Connect with us

INTERNAȚIONAL

SEA SHIELD 16. După Summitul NATO de la Varșovia, România organizează cel mai mare exercițiu multinațional din Marea Neagră

Published

on

1.000 de militari români și alți 1.000 din șapte țări, cu tehnică de luptă navală și aeriană, participă în perioada 18 – 22 iulie la cel mai mare exercițiu multinațional, organizat în acest an de Forțele Navale Române, care se va desfășura în apele teritoriale ale României și în apele internaționale ale Mării Negre, anunță Statul Major al Forțelor Navale (SMFN).

În cadrul Exercițiului SEA SHIELD 16, vor fi evaluate structurile din Forțele Navale Române care sunt nominalizate pentru a face parte din Forța de Reacţie NATO 2016-2017 (NATO Reaction Force).

nava nato 3

Citiți și: Klaus Iohannis după summitul de la Varșovia: La următorul summit NATO aliații vor fi în situația de a lua o decizie pentru a face Marea Neagră mai sigură

Corespondență de la Varșovia. Surse aliate: SUA și Turcia cer consolidarea prezenței NATO în Marea Neagră/ Declarația finală va cuprinde multiple referiri la Marea Neagră

Cinci zile, 1000 de militari români şi 1000 de militari din şapte ţări se vor antrena în comun pe mare şi vor pune în aplicare proceduri de operare la standarde NATO, pentru lupta împotriva ameninţărilor de orice natură pe mare, subacvatice şi aeriene.

La exerciţiu, Forţele Navale Române participă cu 11 nave, două elicoptere Puma Naval, două detaşamente mobile de lansare rachete şi o navă de suport pentru scafandri.

Forţele Aeriene Române asigură secvenţele exerciţiilor de luptă aeriană cu două aeronave MIG 21 LanceR, dar şi un elicopter Puma, pentru evacuare medicală, iar Garda de Coastă românească participă cu o navă de patrulare.

Bulgaria, Canada, Grecia, Polonia, SUA, Turcia şi Ucraina participă cu cinci fregate, trei vânătoare de submarine, o corvetă, un submarin, patru aeronave şi ofiţeri de stat major.

Având în vedere complexitatea exerciţiilor integrate în SEA SHIELD 16, numărul mare de nave, aeronave şi militari participanţi, precum şi dimensiunea extinsă a raioanelor maritime în care se desfăşoară acţiunile de instruire, Forţele Navale Române demonstrează că deţin capabilităţile organizatorice, de planificare şi de conducere, precum şi capacităţile operaţionale necesare pentru consolidarea securităţii şi apărării colective în regiunea Mării Negre.

.

REPUBLICA MOLDOVA

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a transmis ambasadorului UE la Chișinău că una dintre prioritățile vizitei sale la Bruxelles este să asigure țara cu vaccin anti-COVID-19 și cu echipament medical

Published

on

© Maia Sandu/ Facebook

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut vineri o întrevedere cu Peter Michalko, ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, în cadrul căreia a discutat despre aspecte ale politicii externe, în contextul în care aceasta urmează să efectueze luni o vizită oficială la Bruxelles.

Astfel, una dintre prioritățile vizitei Maiei Sandu la Bruxelles este aceea de a asigura Republica Moldova cu vaccin împotriva COVID-19 și uc echipament medical, pentru a o opri extinderea pandemiei.

”I-am mulțumit domnului Ambasador Michalko, iar astfel tuturor partenerilor europeni, pentru deschiderea și susținerea constantă de care Republica Moldova a beneficiat din partea Uniunii Europene de-a lungul anilor. În special, am subliniat importanța sprijinului european de care țara noastră a beneficiat în anul 2020”, a transmis Sandu într-un mesaj publicat pe Facebook.

Cei doi au convenit totodată asupra ”necesității de a intensifica relațiile dintre țara noastră și Uniunea Europeană, pentru a asigura un răspuns ferm, pe termen mediu și lung, la consecințele crizei Covid-19 atât pentru sistemul de sănătate al Republicii Moldova, cât și pentru economia țării noastre”.

”L-am asigurat pe Ambasadorul Uniunii Europene că pentru Republica Moldova este prioritar să rămână un vecin consecvent și sigur al UE – atât ca partener politic și economic, cât ca membru al Parteneriatului Estic. Drept urmare, vom depune toate eforturile pentru realizarea agendei de reforme și de asociere la Uniunea Europeană”, a conchis Maia Sandu.

Președintele proeuropean al Republicii Moldova urmează să efectueze luni o vizită la Bruxelles după ce relațiile Chișinăului cu Uniunea Europeană s-au deteriorat sub preşedinţia predecesorului său, socialistul prorus Igor Dodon.

”Vom depăşi aceste pagini ruşinoase din istoria diplomaţiei noastre. Peste câteva zile voi merge la Bruxelles. Vreau să relansez procesul de apropiere a Republicii Moldova de UE prin reforme democratice şi economice care să transforme ţara noastră într-un stat european”, a spus Sandu după ce, la 12 ianuarie, aceasta a efectuat o primă vizită externă în calitate de președinte al Republicii Moldova în Ucraina.

Cât privește vaccinul anti-COVID-19, amintim că ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a adresat la 6 ianuarie 2021, alături de omologii săi din Bulgaria, Croația, Estonia, Lituania, Suedia, Cehia, Danemarca, Finlanda, Letonia, Ungaria, Polonia și Slovacia, o scrisoare Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate Josep Borrell, precum și altor membri ai conducerii Comisiei Europene prin care a exprimat susținerea pentru dezvoltarea unui mecanism la nivelul Uniunii Europene în vederea facilitării accesului statelor din cadrul Parteneriatului Estic (PaE) la vaccinuri anti-COVID-19, în mod similar cu asistența preconizată pentru statele din Balcanii de Vest.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Reluarea lucrărilor la gazoductul Nord Stream 2 a fost amânată

Published

on

© www.nord-stream2.com

Consorțiul însărcinat cu proiectul gazoductului Nord Stream 2 a decis să amâne lucrările de construcție la conducta submarină, care trebuiau să fie reluate vineri, 15 ianuarie, în apele teritoriale ale Danemarcei, a precizat un purtător de cuvânt al consorțiului Nord Stream 2 AG pentru cotidianul german Handelsblatt, transmite Reuters, citat de Agerpres

”Avem permisiunea Agenţiei pentru energie din Danemarca să începem lucrările vineri. Însă aceasta nu înseamnă că vom relua efectiv vineri amplasarea de conducte”, a spus purtătorul de cuvânt. Acesta a precizat că în prezent se derulează verificarea echipamentelor. ”Acestea ar putea dura câteva zile, astfel încât nu putem avansa o dată exactă la care vor fi reluate lucrările”, a spus purtătorul de cuvânt. Abia la finele lunii ianuarie sau începutul lunii februarie va anunţa consorţiul Nord Stream 2 AG când vor fi reluate lucrările, a concluzionat purtătorul de cuvânt.

Declarațiile apar în contextul în care, în urmă cu câteva zle, Departamentul de Stat al SUA a avertizat companiile europene pe care le suspectează că ajută Rusia în construcţia gazoductului Nord Stream 2 că riscă sancţiuni. ”Încercăm să informăm companiile cu privire la risc şi să le îndemnăm să se retragă înainte de a fi prea târziu”, a declarat o sursă din Guvernul Statelor Unite cu condiţia anonimatului.

Conform sursei americane, se aşteaptă ca Departamentul de Stat să emită un raport până joi sau vineri cu privire la companiile despre care crede că ajută la construcţia conductei care porneşte din Rusia şi ajunge până în Germania. Printre companiile care ar putea fi menţionate în raport sunt incluse cele de asigurări, cele care ajută la instalarea conductei submarine sau cele verifică echipamentul de construcţie, a mai spus această sursă.

Autoritatea maritimă din Germania (BSH) şi-a dat vineri acordul pentru ca lucrările la gazoductul Nord Stream 2 să poată fi reluate imediat.

Într-un comunicat de presă, BSH a precizat că a aprobat cererea navei care amplasează conducte să opereze în zona economică exclusivă germană începând de la finele lunii septembrie şi până la finele lunii mai, revenind asupra unei decizii anterioare conform căreia lucrările putea începe abia în luna mai.

Presa locală informează că există în continuare riscul ca lucrările de construcție să fie întârziate de acţiunile în justiţie ale organizaţiilor de mediu pentru că porţiunea care a mai rămas de construit din conducta Nord Stream 2 urmează să treacă printr-o arie naturală protejată pentru păsări.

Nord Stream este un proiect deținut în majoritate de Rusia prin intermediul companiei de stat Gazprom și implică și actori energetici din Uniunea Europeană, precum Basf, E.ON, Engie, OMV și Shell. Proiectul în valoare de 10 miliarde de dolari vine în sprijinul relației sensibile dintre Rusia şi Germania și ar putea aduce Berlinul în poziţia de punct central al pieţei europene a gazelor.

Cu o lungime de 1.200 de kilometri, Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Maia Sandu efectuează, luni, o vizită la Bruxelles: După deblocarea relațiilor cu România și Ucraina, Republica Moldova are nevoie de o resetare a relațiilor cu UE

Published

on

© Maia Sandu/ Facebook

Republica Moldova a reuşit în ultimul timp să deblocheze relaţiile cu vecinii săi – România şi Ucraina – iar una dintre priorităţile următoare ar trebui să fie resetarea relaţiilor cu Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri preşedintele moldovean Maia Sandu într-un discurs susţinut online în faţa corpului diplomatic şi a angajaţilor Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, relatează Radio Chişinău, informează Agerpres.

Declaraţia intervine înaintea unei vizite pe care noul preşedinte proeuropean al Republicii Moldova urmează să o efectueze, luni, 18 ianuarie, la Bruxelles, după ce relaţiile Chişinăului cu UE s-au deteriorat sub preşedinţia predecesorului său, socialistul prorus Igor Dodon.

În acest sens, Maia Sandu s-a referit la întrevederile pe care le-a avut la începutul mandatului său cu preşedinţii României şi Ucrainei, subliniind importanţa construirii unui “cerc de încredere” între cele trei state, ceea ce le-ar aduce beneficii tuturor.

La 29 decembrie anul trecut, președintele Klaus Iohannis a devenit primul lider primit la Chișinău de președintele Maia Sandu, cei doi șefi de stat adoptând o Declarație comună destinată consolidării parteneriatului strategic bilateral și reafirmând relația specială dintre București și Chișinău la aniversarea, în 2020, a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova. La 12 ianuarie, Sandu a efectuat prima sa vizită în străinătate, fiind primită la Kiev de omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, ambii exprimându-și dorința ca relațiile moldo-ucrainene să fie relansate, deteriorate de declarațiile fostului președinte Igor Dodon potrivit căruia Peninsula Crimeea, anexată ilegal, ar aparține Rusiei.

Un alt partener important cu care trebuie să relansăm relaţiile este Uniunea Europeană“, a spus Sandu, care a preluat oficial mandatul de preşedinte la 24 decembrie și care a avut o convorbire telefonică cu președintele Consiliului European, Charles Michel, la finalul anului trecut, discutând detaliile vizitei menționate.

În acest context, Sandu a reamintit că UE a îngheţat în 2018 o mare parte din asistenţa financiară pentru Republica Moldova din cauza “abuzurilor nedemocratice” ale Chişinăului, conform declaraţiilor sale difuzate de preşedinţia moldoveană.

Ea s-a referit la alegerile din acel an pentru funcţia de primar general al Chişinăului, ale căror rezultate au fost anulate printr-o controversată decizie judecătorească, ceea ce a determinat UE să suspende ajutorul de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova.

În 2020, “UE a fost atacată prin remarci ofensatoare de mai multe ori de pseudolideri de la Chişinău”, a spus preşedinta Republicii Moldova într-o aparentă aluzie la Dodon.

“Vom depăşi aceste pagini ruşinoase din istoria diplomaţiei noastre. Peste câteva zile voi merge la Bruxelles. Vreau să relansez procesul de apropiere a Republicii Moldova de UE prin reforme democratice şi economice care să transforme ţara noastră într-un stat european”, a spus Sandu. Republica Moldova trebuie să fie un stat “cu instituţii europene, şcoli europene, spitale europene şi cu viitor european”, a subliniat ea.

Spre deosebire de Dodon, care a privit mai mult spre Rusia, Sandu susţine apropierea republicii de UE, dar şi menţinerea unor relaţii bune cu Rusia, un echilibru complicat, în opinia observatorilor.

Continue Reading

Facebook

Dacian Cioloș15 hours ago

Dacian Cioloș, liderul Grupului Renew Europe din PE, recomandă cetățenilor europeni să vadă și să voteze documentarul ”Colectiv“, unul dintre cele trei filme nominalizate la Premiul LUX al Publicului European

ROMÂNIA15 hours ago

MApN: Aproximativ 250.000 de seringi și 100.000 de ace necesare campaniei de vaccinare au fost aduse din Qatar cu o aeronavă a Forțelor Aeriene Române

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI15 hours ago

Fostul președinte Traian Băsescu s-a vaccinat împotriva COVID-19 la Spitalul Militar „Dr. Carol Davila”

Dan Motreanu16 hours ago

Dan Motreanu, vicepreședintele Comisiei pentru siguranță alimentară din PE, cere Comisiei Europene o evaluare a nivelului de autosuficiență alimentară a fiecărui stat membru și elaborarea de planuri de urgență în situații de criză

ROMÂNIA16 hours ago

Marian Petrache: După opt ani de muncă, proiectul din timpul mandatelor mele de președinte al CJ Ilfov, cel de alimentare cu apă, canalizare și stații de epurare, a fost aprobat de Comisia Europeană

ȘTIRI POZITIVE17 hours ago

Maramureșul și Bucovina, recomandate de cotidianul american New York Times ca destinații de vacanță pe timp de pandemie

Eugen Tomac18 hours ago

Eurodeputatul Eugen Tomac salută poziția Comisiei Europene cu privire la inițiativa cetățenească ”Minority Safepack”: A anunțat cât se poate de clar că nu va legifera pe domenii ce nu țin de competența sa

U.E.19 hours ago

Armin Laschet, aliat al Angelei Merkel, a fost ales președinte al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) din Germania, ceea ce îl plasează în pole position pentru a deveni următorul cancelar german

ROMÂNIA20 hours ago

Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat împotriva COVID-19: Am vrut să dau un semnal românilor să se vaccineze

Dacian Cioloș22 hours ago

Ivan Patzaichin, însărcinat să conducă procesul de desemnare a viitorului guvernator al Deltei Dunării. Dacian Cioloș: Va forma un grup consultativ reprezentativ care va propune o listă scurtă de candidați

ROMÂNIA20 hours ago

Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat împotriva COVID-19: Am vrut să dau un semnal românilor să se vaccineze

U.E.5 days ago

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan dorește să ”repună pe șine” relațiile Turciei cu UE: Este prioritatea noastră să facem din 2021 un an de succes

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Intenţia noastră este ca de la jumătatea săptămânii viitoare să trecem la etapa a doua de vaccinare

Gheorghe Falcă3 weeks ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă se va vaccina împotriva COVID-19 și îndeamnă la responsabilitate pentru „noi și cei de lângă noi”: Vaccinarea, testul nostru de maturitate

ROMÂNIA3 weeks ago

Campania de vaccinare anti-Covid în România începe cu asistenta care a preluat primul pacient infectat cu virusul SARS-CoV-2

ROMÂNIA3 weeks ago

Primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID au ajuns la Institutul Cantacuzino din Capitală. România va avea 10 milioane de doze de vaccin, 140.000 fiind distribuite săptămânal

ROMÂNIA3 weeks ago

Președintele Klaus Iohannis: Campania de vaccinare anti-COVID-19 începe în România și în toată UE pe 27 decembrie. Vaccinul este sigur și eficient, autorizat la cele mai înalte standarde europene

ROMÂNIA3 weeks ago

Mesajul președintelui Klaus Iohannis pentru noul Guvern: S-a închis ciclul în care ne-am angajat și am promis. Acum, la treabă!

ROMÂNIA4 weeks ago

Guvernul Cîțu a fost învestit de Parlament. Membrii noului Cabinet vor depune jurământul la Palatul Cotroceni

CONSILIUL EUROPEAN4 weeks ago

Angela Merkel, Klaus Iohannis și ceilalți lideri UE fac apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate: Prin eforturi comune și cu ajutorul vaccinului anti-COVID-19 punem baza unui 2021 sigur și prosper

Advertisement
Advertisement

Trending