au nicio religie.

Foto-eurobarometru 2010

La nivel european, procentele populației sunt distinct distribuite, astfel încât criteriile de departajare a cetățenilor nu sunt în funcție de religie, ci de tipul de credință manifestat. Un procent de 51% din populația Uniunii Europene, conform Eurobarometrului din 2010, a susținut ideea existenței unui Dumnezeu (”I believe there is a God”), în timp ce 26% cred că există o formă de spirit sau forță a vieții (”I believe there is some sort of spirit or life force”). La polul opus se află cei care susțin că nu există niciun Dumnezeu, spirit sau forță a vieții (”I don’t believe there is any sort of spirit, God or life force”). Diferențierea majoră, în cazul acestui barometru, față de polurile realizate la nivelul fiecărui stat în parte, derivă tocmai din modalitatea de formulare a ideii de credință și religie: departajarea nu se realizează pe baza ramurii creștine a cărui adept fiecare cetățean în parte este, ci pe ideea de credință în existența unui Dumnezeu, indiferent de detalii ce ajung să facă distincția, în final, între protestantism, catolicism și ortodoxism.

Cum a iesit Dumnezeu din Constitutia Europeana

De altfel, Uniunea Europeană pare să tindă a merge mai mult înspre această direcție, de unificare în loc de separare, a vieții cetățenilor, pe baza criteriului religiozității. Un detaliu important, în această problematică a religiei la nivelul UE, îl constituie existența în sine a termenului de „creștinism” în tratatele Uniunii: este bine-cunoscut faptul că acesta a fost retras din draft-ul inițial al Tratatului de la Lisabona, tocmai pentru a face loc posibilității deschiderii negocierilor de aderare cu Turcia, stat predominant islamic, a cărui aderare, prin preponderența populației și a factorului religios din această țară, ar determina o influență majoră în configurația confesională a Uniunii Europene.

Crestinismul, cea mai raspandita religie din lume

La nivel mondial, 1 din 6 persoane se declară ca neavând o religie. Aceste persoane intră în categoria neafiliaților, făcând parte din al treilea grup, ca mărime, la nivelul populației globale, de 16% din populația globală – un procent aproape egal cu cel al catolicilor. Ca predominanță, cea mai răspândită religie din lume este creștinismul, cu 2,2 miliarde de adepți, reprezentând aproximativ 32% din populația globului. A doua religie, ca număr de practicanți la nivel global, este islamismul, cu un număr de 1,6 miliarde de practicanți și un procent de 23% din populația totală a globului. Pozițiile următoare sunt ocupate de hinduism, cu aproximativ 1 miliard de hinduși și 15% din populația globului, și budism, cu 500 de milioane de budiști, respectiv 7%.

Urmărind distribuția religioasă pe suprafața globului, pe baza acestor date statistice, este ușor de confirmat ipoteza conform căreia Uniunea Europeană găzduiește, la nivel confesional, cele mai importante două religii ale lumii, din punct de vedere al numărului de practicanți. În aceste condiții, diversitatea este un cuvânt-cheie pentru politica dusă pe această direcție de către liderii Uniunii Europene. Pornind de la ideea existenței unui singur Dumnezeu, indiferent de numele pe care acesta îl poartă în creștinism, islamism, hinduism sau budism, poate nu întâmplătoare sunt atât reticența diferențierii cetățenilor pe categorii religioase, cât și descrierea pământului european drept „lume creștină”. În condițiile unei diversități confesionale din ce în ce mai răspândite, prezente pe glob și desfășurate în miniatură la nivelului Uniunii Europene, fără a uita aici și problema ridicată de cei autoproclamați drept atei, aceasta din urmă are o serie de dificultăți de întâmpinat. Cu atât mai mult cu cât acestea pot consta chiar în modificarea radicală a distribuției confesionale a europenilor, prin posibila aderare a Turciei la Uniunea Europeană, chestiunea abordării unei politici religioase cât mai deschise și cât mai permisive rămâne una stringentă, și totodată ardentă. Pentru următorul mandat al Președinției Comisiei Europene, cert este faptul că un catolic din Nordul Europei va avea de soluționat această problemă. Iar plierea unui adept al catolicismului, fie el practicant convins sau simplu credincios, pe multitudinea de religii existente actualmente la nivelul Europei, la care se adaugă latura ceva mai mistică a dimensiunii confesionale – există Dumnezeu? Sau doar o forță a vieții, o sursă de energie, un spirit? – poate constitui o veritabilă provocare într-un climat atât de schimbător, cum este cel al Uniunii Europene.