Siegfried Mureșan a fost reales vicepreședinte al Partidului Popular European pentru un al treilea mandat consecutiv: Voi continua să apăr interesele României

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a fost reales, cu largă majoritate, de peste 70% din voturile valabil exprimate, vicepreședinte al Partidului Popular European (PPE), în cadrul Congresului popularilor europeni, desfășurat la Valencia.

“Le mulțumesc colegilor din aproape 40 de țări europene care m-au votat astăzi pentru un nou mandat de vicepreședinte al PPE, cea mai mare familie politică europeană. Le sunt recunoscător în mod special colegilor din delegația Partidului Național Liberal, care m-au nominalizat pentru acest nou mandat. Realegerea mea arată şi încrederea de care PNL se bucură la nivel european. În următorii ani, voi continua să apăr interesele României în cadrul PPE, așa cum am făcut-o și până acum”. a declarat Siegfried Mureșan după vot, potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

 

El a arătat că în actualul mandat de vicepreședinte al PPE a avut rezultate notabile, aducând, anul trecut, Congresul PPE la București – un eveniment istoric, cu participarea a 13 șefi de stat și de guvern și reprezentanți din 44 de partide europene, și unde a fost adoptat manifestul politic care stă la baza programului de guvernare al actualei Comisii Europene.

Potrivit propriului bilanț, Mureșan a reușit promoveze priorități esențiale pentru România pe agenda PPE: sprijinirea fermierilor, apărarea politicii de coeziune și consolidarea securității.

“Am reușit ⁠să obțin sprijinul PPE pentru aderarea României la spațiul Schengen și⁠ ⁠să asigur susținerea fermă a PPE pentru parcursul european al Republicii Moldova”, a adăugat Siegfried Mureșan.

 

Eurodeputatul român a indicat că lături de colegii din Partidul Național Liberal va continua să lucreze la prioritățile comune ale României și ale Uniunii Europene, respectiv consolidarea economiei, creșterea siguranței cetățenilor, sprijinirea fermierilor și promovarea politicii de coeziune.

“De asemenea, voi întări cooperarea cu primarii și aleșii locali deoarece ei cunosc cel mai bine nevoile oamenilor din comunitățile lor”, a mai spus Mureșan.

 

“Nu în ultimul rând, voi implementa planul de reformă al PPE, la care am lucrat în ultimele luni și care a fost votat astăzi în cadrul congresului. Acest plan prevede întărirea Partidului printr-o mai mare transparență, un dialog mai eficient între membrii noștri și cu partenerii noștri, precum și deschiderea PPE către cât mai mulți oameni care împărtășesc valorile noastre de centru-dreapta”, a adăugat europarlamentarul.

La Congresul PPE din Valencia au participat peste 1.700 de delegați, invitați și jurnaliști din Uniunea Europeană și din țările vecine, inclusiv delegații Partidului Național Liberal. Printre liderii europeni prezenți la congres s-au numărat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, cancelarul desemnat al Germaniei, Friedrich Merz, prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, prim-ministrul Croației, Andrej Plenković, prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, prim-ministrul Finlandei, Petteri Orpo, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și viceprim-ministrul Italiei, Antonio Tajani.

Siegfried Mureșan a obținut astăzi al treilea mandat de vicepreședinte al PPE, deținând această funcție din 2019.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare