Românii își aleg președintele pe 4 mai. Campania electorală începe pe 18 februarie

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi, la începutul ședinței de guvern, că duminică, 4 mai, este data de organizare a noilor alegeri prezidențiale, după anularea de către Curtea Constituțională a turului doi de pe 8 decembrie 2024 în contextul identificării unor neregularități care au afectat integritatea procesului electoral și au manipulat voturile prin intermediul rețelelor sociale.

În acest sens, șeful Guvernului a anunțat și introducerea unor modificări privind înăsprirea regulilor publicitare în timpul campaniei electorale. 

„Am venit cu modificări, astfel încât regulile să fie aceleaşi pentru toţi candidaţii şi să nu mai avem această practică pe care am avut-o la ultimele alegeri, în care un instrument social media a favorizat un anumit competitor. Am introdus și amenzi drastice, respectiv de până la 5% din cifra de afaceri, iar la anumite corporații această amendă ar putea ajunge la multe miliarde de euro”, a declarat Marcel Ciolacu.

Curtea Constituțională a decis, pe 6 decembrie 2024, anularea procesului electoral cu privire la alegerea Preşedintelui României și reluarea întregului proces la o data ulterioară. Decizia prevede constituirea unor noi birouri electorale, depunerea din nou de candidaturi care urmează a fi evaluate de noul Birou Electoral Central şi derularea unei noi campanii electorale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, campania electorală va începe pe 18 februarie. 

Potrivit legii, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii privind data alegerilor, Guvernul stabilește calendarul procesului electoral, bugetul necesar organizării scrutinului şi măsurile pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor.

Pentru alegerea Preşedintelui României legea prevede că începutul campaniei electorale este „cu 30 de zile înainte de data alegerilor şi se încheie în dimineaţa zilei de sâmbătă de dinaintea datei alegerilor, la ora 7:00”.

Turul al doilea al alegerilor ar urma să aibă loc la două săptămâni de la primul tur de scrutin, respectiv pe 18 mai.

În al doilea tur de scrutin participă primii doi candidaţi care au obţinut în primul tur cel mai mare număr de voturi.

De asemenea, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că pe 4 mai vor avea loc și alegeri parțiale locale pentru conducerea unui consiliu judeţean, pentru conducerea unui municipiu reşedinţă de judeţ, a trei oraşe şi, până în acest moment, 13 comune. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare