REZULTATE EUROPARLAMENTARE 2014 ÎN UE. Ultranaţionaliştii au câştigat în Franţa. Partidul neonazist german intră, în premieră, în Parlamentul European

Alegerile europene din mai 2014 vor oferi alegătorilor șansa de a influența viitoarea orientare politică a Uniunii Europene atunci când îi vor vota pe cei 751 de deputați în Parlamentul European, care le vor reprezenta interesele în următorii cinci ani.

UPDATE 26 mai

După şocul din Marea Britania şi Franţa, unde partidele extremiste au câştigat de pe primul loc euroalegerile, Germania aduce şi ea o surpriză în acest sens. 

Astfel, partidul neo-nazist german NPD (Partidul Naţional Democratic) obţine 1% din voturi, fapt care îi permite să intre în premieră în Parlamentul European, obţinând un mandat.

În Germania, legea electorală nu mai prevede un prag minim pentru câştigarea unui loc eligibil. 

Partidul Conservator al cancelarului Angela Merkel a câştigat euroalegerile din Germania, cu 35% din voturi, fiind urmat de Partidul Social Democrat, cu 27% din voturi.

UPDATE 25 MAI 10:45

Formaţiunea ultranaţionalistă şi xenofobă Frontul Naţional se clasează pe primul loc în scrutinul europarlamentar din Franţa, cu 25%, conform sondajelor de tip exit-poll difuzate de Le Monde, citat de Mediafax. Conform sondajelor efectuate de institutele Ipsos/Steria, pe locul al doilea se situează partidul de centru-dreapta Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP, de opoziţie), cu 20,3 %. Alianţa Partidul Socialist – Partidul Radical de Stânga (PS-PRS) este creditată cu 14,7 %; Uniunea Democraţilor şi Independenţilor (UDI) şi Mişcarea Democrată (Modem) au obţinut, împreună, 10 %.

Conservatorii din CDU/CSU, conduşi de cancelarul Angela Merkel, sunt pe primul loc în scrutinul europarlamentar din Germania, arată sondaje de tip exit-poll. Alianţa CDU/CSU este creditată cu 36% din voturi (faţă de 37,9% în 2009), iar social-democraţii (SPD), cu 27,5%, faţă de 20,8% în 2009. Noul partid antieuro AFD, înfiinţat în 2013, a obţinut 6,5%.

Partidul de extremă-stânga Syriza are un uşor avans faţă de formaţiunea Noua Democraţie (ND, dreapta), a premierului Antonis Samaras, conform sondajelor de tip exit-poll efectuate în cadrul scrutinului europarlamentar din Grecia. Syriza, condusă de Alexis Tsipras, a obţinut între 26% şi 30% din voturi, iar ND, între 23% şi 27%, conform sondajelor de opinie.

UPDATE 18.20 Creştin-democraţii sunt câştigătorii euroalegerilor în Austria. Partidul de centru-dreapta OVP (creştin-democrat) se clasează pe primul loc în scrutinul europarlamentar din Austria, cu 27,9 la sută, conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, informează AFP. Partidul Libertăţii (FPÖ, extremă-dreapta) este pe locul al treilea, cu 19,9% din voturi, faţă de 12,7% în 2009. Social-democraţii (SPÖ) au obţinut 23,9%, conform estimărilor realizate de agenţia de ştiri APA. Verzii au obţinut 14,2% la europarlamentare, cu 4% mai mult decât în 2009.

UPDATE 25 MAI, 15:00

În Franța, nivelul de absenteism la alegerile de duminică pentru Parlamentul European riscă să depășească nivelul de 60%, situație nemaiîntâlnită în cazul unui scrutin organizat în această țară, informează ediția on-line a publicației LeParisien, potrivit Agerpres.

Potrivit sondajelor, cele două principale partide, Partidul Popular European (PPE, conservatori) și Partidul Socialist European (PES) ar urma să obțină rezultate apropiate.

În Franța, circa 46 de milioane de alegători sunt chemați la urne pentru a desemna cei 74 de deputați francezi din Parlamentul European, din totalul de 751 de membri, aleși de cei aproximativ 400 de milioane de cetățeni din cele 28 de țări ale UE.

UPDATE 25 MAI

Exit-poll-urile din Cehia, Letonia, Irlanda si Olanda arata ca partidele de dreapta, afiliate Popularilor Europeni, au castigat in fata socialistilor si euroscepticilor. In Marea Britanie nu s-au facut exit-poll-uri, dar informatiile din presa arata ca euroscepticii de la UKIP au crescut substantial in preferintele electoratului

In Cehia, potrivit sondajelor de la iesirea de la urne, partidul de dreapta de opozitie TOP 09 (afiliat la PPE) este pe primul loc in alegerile europarlamentare , scrie New Europe . Rezultatele exit poll-urilor arata ca TOP 09 a fost votat de 18% dintre alegatorii cehi, in timp ce partidul de stanga aflat la putere, CSSD, se afla pe locul 2 la foarte mica distanta, fiind votat de 17% dintre cehi. Publicatia citata noteaza ca absenta la vot a atins niveluri record in Cehia, de aproximativ 80%. 

In Letonia, partidul de dreapta Unitatea (afiliat PPE) este pe primul loc in optiunile de vot , cu peste 31%, conform exit poll-urilor citate de Wall Street Journal . Pe locul al doilea, la mare distanta, se afla stanga, cu 13% dintre sufragii, potrivit sondajelor. 

In Irlanda, rezultatele exit poll-urilor indica partidul de guvernamant Fine Gael (afiliat PPE) cu 22% dintre voturi si Labour Party cu 6%. Partidul de opozitie Fianna Fail (membru ALDE) a inregistrat 22% dintre voturi, relateaza Euobserver 

Olanda a inregistrat si primul soc al europarlamentarelor Partidul antieuropean PVV din Olanda a iesit abia pe locul 4 . Formatiunea liberal-democrata pro-europeana D66 se indreapta spre victorie cu 15,6% din voturi, relateaza AbcNews 

UPDATE 22 MAI – liber la selfie cu buletinul de vot in Olanda

A inceput votarea in Olanda si Marea Britanie

In Olanda, judecatorii au decis ca votantii au dreptul legal de a face selfie-uri cu buletinul de vot completat. Ministrul de Interne olandez recomanda sa nu faca asa ceva, dar a recunoscut ca nu poate impiedica pe nimeni sa faca asta.

Când au loc alegerile?

Fiecare stat membru are propriile legi electorale și fiecare decide data la care cetățenii săi se vor prezenta la vot, în timpul perioadei de patru zile dedicate alegerilor, respectiv 22 – 25 mai 2014. Alegătorii români se vor prezenta la urne la data de 25 mai pentru a-i alege pe cei 32 de deputați români în Parlamentul European. Rezultatele din toate cele 28 de state membre vor fi anunțate în seara zilei de duminică, 25 mai.

DATELE ALEGERILOR EUROPARLAMENTARE 2014 ÎN UE şi primele ESTIMĂRI

22 MAI

Marea Britanie: UKIP, şanse mari la primul loc în alegerile europene

Olanda: ÎNFRÂNGERE drastică pentru populişti

23 MAI

Cehia votează de vineri, de la ora 14, până sâmbătă seara

Irlanda aşteaptă 3 milioane de oameni la vot

24 MAI

Letonia

Malta

Slovacia

25 MAI

Austria

Belgia

Bulgaria

Croația

Cipru

Danemarca

Estonia

Finlanda

Franța

Germania

Grecia

Italia

Lituania

Luxemburg

Polonia

Portugalia

România

Slovenia

Spania

Suedia

Ungaria

 

Câți deputați vor fi aleși?

De la aderarea Croației la Uniunea Europeană, în iulie 2013, Parlamentul European numără 766 de deputați. Cu toate acestea, numărul deputaților a fost redus la 751 pentru alegerile din 2014 și va rămâne constant în viitor. Acești deputați vor reprezenta peste 500 de milioane de cetățeni din 28 de state membre. Locurile în Parlament sunt repartizate între diferitele state, în temeiul tratatelor UE, pe baza principiului „proporționalității degresive”. Cu alte cuvinte, statele cu o populație mai numeroasă au mai multe locuri decât statele mai mici, dar statelor mai mici le revin mai multe locuri decât ar rezulta dintr-un calcul strict proporțional.

20131117PHT25193_original

Caleauropeana.ro vă ține la curent cu toate informațiile despre votul pentru Parlamentul European în toate cele 28 state membre UE și vă oferă în fiecare zi rezultatele EXIT-POLL-urilor

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare