Connect with us

INTERNAȚIONAL

Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, la șase ani de la anexarea făcută de Rusia: Crimeea este Ucraina. Statele Unite cer Rusiei să pună capăt anexării Crimeei

Published

on

© US State Department/ Flickr

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a afirmat că Washingtonul “nu va recunoaște niciodată” revendicarea peninsulei ucrainene Crimeea pe care Moscova a ocupat-o și anexat-o în 2014, într-o declarație remisă joi, 27 februarie, când a fost marcată cea de-a șasea aniversare a tentativei de anexare de către Rusia a peninsulei Crimeea.

Într-o declarație intitulată ”Crimeea este Ucraina”, Pompeo a spus că lumea nu va uita niciodată ”invazia neprovocată a Rusiei în Ucraina”.

”Pe 27 februarie se fac șase ani de la tentativa de anexare dă către Rusia a peninsulei Crimeea ce aparține Ucrainei, iar Statele Unite reafirmă: Crimeea este Ucraina. După cum am subliniat în declarația cu privire la Crimeea din iulie 2018, Statele Unite nu recunosc și nu vor recunoaște niciodată pretențiile Rusiei de suveranitate asupra peninsulei. Solicităm Rusiei să pună capăt anexării Crimeei”, a susținut șeful diplomației americane.

”Statele Unite condamnă acțiunile ilegale ale Rusiei în Crimeea și continuarea acțiunilor sale agresive împotriva Ucrainei, inclusiv în Donbas, și va menține sancțiuni împotriva Rusiei până când va reda Ucrainei controlul asupra Crimeei și își va pune în aplicare, pe deplin, angajamentele luate în baza acordurilor de la Minsk”, a mai spus el, referindu-se la setul de acorduri încheiate în capitala Belarusului referitoare la încetarea conflictului.

Observațiile lui Pompeo au venit la câteva ore după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a emis un decret prin care a desemnat 26 februarie zi memorială, menită a marca anexarea Crimeei de puterea de la Moscova, nerecunoscută de comunitatea internațională și soldată cu o serie de sancțiuni impuse Moscovei, notează Radio Europa Liberă.

 

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

MAREA BRITANIE

Coronavirus: Premierul britanic Boris Johnson răspunde la tratament, iar starea lui este stabilă

Published

on

© No. 10/ Flickr

Premierul britanic Boris Johnson, internat într-un spital din Londra după ce s-a infectat cu noul coronavirus, răspunde la tratament şi starea sa este stabilă, a anunţat miercuri Downing Street, potrivit agenţiilor DPA şi EFE.

”Premierul se menţine stabil clinic şi răspunde la tratament. El primeşte în continuare îngrijiri la unitatea de terapie intensivă a spitalului Sf. Thomas. Starea sa de spirit e bună”, a declarat purtătorul de cuvânt, potrivit Agerpres.

Acesta a adăugat că premierul primeşte ”tratament standard cu oxigen”, fără vreun alt mijloc de respiraţie asistată, şi a confirmat că Boris Johnson nu mai munceşte, însă poate discuta cu alte persoane dacă este nevoie.

”Suntem profund recunoscători pentru mesajele de sprijin pe care le-a primit prim-ministrul. Cred că răspunsul populaţiei în faţa coronavirusului a fost fantastic”, a mai spus purtătorul de cuvânt al executivului britanic, care în lipsa lui Johnson este condus de ministrul de externe Dominic Raab, cel care va trebui să decidă săptămâna viitoare dacă vor fi menţinute actualele măsuri de izolare a populaţiei pentru a frâna răspândirea coronavirusului.

Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, depistat pozitiv în 27 martie, este primul lider al unei mari puteri despre care s-a confirmat că este purtător al coronavirusului. El a ajuns la spital după zece zile de izolare, timp în care a continuat să manifeste simptome specifice COVID-19.

Luni, Johnson a fost transferat la secția de terapie intensivă după ce starea sa de sănătate s-a agravat

Continue Reading

NATO

Macedonia de Nord resimte beneficiile aderării la NATO: Cinci state aliate i-au oferit deja sprijin financiar și echipamente medicale în lupta împotriva COVID-19

Published

on

© NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat marți sprijinul pe care statele aliate au început să-l acorde Macedoniei de Nord, cel mai nou stat membru al Alianței, Skopje primind echipamente medicale și sprijin financiar din partea mai multor aliați precum SUA, Ungaria, Slovenia, Norvegia sau Olanda.

Salut sprijinul mai multor aliați NATO pentru noul nostru membru, Macedonia de Nord. Aceasta este solidaritatea aliaților în acțiune“, a declarat secretarul general al NATO, în urma unei conversații telefonice cu președintele Macedoniei de Nord, Stevo Pendarovski.

Pe plan bilateral, Ungaria a oferit 100.000 de măști de protecție și 5.000 de costume de protecție Macedoniei de Nord, iar Slovenia a furnizat 100.000 de măști chirurgicale și 100.000 de măști de protecție, informează NATO.

De asemenea, printr-o donație internațională din partea Olandei către Agenția Internațională pentru Energie Atomică, Macedonia de Nord va primi truse suplimentare de test COVID-19.

Guvernul SUA a angajat 1,1 milioane de dolari pentru a atenua răspândirea focarului de COVID-19 în Macedonia de Nord. Această asistență va sprijini mai multe inițiative, inclusiv testarea la scară largă pentru COVID-19 și prevenirea și controlul infecțiilor.

Norvegia a donat, de asemenea, materiale medicale Macedoniei de Nord (în valoare de 180 000 Euro), care vor fi expediate de la Agenția de Sprijin și Achiziții NATO (NSPA).

Macedonia de Nord folosește în prezent un spital de campanie din Norvegia, ceea ce îi permite să dubleze capacitatea la Clinica de Boli Infecțioase din cel mai mare spital din Skopje  în lupta împotriva Covid-19.

Macedonia de Nord a solicitat asistență prin intermediul Centrului Euro-Atlantic de Coordonare în caz de dezastre (EADRCC) al NATO pentru măști chirurgicale, costume de protecție și alte echipamente la date de 30 martie.

Centrul NATO a transmis solicitările către aliații și partenerii NATO, care oferă asistență în mod bilateral.

EADRCC este principalul mecanism al NATO de răspuns la dezastre. Acesta operează 24 de ore din 24, coordonând cererile de la aliații și partenerii NATO, precum și oferte de asistență pentru a face față consecințelor unor crize majore, cum ar fi pandemia COVID-19.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Organizația Internațională a Muncii, despre impactul pandemiei de coronavirus: Cea mai gravă criză după cel de-Al Doilea Război Mondial. Patru din cinci muncitori trăiesc într-o ţară unde au fost introduse restricţii parţiale sau totale

Published

on

Pandemia de coronavirus ar urma să ducă la dispariâia a 6.7% din numărul total de ore de mună la nivel mondial în cursul celui de-al doilea trimestru, adică echivalentul a 195 de milioane de locuri de muncă full time, a estimat Organizația Internațională a Muncii (OIM), care a tras atenția că este vorba de cea mai gravă criză cu care se confruntă muncitorii după cel de-Al Doilea Război Mondial, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

În cadrul unui raport publicat marți, Organizația Internațională a Muncii a punctat că pandemia de coronavirus are un efect catastrofal asupra timpului de lucru și asupra veniturilor la scară globală, subliniind că efectele pandemiei sunt mult mai mari decât cele din perioada crizei financiare din 2008-2009.

”Pandemia are consecinţe foarte serioase asupra sectorului muncii. Patru din cinci muncitori trăiesc într-o ţară unde au fost introduse restricţii parţiale sau totale”, a declarat directorul general al OIM, Guy Ryder, adăugând că 81% din forţa de muncă globală de 3,3 miliarde persoane sunt în prezent afectate.

Reduceri puternice ale numărului total de ore de muncă sunt preconizate pentru statele arabe (8,1% din numărul total de ore de muncă sau cinci milioane de locuri de muncă full time), în Europa (7,8% sau 12 milioane de locuri de muncă full time) şi în Asia-Pacific (7,2% sau 125 de locuri de muncă full time).

Conform OIM, sectoarele cele mai vulnerabile sunt serviciile hoteliere și restaurantele, industria manufacturieră, comerțul cu amănuntul, serviciile de business și activitățile administrative.

”Creşterea finală a numărului de şomeri în anul 2020 va depinde mult de evoluţia situaţiei şi de măsurile adoptate”, adaugă OIM, apreciind însă că este foarte probabil ca cifrele de la finalul anului să fie ”semnificativ mai mari” decât estimările iniţiale care mizau pe 25 de milioane de noi şomeri din cauza coronavirusului.

Continue Reading

Facebook

Guvernul României: Măsuri de prevenție coronavirus (COVID-19)

Măsuri de prevenție - COVID19

Măsuri de prevenție - COVID-19#Coronavirus #COVID19

Publicată de Guvernul României pe Miercuri, 11 martie 2020

ajutorcoronavirus.ro

Advertisement
Advertisement

Trending