Comisia Europeană salută acordul de astăzi al liderilor G7 privind Orientările Internaționale privind Inteligența Artificială (IA) și Codul de Conduită voluntar pentru Dezvoltatori de Inteligență Artificială în cadrul procesului de la Hiroshima privind Inteligența Artificială, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.
Aceste principii și Codul de Conduită voluntar vor completa, la nivel internațional, normele obligatorii din punct de vedere juridic pe care colegiuitorii UE le finalizează în prezent în cadrul Legii UE privind IA. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a numărat printre cei care au subscris la declarația liderilor G7 emisă de președinția G7 2023 a Japoniei.
„Beneficiile potențiale ale inteligenței artificiale pentru cetățeni și pentru economie sunt uriașe. Cu toate acestea, accelerarea capacității IA aduce, de asemenea, noi provocări. Fiind deja un lider în materie de reglementare prin Legea privind IA, UE contribuie, de asemenea, la crearea unor mecanisme de protecție și de guvernanță în domeniul IA la nivel mondial. Mă bucur să salut Orientările Internaționale ale G7 și Codul de Conduită voluntar, care reflectă valorile UE pentru a promova inteligența artificială de încredere. Fac apel la dezvoltatorii de IA să semneze și să pună în aplicare acest cod de conduită cât mai curând posibil”, a declarat președinta Ursula von der Leyen.
Asigurarea siguranței și a fiabilității tehnologiei
Cele unsprezece principii directoare adoptate de liderii celor șapte țări și de UE, care alcătuiesc G7, oferă orientări pentru organizațiile care dezvoltă, implementează și utilizează sisteme avansate de inteligență artificială, cum ar fi modelele de bază și AI generativă, pentru a promova siguranța și fiabilitatea tehnologiei. Acestea includ angajamente de atenuare a riscurilor și a utilizării abuzive și de identificare a vulnerabilităților, de încurajare a schimbului responsabil de informații, de raportare a incidentelor și de investiții în securitatea cibernetică, precum și un sistem de etichetare care să le permită utilizatorilor să identifice conținutul generat de IA.
Având în vedere rezultatele unui sondaj efectuat în rândul părților interesate, aceste principii au fost elaborate în comun de UE și de ceilalți membri ai G7, în cadrul procesului de la Hiroshima privind inteligența artificială. Principiile directoare au servit, la rândul lor, drept bază pentru elaborarea unui cod de conduită, care va oferi orientări detaliate și practice pentru organizațiile care dezvoltă IA. Codul de Conduită voluntar va promova, de asemenea, o guvernanță responsabilă a IA la nivel mondial. Ambele documente vor fi revizuite și actualizate, după caz, inclusiv prin consultări multilaterale, pentru a se asigura că rămân adecvate scopului și că răspund la această tehnologie în evoluție rapidă. Liderii G7 au solicitat organizațiilor care dezvoltă sisteme avansate de inteligență artificială să se angajeze să aplice Codul de Conduită Internațional. Primii semnatari vor fi anunțați în viitorul apropiat.
Procesul privind Inteligența Artificială al G7 de la Hiroshima a fost instituit în cadrul summitului G7 din 19 mai 2023 pentru a promova măsuri de protecție pentru sistemele avansate de inteligență artificială la nivel mondial. Inițiativa face parte dintr-o gamă mai largă de discuții internaționale privind măsurile de protecție pentru inteligența artificială, inclusiv în cadrul OCDE, al Parteneriatului Global pentru Inteligență Artificială (GPAI) și în contextul Consiliului UE-SUA pentru Comerț și Tehnologie și al Parteneriatelor Digitale ale UE.
De când și-a anunțat pentru prima dată intenția de a lucra la un Cod de Conduită la reuniunea ministerială a TTC din 31 mai 2023, Comisia Europeană a colaborat activ cu parteneri internaționali-cheie din cadrul G7 pentru a elabora principiile și Codul de Conduită privind IA. Aceste angajamente internaționale sunt în concordanță cu normele obligatorii din punct de vedere juridic care sunt în curs de negociere în prezent ca parte a legii mai cuprinzătoare privind inteligența artificială (Legea UE privind IA), care se va aplica în UE.
Propunerea de lege privind IA a UE va garanta siguranța și drepturile fundamentale ale oamenilor și ale întreprinderilor, consolidând în același timp adoptarea IA, investițiile și inovarea în întreaga UE. Legea privind IA va prevedea norme obligatorii din punct de vedere juridic, bazate pe riscuri, pentru sistemele de IA care sunt introduse pe piață sau puse în funcțiune pe piața Uniunii.




