Senatul SUA pregătește ”mama tuturor sancțiunilor” împotriva Rusiei în cazul în care invadează Ucraina: Putin nu se va opri dacă va crede că Occidentul nu va răspunde

Liderii Comisiei pentru relații externe din Senarul american au anunțat duminică că sunt pe punctul de a aproba ”mama tuturor sancțiunilor” împotriva Rusiei, atrăgând atenția că nu va exista clemență în contextul în care Vladimir Putin a masat la granița Ucrainei peste 120.000 de trupe, ceea ce ridică temeri că ar putea invada acest stat, informează The Guardian. 

”Nu putem avea un nou moment Munchen”, a declarat președintele democrat al Comisiei, Bob Menendez din New Jersey, la emisiunea State of the Union de la CNN, referindu-se la acordul din 1938 prin care aliații au cedat lui Hitler părți din Cehoslovacia, crezând că astfel vor evita războiul.

”Putin nu se va opri dacă va crede că Occidentul nu va răspunde. Am văzut ce a făcut în 2008 în Georgia, am văzut ce a făcut în 2014 în urmărirea Crimeei. El nu se va opri”, a completat oficialul democrat în cadrul emisiunii mai sus amintite, la are a participat și republicanul James Risch, dovadă a voinței bipartizane cu privire la acest proiect.

Menendez a declarat că el crede că negocierile bipartizane pentru sancțiuni severe sunt ”pe ultima sută de metri”, în pofida dezacordurilor cu republicanii generate de momentul în care ar trebui impuse aceste sancțiuni, înainte sau după o posibilă invazie a Ucrainei.

Potrivit declarațiilor președintelui american de săptămâna trecută, se parte că sancțiunile îl vor viza personal de Vladimir Putin, iar Moscova s-ar putea vedea exclusă de la sistemul global de plăți SWIFT, conform mențiunilor premierului britanic, Boris Johnson. 

Statele Unite se vor coordona cu aliații europeni care, prin vocea ministrului francez de externe, Jean-Yves Le Drian, a cărui țară deține președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, și cea a șefei diplomației germane, Annalena Baerbock, au anunțat că sancțiunile împotriva Rusiei în cazul în care aceasta invadează Ucraina ar putea viza și gazoductul Nord Stream 2.

Între timp, Consiliul de Securitate al ONU va discuta luni, pentru prima dată, ultimele evoluţii de la frontiera Ucrainei, după ce SUA au inclus acest subiect pe agendă săptămâna trecută, după consultări neoficiale cu alţi membri ai Consiliului şi cu Ucraina, potrivit Agerpres.

”Nu este momentul să aşteptăm şi să mai vedem. Este nevoie chiar acum de întreaga atenţie a Consiliului şi aşteptăm luni o discuţie directă şi semnificativă”, a declarat ambasadoarea americană la ONU, Linda Thomas-Greenfield.

Dezbaterile urmează să fie publice, dar nu se aşteaptă nicio rezolvare a situaţiei, apreciază dpa. Statele Unite vor folosi însă probabil scena internaţională ca un mijloc de presiune asupra Rusiei.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare