Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a convocat o sesiune extraordinară pentru săptămâna viitoare, în perioada 24-26 august. Printre proiectele importante care vor fi dezbătute este și cel privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile și cu emisii reduse de carbon în industrie și transporturi, care completează cadrul legal pentru promovarea energiei verzi.
„Legea hidrogenului (Jalonul 126) figurează explicit pe lista reformelor restante necesare pentru aprobarea Cererii de plată numărul 5 din PNRR, depusă recent de România, a cărei miză financiară este de 2,84 miliarde de euro. Vor mai fi și alte proiecte importante și urgente care vor fi dezbătute, pentru unele dintre acestea”, informează Mircea Abrudean într-un mesaj pe pagina de Facebook.
Mircea Abrudean subliniază că Senatul este cameră decizională, iar agenda publică dictează ritmul parlamentar: „Vom avea lucrări în Plenul Senatului și în Comisii până vom finaliza ce ne-am propus. Concentrarea pe prioritățile reale ale României este o obligație nu o opțiune.”



