Șeful Pentagonului susține că decizia SUA de a furniza mine antipersonal Ucrainei se explică printr-o schimbare de tactică a Rusiei pe câmpul de luptă

Decizia Statelor Unite de a furniza mine antipersonal Ucrainei se explică printr-o schimbare de tactică a Rusiei pe câmpul de luptă, de folosirea tot mai mult a infanteriei, a declarat miercuri secretarul american al apărării, Lloyd Austin, transmite AFP, potrivit Agerpres

„Forţele lor mecanizate nu mai sunt în frunte. Ei avansează pe jos astfel încât să se apropie şi să facă lucruri pentru a le deschide calea forţelor mecanizate”, a spus Lloyd Austin în faţa reporterilor în timpul unei vizite în Laos, ţară mult timp devastată de acest tip de armament.

Potrivit acestuia, ucrainenii „au nevoie de lucruri care pot să-i ajute să încetinească acest efort din partea ruşilor”, într-un context în care înaintarea trupelor ruse se accelerează în estul Ucrainei.

Preşedintele american Joe Biden a aprobat miercuri furnizarea de mine terestre antipersonal Ucrainei, măsură ce ar putea contribui la încetinirea avansului Rusiei în estul Ucrainei, mai ales prin folosirea lor în combinaţie cu alte muniţii din Statele Unite.

Potrivit lui Austin, minele ce vor fi furnizate de SUA sunt „nepersistente”, adică sunt dotate cu un dispozitiv de autodistrugere sau dezactivare după ce li se descarcă bateria, ceea ce ar limita, în teorie, riscurile pentru civili.

Conform unui articol publicat de The New York Timesadministrația Biden a autorizat Ucraina să utilizeze rachetele ATACMS, cele mai performante arme cu rază lungă de acțiune furnizate de Washington, pentru a lovi anumite ținte din Rusia. 

În urma relatărilor din presa americană, surse guvernamentale din Londra și Paris au confirmat că și cele două capitale au permis utilizarea rachetelor Storm Shadow și SCALP, transferate anterior Ucrainei, pentru lovituri asupra țintelor militare din Rusia.

Această schimbare de abordare marchează o evoluție semnificativă, după luni de reticență din partea partenerilor occidentali, în special a SUA, care au evitat să sprijine astfel de acțiuni de teamă că ar putea escalada conflictul. Decizia vine în contextul presiunilor constante ale Kievului pentru ridicarea interdicției de a lovi ținte în interiorul Rusiei, utilizând rachete cu rază lungă de acțiune.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare