Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a luat cuvântul în cadrul dezbaterii din plenul Parlamentului European dedicate Zilei Mondiale de Combatere a Cancerului, solicitând o finanțare adecvată pentru Planul european de combatere a cancerului, în contextul stabilirii bugetului UE pentru 2028–2034. Acesta a mai punctat că, într-o Uniune a solidarității, este inacceptabil ca un cod poștal să îți condiționeze șansa reală de supraviețuire.
„Sunt inițiator al rezoluției legislativului european prin care solicităm ca Planul european de combatere a cancerului să fie finanțat adecvat și aplicat în practică, nu doar să existe în declarații. Totodată, am amendat documentul pentru a solicita întărirea suportului oferit copiilor bolnavi de cancer”, a transmis Victor Negrescu în discursul său.
Rezoluția va fi votată joi, 12 februarie, în timpul sesiunii plenare a Parlamentului European din Strasbourg.
De asemenea, acesta subliniat ferm că sănătatea nu reprezintă un cost, ci o investiție: „Apostolii austerității trebuie să înțeleagă că sănătatea nu este un cost, ci o investiție, iar tăierile negândite și ezitarea politică costă vieți.”




