Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, și-au anunțat astăzi intenția de a găzdui o conferință a donatorilor, în coordonare cu autoritățile turce, pentru a mobiliza fonduri din partea comunității internaționale în sprijinul populației din Turcia și Siria, în urma cutremurului devastator de săptămâna aceasta. Evenimentul ar urma să fie găzduit în luna martie la Bruxelles.
Conferința donatorilor va contribui la mobilizarea comunității internaționale pentru a face față consecințelor cutremurelor devastatoare din această săptămână. Obiectivul conferinței la nivel înalt, care va fi deschisă statelor membre ale UE, țărilor vecine, membrilor ONU, instituțiilor financiare internaționale și altor părți interesate relevante, este de a coordona răspunsul donatorilor și de a strânge resurse pentru a sprijini redresarea timpurie și acordarea de ajutor în zonele afectate din Turcia și Siria. Conferința va fi prezidată în comun de comisarul însărcinat cu negocierile de vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, și de ministrul suedez pentru cooperare internațională pentru dezvoltare și comerț exterior, Johan Forssell.
„Suntem cu toții zguduiți de efectele devastatoare ale cutremurelor care au lovit în această săptămână Turcia și Siria. Prioritatea acum este să lucrăm 24 de ore din 24 pentru a salva cât mai multe vieți, deoarece mulți oameni sunt încă prinși sub dărâmături, în clădiri. Pentru aceasta, Mecanismul de Protecție Civilă al UE a fost activat imediat și a trimis până acum 31 de echipe de căutare și salvare și 5 echipe medicale din 23 de țări. Dar transmitem deja de pe acum un mesaj locuitorilor din Turcia și Siria: UE va sprijini comunitățile voastre. Pentru că nimeni nu ar trebui să fie lăsat singur atunci când o astfel de tragedie lovește un popor”, a declarat președinta von der Leyen, anunțând conferința donatorilor în urma unei convorbiri cu prim-ministrul suedez Kristersson.
„Cutremurul din Turcia și din nordul Siriei este un dezastru fără precedent recent. Amploarea pierderilor de vieți omenești și a pagubelor materiale devine din ce în ce mai clară pe zi ce trece. Consecințele sunt cu adevărat îngrozitoare. În calitate de președinte al Consiliului Uniunii Europene, Suedia dorește să se asigure că asistența UE este adecvată pentru a răspunde nevoilor poporului turc și sirian în aceste momente teribile“, a declarat, la rândul său, premierul Kristersson.
La 6 februarie 2023, un prim cutremur cu magnitudinea de 7,8 grade pe scara Richter, urmat de cel puțin alte două cutremure majore, a lovit Turcia și Siria, provocând distrugeri pe scară largă ale infrastructurii publice și private, lovind mii de gospodării și provocând mii de victime.
Mii de clădiri au suferit pagube grave, inclusiv școli și unități sanitare și alte infrastructuri publice, precum drumuri, aeroporturi, porturi, terminale petroliere, linii electrice, alimentare cu apă și canalizare. Au fost înregistrate mai multe replici puternice, care au provocat alte victime și pagube suplimentare.
Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene a fost activat imediat. 20 de state membre ale UE și Albania, Muntenegru și Serbia au oferit deja 31 de echipe de căutare și salvare și 5 echipe medicale prin intermediul acestuia. Echipele sunt formate în total din peste 1 500 de salvatori și 100 de câini de căutare și salvare.
Echipe de ingineri constructori și asistență în natură sunt, de asemenea, mobilizate prin intermediul mecanismului și, de asemenea, pe cale bilaterală. O echipă de protecție civilă a UE se află în prezent în Turcia pentru a coordona răspunsul internațional.
O evaluare a nevoilor post-dezastru (PDNA) condusă de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) ar trebui să fie lansată în curând pentru a contribui la stabilirea nevoilor de reconstrucție și reabilitare și la o estimare a costurilor totale. Comisia Europeană s-a declarat pregătită să contribuie la această evaluare.