România va pleda la Copenhaga pentru politici agricole adaptate specificului național și sprijin concret pentru fermieri

România va susține, în cadrul reuniunii informale a miniștrilor agriculturii ai Uniunii Europene de la Copenhaga, necesitatea unor politici adaptate diversității și specificului fiecărui stat membru, astfel încât fermierii să beneficieze de sprijin real pentru modernizare, digitalizare și dezvoltare sustenabilă, a transmis Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Ministrul Florin Barbu participă, în perioada 8–9 septembrie 2025, la reuniunea găzduită la Copenhaga de Jacob Jensen, ministrul danez al Alimentației, Agriculturii și Pescuitului, țară care deține președinția rotativă a Consiliului UE. Evenimentul reunește miniștrii agriculturii din statele membre, comisarii europeni responsabili de agricultură, sănătate și bunăstare animală, reprezentanți ai Parlamentului European și ai organizațiilor de profil.

Tema centrală a dezbaterilor vizează consolidarea competitivității și accelerarea tranziției verzi în sectorul agroalimentar, prin simplificare, investiții și utilizarea noilor tehnologii, inclusiv a biosoluțiilor. Miniștrii vor răspunde la două întrebări-cheie: cum poate UE să stimuleze inovația și investițiile, asigurând accesul tuturor la alimente sigure și accesibile, și ce ajustări legislative sunt necesare pentru a facilita tranziția verde a fermierilor.

Pe 8 septembrie, oficialii europeni vizitează obiective inovatoare precum Novonesis (Kalundborg), Aggersvold Estate (Jyderup) și ferma Søgaard (Roskilde), unde sunt prezentate tehnologii bio-based și soluții pentru creșterea competitivității fermierilor. Ziua de 9 septembrie este dedicată Forumului ministerial, urmat de o conferință de presă comună susținută de Jacob Jensen și Christophe Hansen, comisarul european pentru agricultură și alimentație.

Potrivit MADR, participarea ministrului Florin Barbu reflectă angajamentul României de a contribui activ la definirea unor politici europene echilibrate, care să răspundă atât nevoilor fermierilor români, cât și obiectivelor ambițioase de tranziție verde.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare