Șeful Pentagonului, într-o ”veritabilă misiune” în Europa pentru a se asigura că fiecare membru NATO va contribui cu 5% din PIB la apărarea colectivă

Șeful Pentagonului, Pete Hegseth, a declarat, în urma reuninii miniștrilor apărării din statele membre NATO, că misiunea lui în Europa este să se asigure că fiecare membru NATO va contribui cu 5% din PIB la apărarea colectivă, în fața agresorilor străini. 

„Motivul pentru care mă aflu aici este să mă asigur că fiecare țară din NATO înțelege că trebuie să contribuie – la acel nivel de 5% [din produsul intern brut al fiecărei țări] – ca o recunoaștere a naturii amenințării”, a declarat Pete Hegseth, potrivit comunicatului oficial de la Pentagon.

La începutul lunii februarie, acesta a solicitat tuturor țărilor aliate ale NATO să își majoreze cheltuielile pentru apărare și să preia conducerea în asigurarea securității Ucrainei și a Europei.

„Avem nevoie ca aliații noștri să facă un pas înainte, la fel cum și noi suntem alături de ei”, i-a transmis Pete Hegseth secretarului general al NATO, Mark Rutte, adăugând că «acele conversații dificile» vor continua.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a înaintat joi, în mod oficial, o propunere către liderii statelor membre ale Alianței ca, la următorul summit, să adopte o creștere a bugetelor pentru apărare până la 5% din PIB, măsura urmând să acopere necesarul financiar pentru consolidarea capacităților militare.

Voi propune un plan de investiție globală care va însuma 5% din PIB ca investiție în apărare: 3,5% din PIB exclusiv cheltuieli de apărare pe baza costurilor globale pentru a atinge noile obiective de capacitate pe care miniștrii tocmai le-au convenit și 1,5% din PIB investiții legate de apărare și securitate, precum infrastructurile și industria”, a declarat Rutte într-o conferință de presă susținută la Bruxelles, după reuniunea miniștrilor apărării din statele membre NATO.

De exemplu, Spania a reafirmat ca va continua să își menține ținta de 2% din PIB pentru cheltuielile militare, potrivit Agerpres

Citiți și România va susține, la summitul NATO de la Haga, creșterea investițiilor în apărare și creșterea contribuției statelor europene la apărarea comună

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare