Miniștrii de externe din Uniunea Europeană, vor discuta, la solicitarea României și a altor state membre, situația la Marea Neagră, în contextul în care aceștia evaluează stadiul implementării abordării strategice a UE pentru regiunea Mării Negre, la un an de la lansarea sa.
„Voi începe cu ceea ce este cel mai important pentru România. Avem un punct pe ordinea de zi, la cererea României și a altor țări, referitor la Marea Neagră. Acest lucru este foarte important, deoarece evaluăm punerea în aplicare a abordării strategice a Uniunii Europene față de Marea Neagră. Și avem un proiect emblematic pe care dorim să ne concentrăm. Este vorba despre Hubul UE pentru securitate maritimă la Marea Neagră. România, împreună cu Bulgaria, a prezentat instituțiilor UE și statelor membre conceptul complet al Hubului de Securitate Maritimă, cu obiective clare de a spori conștientizarea situației, deoarece trebuie să înțelegem datele referitoare la Marea Neagră într-o manieră integrată. Capacitatea comună de a preveni amenințările hibride, așa cum am văzut, mai ales având în vedere că numărul de drone din Marea Neagră a crescut. Dar și pentru a putea dispune de acest centru bilateral de securitate, de o platformă pentru contribuții și coordonare la nivel regional, în special cu Turcia și cu instituțiile UE, și pentru a-l face complementar eforturilor pe care le depunem și în cadrul NATO”, a detaliat ministrul Oana Țoiu.
My doorstep statement ahead of the Foreign Affairs Council on 13 July 2026 in Brussels. #FAC pic.twitter.com/UJABLh1PJi
— Toiu Oana (@oana_toiu) July 13, 2026
Aceasta a amintit de summitul NATO, desfășurat recent la Ankara, unde președinții și miniștrii apărării au făcut un anunț important, și anume extinderea parteneriatului dintre România, Bulgaria și Turcia în regiunea Mării Negre, care va include de acum înainte și protejarea infrastructurii maritime critice.
Conform ministrului de externe, acest lucru va însemna o protecție mai bună a infrastructurii energetice, în contextul în care, anul viitor, România își va crește producția de gaze prin Neptun Deep.
Oana Țoiu a anunțat că, împreună cu Bulgaria, România solicită „finanțare europeană pentru proiecte strategice cheie menite să extindă rețeaua de cabluri submarine din Marea Neagră.”
„Un aspect important al discuției de astăzi, precum și al discuțiilor pe care le-am purtat pe parcursul întregului an, este intensificarea schimbului de cunoștințe între statele baltice și statele din regiunea Mării Negre, în ceea ce privește securitatea maritimă, facilitarea fluxurilor comerciale, analiza situației și o mai bună coordonare internațională”, a mai spus Țoiu.
Referindu-se la un alt punct de pe ordinea de zi, cel referitor la Ucraina, ministrul a amintit că România s-a numărat printre statele care, la nivel de lideri, a sprijinit eforturile de eliberare a civililor și, în special, de întoarcere acasă a copiilor ucraineni.
La reuniune miniștrilor de externe din UE vor participa și partenerii din Golf, în contextul situației din Orientul Mijlociu.
„Acesta este un moment potrivit pentru a reafirma necesitatea redeschiderii Strâmtorii Ormuz. Este un aspect esențial în conformitate cu dreptul internațional, iar noi suntem parteneri în eforturile diplomatice menite să atingă acest obiectiv”, a mai spus Oana Țoiu.
Pe fondul intensificării atacurilor cibernetice, România a prezentat, pentru prima dată, „o listă cu șase persoane și entități în cadrul pachetului de sancțiuni, spre aprobarea celorlalte state membre, referitoare la regimul privind atacurile cibernetice.”
„Mai precis, este vorba de entități care au vizat infrastructura noastră IT esențială și site-urile noastre web cheie. Am colaborat pe parcursul ultimelor luni cu Direcția Națională pentru Securitate Cibernetică, iar aceasta este prima dată când prezentăm lista în cadrul pachetului de sancțiuni. Considerăm că această tendință va continua. România, Bulgaria și Ucraina au încheiat împreună ceea ce se numește <<Triunghiului de la Odesa>> un acord trilateral privind securitatea cibernetică, pentru a putea face schimb de date, dar și pentru a îmbunătăți modul în care prevenim și ne asigurăm că ne protejăm infrastructura cheie”, a mai spus Oana Țoiu.





