Siegfried Mureșan: În următoarele zile, va fi important să monitorizăm primele ordine executive ale lui Donald Trump pentru a vedea dacă reprezintă un sprijin sau un risc pentru UE

Statele Unite ale Americii sunt și vrem să rămână principalul partener al Uniunii Europene și, implicit, al României, a transmis luni eurodeputatul Siegfried Mureșan, vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European.

„În următoarele zile, va fi foarte important să monitorizăm primele ordine executive ale lui Donald Trump pentru a vedea dacă sunt un sprijin pentru noi, dacă reprezintă un risc pentru Uniunea Europeană sau dacă nu au niciun impact asupra noastră. În următoarele luni, ne va fi tuturor mai clar care este agenda noului președinte al Statelor Unite ale Americii și cum vede Donald Trump relația cu UE”, a scris Mureșan, pe Facebook.

 

Mai mult, europarlamentarul român a subliniat că Uniunea Europeană și România își doresc o relație strânsă cu Statele Unite ale Americii și vor continua să apere împreună valorile democratice comune, în fața atacurilor în creștere din partea dictaturilor din toată lumea.

„În același timp, trebuie să ne întărim apărarea și securitatea în interiorul Uniunii Europene pentru a putea să ne apărăm mai bine cetățenii în fața tuturor amenințărilor externe. Deși nu ne dorim acest lucru, trebuie să fim pregătiți de situația în care noua conducere a SUA va vrea o relație mai puțin strânsă cu Uniunea Europeană”, a adăugat Siegfried Mureșan.

În finalul mesajului său, Mureșan a menționat că, în calitate de negociator-șef al Parlamentului European privind viitorul Buget Multianual al Uniunii Europene ,unul dintre obiectivele sale este alocarea mai multor resurse pentru apărare și siguranță, inclusiv siguranță cibernetică.

Donald Trump va depune luni jurământul în calitate de cel de-al 47-lea președinte al SUA, inaugurând un nou mandat turbulent de patru ani la ștafeta celei mai puternice democrații și țări a lumii, cu făgăduința unei noi epoci de prosperitate, dar și cu promisiunea de a depăși limitele puterii executive, de a deporta milioane de imigranți, de a asigura răzbunarea împotriva oponenților săi politici și de a transforma rolul SUA pe scena mondială, inclusiv prin încheierea războiului din Ucraina, stabilitatea în Orientul Mijlociu și prevenirea unui al treilea război mondial.

Revenirea lui Donald Trump a stârnit din nou temeri în Europa. Deși SUA a devenit principalul partener comercial al Germaniei, devansând rivala China, Berlinul consideră că va fi principala țintă europeană a tarifelor comerciale impuse de Trump.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare