Rețeaua de socializare TikTok a devenit nefuncțională în SUA

Rețeaua de socializare TikTok a încetat sâmbătă seara târziu să mai funcționeze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat vineri o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă, transmit agențiile internaționale de presă, potrivit Agerpres.

Aplicația, care are 170 de milioane de utilizatori în SUA, a trimis multora dintre aceștia un mesaj pe telefon cu mesajul: „Ne pare rău, TikTok este momentan indisponibilă”, atribuind încetarea operațiunilor legislației promovate de Congres, relatează EFE.

Cu toate acestea, potrivit guvernului lui Joe Biden, TikTok a luat această decizie din proprie inițiativă. În urma deciziei Curții Supreme, Casa Albă a anunțat că actuala administrație nu va aplica legea și că aplicarea acesteia va fi lăsată în seama noului președinte, Donald Trump, care își va prelua mandatul luni.

Chiar sâmbăta aceasta, într-un interviu acordat NBC, Trump a declarat că va acorda „probabil’” platformei o prelungire de 90 de zile pentru a evita interdicția sa în Statele Unite. Donald Trump a vorbit vineri despre TikTok în timpul unei conversații telefonice cu președintele chinez Xi Jinping.

Mesajul TikTok de pe dispozitivele utilizatorilor a apărut cu aproximativ o oră și jumătate înainte ca legea să intre în vigoare duminică, la ora 00:01, ora standard de est a SUA.

Atunci când au încercat să acceseze platforma, utilizatorii au primit o notificare care îi informa că aplicația a fost blocată, cu un mesaj în care compania declara: „Suntem norocoși că președintele Trump a indicat că va lucra cu noi la o soluție. Rămâneți pe recepție!”.

În plus, unii utilizatori au raportat că TikTok, aplicație care a devenit un fenomen social în mai puțin de 10 ani și care este extrem de populară printre tinerii și chiar foarte tinerii utilizatori de internet, a fost eliminată din magazinul de aplicații Apple din SUA, astfel încât nu mai poate fi descărcată.

În practică, intrarea în vigoare a legii obligă Apple și Google să elimine TikTok din magazinele lor de aplicații, iar companiile de găzduire web care colaborează cu platforma, precum Oracle și Amazon Web Services, să rupă legăturile cu aceasta.

Nerespectarea normei, care a fost adoptată din motive de securitate națională, atrage după sine sancțiuni financiare semnificative: companiile care continuă să sprijine TikTok riscă amenzi de până la 5.000 de dolari per utilizator, ceea ce s-ar putea traduce în miliarde de dolari, având în vedere dimensiunea bazei sale de utilizatori din SUA.

Vineri seara, TikTok a avertizat deja că va fi nevoită să își suspende operațiunile duminica aceasta, dacă administrația Biden nu va da asigurări că nu va impune amenzi companiilor care susțin aplicația.

În replică, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a calificat sâmbătă seara declarația TikTok drept un „truc publicitar” și a reiterat că administrația Biden nu a avut nicio intenție de a aplica legea, lăsând decizia în seama lui Trump.

Legislația, adoptată în aprilie 2024, a acordat ByteDance nouă luni pentru a-și vinde operațiunile din SUA unui cumpărător care nu este considerat un „adversar” al țării și a precizat că, în caz contrar, va fi interzisă la 19 ianuarie pe motive de securitate națională. Teoretic, legea obliga furnizorii de servicii să blocheze descărcările și actualizările începând cu miezul nopții de sâmbătă (duminică la 05:00 GMT), sub sancțiunea unor amenzi foarte mari.

Administrația Biden și legislatorii care au promovat această reglementare consideră că este imperativ ca TikTok să se despartă de ByteDance din cauza riscului ca guvernul chinez să aibă acces la datele utilizatorilor americani sau să influențeze dezbaterea publică din țară.

Ca răspuns la aceste argumente, TikTok asigură că a luat măsuri pentru a proteja viața privată a utilizatorilor săi și neagă că platforma sa ar putea fi utilizată de Beijing ca instrument de propagandă.

Deși în urmă cu un an platforma făcea obiectul ostilității totale din partea multor reprezentanți aleși din SUA, situația s-a schimbat de atunci, iar în ultimele zile a apărut un consens politic în favoarea păstrării TikTok, scrie AFP.

Chiar dacă Trump ar decide să revină asupra măsurii, intrarea în vigoare a acestei legi marchează pentru prima dată în istoria SUA interzicerea unei rețele sociale la nivel național.

Luna trecută, Donald Trump s-a întâlnit cu șeful TikTok, Shou Chew, la reședința sa Mar-a-Lago, în timp ce gigantul social media a cerut Curții Supreme să se implice într-o luptă judiciară cu actuala administrație Biden privind interdicția utilizării aplicației în Statele Unite. 

La nivel european, Comisia Europeană a inițiat proceduri oficiale împotriva TikTok pentru o presupusă încălcare a Legii privind serviciile digitale (DSA) în legătură cu obligația TikTok de a evalua și a atenua în mod corespunzător riscurile sistemice legate de integritatea alegerilor, în special în contextul recentelor alegeri prezidențiale din România din 24 noiembrie.

Ca parte a efortului european de a reduce impactul unor posibile interferențe maligne asupra integrității proceselor electorale europene, plenul Parlamentului European a discutat riscurile dezinformării pe TikTok pentru integritatea alegerilor în Europa ca urmare a scrutinului din România. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare