Reuters: Planul UE de a reduce consumul de gaze naturale cu 15% se confruntă cu opoziția unor state membre

Propunerea Uniunii Europene care vizează reducerea consumului de gaze cu 15% până în primăvara anului viitor, pentru a se pregăti în eventualitatea unor întreruperi suplimentare ale livrărilor de gaze din Rusia, se confruntă cu rezistenţa guvernelor, ceea ce pune sub semnul întrebării dacă acestea vor aproba planul, informează Reuters.

Comisia Europeană a propus miercuri ca toate statele membre să reducă folosirea gazelor cu 15% în perioada august 2022 – martie 2023, comparativ cu media din ultimii cinci ani. Obiectivul este voluntar, dar UE îl poate face obligatoriu în cazul în care Bruxelles-ul declară un risc substanţial de deficit de gaze.

La o reuniune a diplomaţilor din statele membre UE, desfășurată miercuri, cel puţin 12 din 27 de state membre şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la această propunere, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Principalul punct nevralgic este dacă UE ar trebui să aibă puterea de a face obiectivul obligatoriu. Danemarca, Franţa, Irlanda, Italia, Malta, Olanda, Polonia şi Portugalia sunt printre ţările care spun că Bruxelles-ul nu ar trebui să facă asta înainte ca statele membre să-și exprime poziţia și, eventual, un drept de veto.

„Statele membre își doresc să aibă capacitatea de a activa mecanismele de criză. Nu sunt foarte dornice să cedeze acest lucru Comisiei”, a declarat un oficial UE.

Conform propunerii, Comisia Europeană ar urma să consulte Grupul de coordonare al gazelor format din reprezentanţii ţărilor înainte de a face obiectivul obligatoriu.

Diplomații naționali o vor discuta vineri, urmând ca miniștrii energiei să o aprobe în cadrul unei reuniuni de urgență care va avea loc marți. Pentru a deveni lege, propunerea trebuie să fie aprobată de o majoritate consolidată din cel puțin 15 țări ale UE.

Potrivit Comisiei Europene, toţi consumatorii, administraţiile publice, gospodăriile, proprietarii de clădiri publice, furnizorii de energie şi industria pot şi ar trebui să ia măsuri pentru economisirea gazelor. Comisia va accelera, de asemenea, lucrările privind diversificarea aprovizionării, inclusiv achiziţionarea comună de gaze pentru a consolida posibilitatea UE de a-şi asigura livrări alternative de gaze.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare