Connect with us

U.E.

Șeful diplomației europene i-a asigurat pe reprezentanții opoziției democratice din Belarus de sprijinul UE pentru o țară liberă de represiune

Published

on

© European Union, 2021

Înaltul Reprezentant/Vicepreședintele Josep Borrell a găzduit duminică, la Bruxelles, o întâlnire cu un grup de reprezentanți ai Belarusului democratic, inclusiv reprezentanți ai societății civile, apărători ai drepturilor omului și ai presei independente, informează Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE). Reuniunea a fost deschisă de președintele Consiliului European, Charles Michel, și la ea au participat miniștrii de externe din mai multe state membre ale UE.

„Reprezentați vocea Belarusului, care cere democrație, respectarea drepturilor omului, a libertăților fundamentale și a statului de drept. Voi demonstrați că, în pofida opresiunii și a persecuției sistematice, Belarus are încă o societate civilă vibrantă. Transmiteți mesajul tuturor acelor oameni din Belarus care cred că un alt Belarus este posibil – liber de represiune și de frică. Vom continua să facem tot ce ne stă în putință pentru a apăra drepturile oamenilor care se luptă pentru un Belarus democratic. Vă puteți baza pe Uniunea Europeană”, a declarat Înaltul Reprezentant în cadrul reuniunii.

Înaltul Reprezentant a subliniat că UE continuă să condamne cu fermitate încălcările flagrante ale drepturilor omului din această țară și solicită autorităților belaruse să pună capăt represiunii și să elibereze imediat și necondiționat toate persoanele deținute în mod arbitrar. El a reamintit angajamentul UE de a sprijini o soluție pașnică și democratică la criză, prin intermediul unui dialog național incluziv cu societatea în sens larg.

Citiți și Ursula von der Leyen, alături de Svetlana Tihanovskaia: UE este alături de poporul din Belarus în lupta sa pentru libertate

De la alegerile frauduloase din august 2020, UE a sprijinit voința democratică a poporului belarus de a-și alege președintele în cadrul unor noi alegeri libere și corecte, care să garanteze stabilitatea și suveranitatea pe termen lung a Belarusului.

De asemenea, Josep Borrell a subliniat că UE rămâne angajată să abordeze situația drepturilor omului din Belarus și să mobilizeze comunitatea internațională în sprijinul poporului belarus, inclusiv în cadrul Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, al OSCE și al Consiliului Europei.

În context, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat duminică, pe Twitter, că UE va creşte sprijinul pentru societatea civilă din Belarus cu 30 de milioane de euro, după o întrevedere cu opozanta belarusă Svetlana Tihanovskaia la Bruxelles. Anunțul vine în completarea unui plan de sprijin adoptat deja în decembrie 2020 pentru a încuraja în special „iniţiativele comunităţilor locale şi ale grupurilor de cetăţeni”. De asemenea, este prevăzut un program de burse pentru studenţii şi tinerii profesionişti afectaţi de criza politică, servicii de consiliere în afaceri şi de sprijin pentru iniţiative de sănătate publică.

Înainte de anunţul de duminică, ajutorul european pentru societatea civilă din Belarus era de peste 33 de milioane de euro din august 2020.

Întâlnirile au avut loc înainte de Summitul Parteneriatului Estic de miercuri și face parte din dialogul în curs de desfășurare între UE și societatea civilă din Belarus. Aceasta a avut loc în contextul înrăutățirii situației drepturilor omului în Belarus. Autoritățile continuă represiunea împotriva tuturor segmentelor societății, dețin în prezent peste 900 de prizonieri politici, au fost documentate mii de cazuri de tortură, iar 270 de organizații ale societății civile și un număr de mijloace de comunicare independente au fost închise. Mulți belaruși au fost nevoiți să părăsească țara.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

U.E.

Premierul Danemarcei cere UE să-și schimbe „mentalitatea specifică vremurilor de pace”: Sunt complet în favoarea reînarmării Europei pentru a descuraja „o Rusie foarte agresivă”

Published

on

© European Union, 2025/ Source: EC - Audiovisual Service

Europa trebuie să-și consolideze rapid capacitățile de apărare în următorii trei până la cinci ani pentru a descuraja o Rusie „foarte agresivă”, care ar putea ataca un stat al Uniunii Europene, a declarat marți premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, într-un interviu pentru Politico.

„Sunt complet în favoarea reînarmării Europei și vreau să stabilim un obiectiv foarte ambițios, afirmând că, în trei până la cinci ani, trebuie să fim complet capabili să ne apărăm singuri în Europa”, a declarat Frederiksen. Ea a subliniat că amenințarea persistentă din partea Rusiei face ca această consolidare a apărării să fie „cea mai importantă provocare” pentru blocul european, avertizând că Moscova ar putea încerca să atace „într-o perspectivă foarte scurtă” dacă statele europene nu acționează pentru a o descuraja.

Frederiksen a evidențiat o serie de tactici utilizate de Rusia pentru a destabiliza Europa, inclusiv acte de sabotaj, atacuri hibride, folosirea migranților și răspândirea dezinformării. „Disponibilitatea Rusiei de a intra într-un conflict cu Europa este destul de mare”, a spus ea. „Nu sunt sigură că acest lucru se va schimba, din păcate.”

Declarațiile premierului danez vin în contextul în care președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin au discutat telefonic marți despre o posibilă încetare a focului în Ucraina. Deși nu s-a ajuns la un acord, cei doi lideri au afirmat că intenționează să continue negocierile. Frederiksen și-a exprimat însă scepticismul cu privire la dorința reală a Rusiei de a pune capăt războiului.

„Nu sunt foarte optimistă în privința Rusiei pentru că, atunci când mă uit la comportamentul lor, este atât de îndreptat împotriva umanității și împotriva Europei și a tot ceea ce credem noi, încât trebuie să ne demonstreze că vor să ducă o viață normală de vecinătate cu noi în Europa”, a spus ea.

Întrebată despre amenințările lui Trump privind anexarea Groenlandei, un teritoriu autonom aflat sub coroana daneză, Frederiksen a avut o reacție fermă: „Groenlanda face parte din teritoriul Regatului Danemarcei, punct”, a spus ea. „Mă aștept ca toată lumea să respecte suveranitatea, integritatea teritorială și granițele noastre. Nu este de vânzare.”

Comentariile sale au fost făcute la scurt timp după ce președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut – în cadrul unei vizite la Copenhaga – ca statele membre ale UE să își coordoneze achizițiile de armament până în 2030. Aceasta a subliniat că „dacă Europa vrea să evite războiul, Europa trebuie să se pregătească pentru război” deoarece „Rusia se află pe o cale ireversibilă către crearea unei economii de război”.

Uniunea Europeană intenționează să lanseze un plan de 800 de miliarde de euro pentru a consolida industria de apărare a blocului. Danemarca, unul dintre cei mai fermi susținători ai Ucrainei, sprijină ideea de a achiziționa mai multe arme din statele membre ale UE, dar dorește să mențină și parteneriate cu alte țări, precum Norvegia și Regatul Unit. Frederiksen a atras însă atenția asupra ritmului lent al procesului de reînarmare.

„Potenițialul în Europa este foarte mare, dar unele bariere trebuie eliminate pentru că, în prezent, nu producem suficient. Încă avem această mentalitate de pace… și nu cred că mai avem câteva luni pentru a lua decizii.”

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Dan Motreanu solicită Comisiei Europene explicații privind adoptarea unei strategii a UE pentru fuziunea nucleară

Published

on

© European Union 2024 - Source : EP

Europarlamentarul Dan Motreanu a solicitat Comisiei Europene explicații în legătură cu adoptarea unei strategii a UE pentru fuziunea nucleară, printr-o întrebare semnată alături de mai mulți deputați europeni.

„Fuziunea nucleară reprezintă o oportunitate deosebit de importantă pentru Europa de a-și consolida independența energetică și de a asigura aprovizionarea sigură cu energie pentru generațiile viitoare”, a scris eurodeputatul, pe Facebook.

Potrivit acestuia, Comisia Europeană se angajează, în cadrul actualului mandat, să prezinte o strategie a UE privind fuziunea, potrivit răspunsului primit de la Dan Jørgensen, Comisarul european pentru Energie și Locuințe.

„În 2024, Comisia a înființat un grup de experți dedicat, format din reprezentanți ai statelor membre interesate. Acest grup de experți are rolul de a oferi consiliere cu privire la măsurile care trebuie luate în vederea dezvoltării unui cadru de reglementare specific. De asemenea, consilierea vizează opțiunile de stimulare a inovării industriale prin cercetarea și dezvoltarea în domeniul fuziunii”, a adăugat Dan Motreanu.

De asemenea, Dan Motreanu a subliniat că Executivul european colaborează cu industria fuziunii și organizațiile de cercetare pentru a identifica modalități de implicare a sectorului privat și pentru a dezvolta o platformă europeană dedicată tehnologiei și inovației.

„Comisia colaborează cu industria europeană a fuziunii și cu organizațiile de cercetare pentru a explora modalități de implicare a industriei private, precum și de a crea o platformă europeană pentru tehnologie și inovare”, a mai spus europarlamentarul.

Continue Reading

U.E.

De la Berlin, Macron salută “votul istoric” al Bundestagului privind investițiile în apărare: “O veste bună pentru Germania și o veste bună pentru Europa”

Published

on

© Bundesregierung/ Guido Bergmann

În cadrul unei vizite efectuate marți la Berlin, președintele francez Emmanuel Macron a salutat pachetul “istoric” de cheltuieli al Germaniei pentru apărare și infrastructură, calificându-l drept “o veste bună pentru Europa”, relatează AFP, potrivit The Guardian.

La capătul unei întâlniri cu cancelarul german în exercițiu Olaf Scholz, Macron l-a felicitat pe acesta într-o conferință de presă “pentru votul istoric al Bundestagului, care este o veste bună pentru Germania și o veste bună pentru Europa”.

La Berlin, Macron s-a întâlnit și cu liderul conservator Friedrich Merz, viitorul cancelar al țării și artizanul acestui acord.

Bundestagul, camera inferioară a Parlamentului german, a adoptat marți mai multe amendamente la Constituția țării care ar permite viitoarelor guverne federale și de stat să își asume mai multe datorii în domeniul apărării, deblocând astfel așa numita “frână constituțională a datoriei”, Votul pentru această reformă istorică a reprezentat ultimul punct de pe agenda celui de-al 20-lea Bundestag înainte de a-și încheia mandatul. Cel de-al 21-lea Parlament al Germaniei, ales în urma alegerilor din 23 februarie, își va începe mandatul la 25 martie. Votul în favoarea modificărilor îi oferă viitorului cancelar Friedrich Merz mână liberă și un “cec în alb” când vine vorba de cheltuielile pentru apărare, acesta invocând acordul drept un pas major către o nouă comunitate europeană de apărare. Planul de reformă a datoriei, prezentat în comun de conservatori și social-democrați, ar excepta cheltuielile de apărare de la rigorile frânei constituționale a datoriilor țării (de la o,35% din PIB la 1%) și va crea un fond special extra-bugetar de 500 de miliarde de euro pentru finanțarea proiectelor de infrastructură.

Ziua de marți în care întreaga atenție internațională a fost îndreptată spre convorbirea telefonică dintre președinții Statelor Unite și Rusiei, Donald Trump și Vladimir Putin, privind un posibil acord de pace, a fost martora unor evenimente politice majore pe continentul european, votul din Bundestag fiind precedat de un discurs al președintelui francez Emmanuel Macron privind înarmarea Franței și continuat de un discurs similar al președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la Academia Militară Regală Daneză.

Emmanuel Macron a declarat marți, într-un discurs la baza aeriană Luxeuil-Saint-Sauveur din estul țării, că această bază din apropiere de Germania și care a găzduit soldați americani în Primul Război Mondial va fi dotată, până în 2035, cu avioane de luptă Rafale care vor transporta rachetele de croazieră hipersonice cu armament nuclear ASN4G de nouă generație ale Franței, întărind postura nucleară a principalei puteri militare din UE.

Tot marți, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a schițat cele patru priorități pentru reînarmarea Europei sub denumirea “Readiness 2030“. Într-un discurs susținut la Academia Militară Regală a Danemarcei cu o zi înainte să publice Carta Albă a Apărării, șefa executivului european a afirmat că “până în anul 2030 Europa trebuie să aibă o postură de apărare europeană puternică”. 

Carta Albă a Apărării va reprezenta o bază de discuție la summitul Consiliului European din 20-21 martie, axat pe competitivitate economică, o uniune a investițiilor și economiilor, apărare, sprijinul pentru Ucraina și o primă discuție privind viitorul buget pe termen lung 2028-2034.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
U.E.13 minutes ago

Premierul Danemarcei cere UE să-și schimbe „mentalitatea specifică vremurilor de pace”: Sunt complet în favoarea reînarmării Europei pentru a descuraja „o Rusie foarte agresivă”

ROMÂNIA40 minutes ago

România și Bulgaria își consolidează cooperarea în Schengen pentru a garanta mobilitatea ”în siguranță” a cetățenilor 

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI44 minutes ago

Eurodeputatul Dan Motreanu solicită Comisiei Europene explicații privind adoptarea unei strategii a UE pentru fuziunea nucleară

ROMÂNIA46 minutes ago

ICI București, prezent la Cybersecurity Forum pentru a promova securitatea cibernetică și dezvoltarea de soluții pentru protejarea infrastructurii critice și a datelor

INTERNAȚIONAL1 hour ago

Premierul Canadei anunță un acord cu Australia pentru întărirea securității în Arctica: Prioritățile SUA, altădată strâns aliniate cu ale noastre, încep să se schimbe

ROMÂNIA1 hour ago

MIPE și Camera de Comerț și Industrie Franceză în România vor organiza grupuri de lucru tematice pentru accelerarea absorbției fondurilor europene

ROMÂNIA2 hours ago

Bolojan și Ciolacu s-au pus de acord privind poziția României la Consiliul European axat pe competitivitate, simplificare, apărare și Ucraina

U.E.2 hours ago

De la Berlin, Macron salută “votul istoric” al Bundestagului privind investițiile în apărare: “O veste bună pentru Germania și o veste bună pentru Europa”

PARLAMENTUL EUROPEAN2 hours ago

Gabriela Firea a organizat în Parlamentul European o dezbatere privind egalitatea de gen la nivelul UE: Nu vrem să lăsăm generațiilor viitoare un sistem injust

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Macron, Scholz și Starmer salută “progresul lui Trump către o încetare a focului”, dar cer ca Ucraina să fie la masa discuțiilor: Ucraina poate conta pe Europa. Nu vom dezamăgi Kievul

INTERNAȚIONAL2 days ago

OCDE anticipează o încetinire a creșterii economice globale în contextul tensiunilor tarifare: Este esențial să se mențină piețele deschise și un sistem comercial internațional bazat pe norme

CONSILIUL UE2 days ago

Înaltul Reprezentant al UE se îndoiește de intenția Rusiei de a face pace în Ucraina: Condițiile prezentate ridică un mare semn de întrebare

MAREA BRITANIE4 days ago

Planurile “coaliției de voință” pentru un acord de pace în Ucraina trec la “faza operațională”, anunță Starmer: Putin și Rusia să lase “armele să tacă în Ucraina”

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Marcel Ciolacu: Livrarea primelor automobile complet electrice fabricate de Ford Otosan este o realizare ce subliniază puterea unui parteneriat solid

INTERNAȚIONAL5 days ago

Zelenski denunță manipularea Rusiei privind un armistițiu: Lui Putin îi este teamă să îi spună direct lui Trump că dorește să continue acest război

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI7 days ago

Extremismul și populismul nu aduc bani și nu construiesc spitale, subliniază vicepreședintele PE Victor Negrescu, prezentând eforturile depuse pentru a aduce mai multe fonduri UE în România

COMUNICATE DE PRESĂ1 week ago

Președintele Consiliului Județean Cluj, după sosirea celor 34 de microbuze electrice achiziționate cu fonduri de redresare: Facilitează accesul tinerilor la școală, asigurându-le dreptul la educație

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII2 weeks ago

Vicepreședintele BEI, Thomas Östros, subliniază importanța parteneriatelor pentru a răspunde nevoii universale de acces echitabil la servicii medicale: Provocările în acest domeniu nu cunosc granițe

CONSILIUL EUROPEAN2 weeks ago

Ilie Bolojan: Semnarea acordului SUA-Ucraina privind mineralele, o “bază bună” pentru dialog transatlantic aprofundat către o soluție de pace

NATO2 weeks ago

Nu putem vorbi de securitate la Marea Neagră fără Turcia, afirmă Ilie Bolojan într-un semnal al susținerii României pentru rolul Turciei în securitatea europeană

Trending