Planul de investiții pentru Europa, așa-numitul Plan Juncker a prezentat cele mai recente rezultate, iar proiectele din România au obținut finanțări în valoare totală de 708 milioane EURO din Fondul european pentru investiții strategice (FEIS). La rândul lor aceste sume ar urma să atragă investiții suplimentare de 2.8 miliarde EURO.
Potrivit datelor Comisiei Europene au fost aprobate 16 proiecte, finanțate de Banca Europeană de Investiții (BEI) cu sprijinul FEI (finanțare totală de aproximativ 561 de milioane EURO și ar urma să atragă investiții de încă 1.4 milioane EUR). Tot prin Planul Juncker au fost aprobate 15 acorduri încheiate cu bănci sau fonduri intermediare finanțate de către Fondul european de investiții (FEI) cu sprijinul FEIS (finanțare de 147 de milioane EURO, iar fondurile ar urma să atragă încă 1.5 miliarde EUR, ceea ce ar putea facilita accesul la finanțare pentru circa 20 235 IMM-uri și întreprinderi cu capitalizare medie)
Exemple de proiecte sprijinite de Planul Juncker
Trecerea la tehnologii digitale: RADIOCOM
Un împrumut de 9,8 milioane EUR ajută Societatea Națională de Radiocomunicații S.A. (Radiocom) din România să digitalizeze infrastructura terestră de radiodifuziune a țării. Fondurile vor fi utilizate pentru a înființa și extinde o rețea digitală de radiodifuziune care să permită trecerea de la distribuția TV analogică la cea digitală terestră. Astfel, 94 % din populație va putea beneficia de televiziune digitală, iar Radiocom va utiliza într-un mod mai eficient valorosul spectru de frecvențe radio.
Economie circulară: GREENFIBER
BEI oferă un împrumut de 7,5 milioane EUR societății GreenFiber International SA. Firma produce fibre din PET-uri reciclate, care sunt utilizate apoi în articole de mobilier, în sectorul autoturismelor și în domeniul modei, dar și în construcții. Acest proiect de economie circulară va contribui la crearea a 280 de locuri de muncă cu normă întreagă și va avea ca rezultat creșterea cu peste 50 000 de tone pe an a cantității de deșeuri colectate și prelucrate în România.
Modernizarea serviciilor de alimentare cu apă: ALBA
Un împrumut de 12 milioane de euro ajută Compania Regională de Apă din județul Alba să își îmbunătățească serviciile de alimentare cu apă potabilă și serviciile de salubrizare, în beneficiul a circa 332 000 de locuitori ai județului. Costul total al proiectului este estimat la aproximativ 114 milioane EUR și implică extinderea rețelei de apă, modernizarea unor conducte de aducțiune, construirea a două stații de epurare, extinderea sistemului de canalizare și renovarea unor stații de pompare.
Gaze naturale: TRANSGAZ
Transgaz este societatea națională română de transport de gaze naturale. În cadrul Planului pentru investiții, BEI îi acordă un împrumut de 100 de milioane EUR pentru construcția unui nou coridor european de transport al gazelor naturale. Obiectivul proiectului este de a mări securitatea aprovizionării cu gaze și de a reduce dependența energetică prin diversificarea surselor și a rutelor de aprovizionare. Proiectul beneficiază în același timp de o finanțare de 179 de milioane EUR în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei.
Ce înseamnă mai exact Planul de investiții pentru Europa, asa-numitul Plan Juncker și de ce a fost realizat:
Ca urmare a crizei economice și financiare mondiale, în UE a scăzut nivelul investițiilor. Sunt necesare eforturi colective și coordonate la nivel european pentru a inversa această tendință descendentă și pentru a relansa economia în toate statele membre. Dispunem de suficiente resurse, iar acestea trebuie mobilizate în întreaga UE pentru a veni în sprijinul investițiilor. Nu există un răspuns unic și simplu, nu putem genera creștere economică apăsând pe un buton și nu avem la îndemână o singură soluție pentru toate problemele.
Planul de investiții pentru Europa, așa-numitul Plan Juncker, are 3 obiective: să înlăture obstacolele din calea investițiilor; să ofere vizibilitate și asistență tehnică pentru proiectele de investiții; să utilizeze mai eficient resursele financiare. Planul se sprijină pe 3 piloni:
- În primul rând, Fondul european pentru investiții strategice (FEIS), care furnizează o garanție UE pentru mobilizarea investițiilor private. Comisia lucrează împreună cu partenerul său strategic, Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI).
- În al doilea rând, Platforma europeană de consiliere în materie de investiții și Portalul european pentru proiecte de investiții, care oferă asistență tehnică și o mai mare vizibilitate oportunităților de investiții, contribuind astfel la transpunerea în practică a propunerilor de proiecte de investiții. Platforma constituie o asociere cu Grupul BEI.
-
În al treilea rând, îmbunătățirea mediului de afaceri prin eliminarea obstacolelor de reglementare din calea investițiilor, atât la nivel național, cât și la nivelul UE.