Rutte: Europenii „au auzit foarte clar” mesajul lui Trump privind războiul cu Iranul și își intensifică eforturile

Liderii europeni „au auzit” mesajul de frustrare transmis de președintele SUA, Donald Trump, în legătură cu războiul din Iran și „își intensifică eforturile”, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, după ce Washingtonul a anunțat retragerea a 5.000 de militari americani din Germania, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

„Liderii europeni au înțeles mesajul. L-au auzit foarte clar”, a afirmat Rutte, înaintea discuțiilor cu liderii europeni la summitul Comunității Politice Europene de la Erevan, recunoscând „dezamăgirea de partea americană” în fața reticenței unor aliați europeni de a se alătura conflictului.

„Europenii își intensifică eforturile”, a insistat șeful NATO. „Vedem că tot mai multe state participă prin acorduri bilaterale pentru a răspunde solicitărilor privind utilizarea bazelor și acordarea de sprijin logistic”, a adăugat acesta.

Secretarul general al NATO a subliniat că, deși există rezerve în unele state, altele au început să răspundă solicitărilor americane. Astfel, în timp ce Spania a transmis că bazele militare de pe teritoriul său nu pot fi utilizate pentru războiul cu Iranul, țări precum Muntenegru, Croația, România, Portugalia, Grecia, Italia, Marea Britanie, Franța și Germania implementează cereri privind utilizarea infrastructurii militare și sprijinul logistic.

Rutte a mai declarat că „din ce în ce mai multe” state europene poziționează în avans capabilități militare în apropierea Golfului, precum nave de vânătoare de mine și dragoare maritime, pentru a fi pregătite pentru o „fază următoare”.

În paralel, mai multe țări europene și-au exprimat disponibilitatea de a participa la o misiune menită să asigure libertatea de navigație prin Strâmtoarea Ormuz, după încheierea conflictului.

La rândul său, șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a declarat că momentul anunțului privind retragerea trupelor americane a fost „surprinzător”.

„Momentul acestui anunț este surprinzător. Cred că arată că trebuie să consolidăm cu adevărat pilonul european în NATO și că trebuie să facem mai mult”, a spus Kallas la sosirea la summitul CPE de la Erevan.

„Trupele americane nu sunt în Europa doar pentru a proteja interesele europene, ci și interesele americane”, a adăugat aceasta.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare