
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat sâmbătă că au fost semnate peste 1.000 de contracte de finanţare, în 27 de judeţe, pentru proiecte de parcuri fotovoltaice destinate entităţilor publice.
„Sute de entități publice vor deveni producători de energie curată pentru consum propriu. Am mai adăugat săptămâna aceasta câteva zeci de proiecte importante pe listă – parcuri fotovoltaice care vor alimenta școli, spitale, primării și alte instituții din toată țara”, a scris Burduja, pe Facebook.
Potrivit ministrului, acesta este un record absolut de investiții în energie regenerabilă, cu finanțare din Fondul pentru Modernizare.
„Vorbim despre o transformare de substanță: entități publice care vor plăti mai puțin pentru energie, economii care vor rămâne în bugetele locale și vor putea fi direcționate spre investiții și servicii publice mai eficiente”, a explicat Sebastian Burduja.
De asemenea, ministrul a precizat că săptămâna trecută au fost semnate 47 de noi contracte, cu o valoare totală a proiectelor de aproximativ 325 milioane lei (peste 65 milioane euro). Finanțarea nerambursabilă din Fondul pentru Modernizare acoperă circa 296 milioane lei, iar capacitatea instalată prin aceste proiecte este de peste 47 MW.
„În multe cazuri, noile capacități de producție vor acoperi până la 70% din consumul instituțiilor beneficiare. Asta înseamnă facturi mai mici, bani mai mulți pentru dezvoltare și autonomie locală reală”, a adăugat Burduja.
Totodată, Sebastian Burduja a transmis că, odată cu noile semnări, bilanțul acestui apel ajunge la 1.010 contracte de finanțare pentru proiecte în valoare de aproximativ 2,75 miliarde lei (peste 550 milioane euro), din care peste 2,4 miliarde lei reprezintă fonduri nerambursabile deja angajate, iar capacitatea totală instalată va depăși 390 MW.
„Energia începe să se producă local, în comunități, ieftin și fără poluare. Fondul pentru Modernizare este astăzi cel mai puternic instrument de investiție în comunități, pentru viitorul nostru energetic. România demonstrează că poate folosi banii europeni cu eficiență și inteligență, acolo unde contează cu adevărat: în sprijinul oamenilor”, a concluzionat ministrul.





