Connect with us

NEWS

Situație inedită între două țări: Norvegia intenționează să ofere cadou Finlandei o bucată din teritoriul său

Published

on

Într-o perioadă în care în Europa și în interiorul comunității internaționale încă mai persistă fenomenul anexării Crimeei sau disputele teritoriale dintre China și Japonia în Marea Chinei de Est, Norvegia și Finlanda oferă un exemplu de bună vecinătate.

Guvernul norvegian intenţionează să-i facă un cadou inedit Finlandei anul viitor, când această ţară va sărbători 100 de ani de la câştigarea independenţei faţă de Rusia: un vârf muntos din masivul Halti, relatează The Independent, potrivit Adevărul.

halti mountainVârful respectiv, înalt de 1.365 de metri, se află pe partea norvegiană a graniţei dintre cele două ţări scandinave, iar premierul norvegian se gândeşte să-l cedeze Finlandei, mutând graniţa cu circa 40 de metri

În cazul în care acest lucru se va întâmpla, vârful va deveni cel mai înalt din Finlanda.  

Totuşi, premierul norvegian, Erna Solberg, a recunoscut că există câteva  „provocări de natură juridică“ în ceea ce priveşte materializarea acestei intenţii, „provocări“ pe care autorităţile le analizează.   

Ideea de a face acest gest nu este tocmai nouă. Prima dată a fost adusă în discuţie de Bjørn Geirr Harsson, acum în vârstă de 76 de ani, un fost angajat al autorităţii norvegiene care se ocupă de trasarea hărţilor. În 1972, când survola zona, acesta s-a gândit că vârful muntos ar putea să-i revină Finlandei.   

De altfel, anul trecut, fiul său a lansat o campanie online cu titlul „Halti, cadou aniversar“, care a strâns pe reţeaua de socializare Facebook 14.000 de like-uri.   

Pierderea acestui vârf muntos nu ar însemna prea mult pentru Norvegia, având în vedere că această are aproape 300 de vârfuri de peste 2.000 de metri.   

În plus, mai mulţi primari din Norvegia s-au declarat entuziasmaţi de un astfel de gest şi chiar au trimis scrisori guvernului pentru a susţine ideea.   

Experţii analizează acum dacă un astfel de gest nu ar intra în contradicţie cu legea fundamentală a ţării.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

MAREA BRITANIE

Emmanuel Macron și Boris Johnson subliniază importanța de a continua ”să sprijine Ucraina atât timp cât este necesar”: Cooperarea bilaterală a ”făcut diferenţa în multe probleme internaţionale”

Published

on

© UK Prime Minister/ Facebook

Președintele francez, Emmanuel Macron, și premierul britanic demisionar, Boris Johnson, au salutat marți, în cursul unei discuții telefonice, cooperarea lor din ultimii ani și au punctat importanța de a continua ”să sprijine Ucraina atât timp cât este necesar”, anunță AFP, citat de Agerpres.

”Aceștia au discutat, de asemenea, despre criza alimentară provocată de agresiunea rusă împotriva Ucrainei. Cei doi lideri și-au reiterat sprijinul pentru eforturile europene de a permite exportul pe cale rutieră și fluvială, în cadrul <<coridoarelor de solidaritate>>”, este menționat într-un comunicat al Palatului Elysee.

De cealaltă parte, un purtător de cuvânt al Downing Street a informat că cei doi ”s-au felicitat reciproc pentru prietenia și camaraderia lor” și au apreciat că a lor cooperare bilaterală ”a făcut diferența în multe probleme internaționale”.

”Aceștia au fost de acord că eforturile britanice și franceze de a instrui și echipa trupele ucrainene fac o diferență semnificativă în război și că nu se poate permite instalarea unei oboseli în Occident cu privire la război”, mai este menționat într-un comunicat al Downing Street.

Emmanuel Macron, aflat în vacanţă la Fort Brégançon, în sudul Franţei, şi Boris Johnson s-au declarat, de asemenea, ”convinşi că relaţia bilaterală va continua să se consolideze în anii următori”.

Un summit este prevăzut între cele două ţări în următoarele luni, dar Boris Johnson nu va mai fi atunci în funcţie.

În pofida discuției cordiale, relația dintre cei doi lideri a cunoscut piscuri și văi de-a lungul timpului ca urmare a disputelor alimentate de Brexit, cu precădere în aceea ce privește pescuitul.

Premierul britanic a demisionat la începutul lui iulie după luni de scandaluri. Membrii Partidului Conservator votează în august pentru desemnarea succesorului acestuia care va fi cunoscut la 5 septembrie. Şefa diplomaţiei britanice, Liz Truss, este considerată favorită în faţa fostului ministru de finanţe.

Continue Reading

NEWS

Emmanuel Macron îl asigură pe Volodimir Zelenski: Crimele de război comise de forțele ruse în Ucraina nu vor rămâne nepedepsite

Published

on

© Administrația Prezidențială ucraineană

Președintele francez, Emmanuel Macron, a dat asigurări că țara sa este hotărâtă să asigure că crimele de război comise de forțele ruse în Ucraina nu vor rămâne nepedepsite, reconfirmând intenția Parisului de a dona un laborator mobil de analize ADN autorităților de la Kiev, anunță Reuters, citat de Agerpres.

Liderul francez a avut luni o convorbire telefonică cu omologul ucrainean, Volodimir Zelenski, în cadrul căreia a salutat plecarea primei nave cu un transport de cereale din Odesa și a subliniat că Europa va continua să contribuie la facilitarea exporturilor de cereale ucrainene atât pe mare, cât și pe uscat.

În cursul acestei convorbiri telefonice, care a durat o oră şi jumătate, preşedintele francez şi-a ”reafirmat sprijinul pentru poporul ucrainean şi rezistenţa acestuia”, reiterându-şi ”hotărârea de a asigura” că ”crimele de război” care ”s-au înmulţit” nu vor ”rămâne nepedepsite”, a indicat Palatul Elysee, citat de AFP.

La rândul său, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a punctat că țara sa duce ”un război împotriva unui stat terorist”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale ucrainene.  

Liderul de la Kiev a remarcat deciziile luate de Franța în ceea ce privește furnizarea de noi arme moderne, precum și asistența oferită în domeniul apărării.

Părțile au convenit să coordoneze acțiunile viitoare privind furnizarea de asistență de securitate Ucrainei atât de către Franța, cât și de către alți parteneri internaționali, în special în ceea ce privește satisfacerea nevoilor prioritare ale luptătorilor ucraineni în materie de arme moderne.

Continue Reading

NEWS

Turcia speră că va da ”vești bune în zilele următoare” în legătură cu deblocarea exportului de cereale ucrainene

Published

on

© Republic of Turkey Ministry of Foreign Affairs/ Facebook

Un acord cu privire la exportul de cereale ucrainene este ”posibil în următoarele zile” dacă Occidentul răspunde cererilor Rusiei, a anunță ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, potrivit AFP, citat de Agerpres.

”Avem speranţă pentru cereale. Sperăm să dăm veşti bune în zilele următoare”, a afirmat ministrul turc, declarându-se ”optimist” într-un interviu acordat canalului televiziunii publice TRT.

Încrederea acestuia pare să fie stimulată parțial de sosirea la Istanbul a secretarului general al ONU, Antonio Guterres, aşteptat joi seară, a anunţat purtătorul de cuvânt adjunct al ONU, Farhan Haq.

Guterres, care se află în prezent în vacanţă în regiune, tocmai ”s-a alăturat negocierilor asupra cerealelor şi îngrăşămintelor între ruşi şi ucraineni, cu concursul Turciei şi al ONU”, a indicat Haq presei la sediul organizaţiei din New York.

Ulterior, președinția turcă a oferit detalii suplimentare și a precizat că un astfel de acord va fi semnat vineri după-amiază, potrivit Agerpres

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi secretarul general al ONU, Antonio Guterres, precum şi reprezentanţi ai Rusiei şi Ucrainei vor participa la ceremonia de semnare, care va avea loc la ora 13.30 GMT la palatul Dolmabahçe din Istanbul, a adăugat sursa citată.

Peste 20 milioane de tone sunt blocate în porturile Ucrainei, a căror penurie se simte acut pe piaţa mondială, cu riscul agravării deficitelor alimentare în special pentru Africa.

Continue Reading

Facebook

NATO37 mins ago

Șeful Pentagonului anunță, în vizita sa în Letonia, că vor fi mai multe forțe americane în statele NATO ale Flancului Estic

NATO2 hours ago

Jens Stoltenberg: NATO este un vechi partener apropiat al Serbiei

U.E.3 hours ago

UE rămâne neclintită în disputa cu Polonia privind fondurile din PNRR: Trebuie să respecte statul de drept pentru a putea primi acești bani

INTERNAȚIONAL3 hours ago

ONU: După semnarea acordului internațional de la Istanbul, primele exporturi de grâu din Ucraina sunt așteptate săptămâna viitoare

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Sancțiuni europene împotriva Rusiei: Embargoul UE asupra cărbunelui rusesc a intrat oficial în vigoare

INTERNAȚIONAL20 hours ago

Miniștrii de externe ai G7 și UE solicită Rusiei să restituie imediat autorităților ucrainene controlul deplin aspura centralei nucleare de la Zaporojie

U.E.20 hours ago

Premierul Poloniei cere o ”reformă profundă care să readucă egalitatea printre principiile fundamentale” ale UE

ROMÂNIA20 hours ago

Dezvoltare durabilă: Guvernul a aprobat proiectul de lege privind ratificarea acordului de împrumut de 600 milioane de euro dintre România și BIRD

ROMÂNIA21 hours ago

Nicolae Ciucă le-a cerut miniștrilor săi să colaboreze cu MIPE în vederea creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene

U.E.23 hours ago

Atena închide ”un capitol dificil” și ”nu va mai fi o excepție în zona euro”. După 12 ani, Grecia va ieși de sub supravegherea extinsă a Comisiei Europene

ROMÂNIA21 hours ago

Nicolae Ciucă le-a cerut miniștrilor săi să colaboreze cu MIPE în vederea creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene

INTERNAȚIONAL7 days ago

Azerbaidjan a lansat operațiunea „Răzbunarea” împotriva forțelor armene din Nagorno-Karabah

ROMÂNIA1 week ago

Guvernul aprobă contractul de finanțare dintre România și BEI privind Spitalul Regional Craiova

ROMÂNIA1 week ago

România este ”peste graficul asumat în fața Comisiei Europene” privind stocurile de gaze naturale. Virgil Popescu: Există un grad de umplere de peste 59%, peste ținta pentru septembrie

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

R. Moldova dorește să reducă consumul de gaze pentru a diminua dependența de Gazprom. Vicepremierul Andrei Spînu: O alternativă o reprezintă păcura, care ar putea fi livrată de România

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă a dat asigurări că bugetul din 2023 va putea susține noile prevederi privind educația, iar țința de 15% pentru învățământ va fi atinsă până în 2027

U.E.1 week ago

Premierul spaniol, turneu în Balcanii de Vest: Locul acestei regiuni este în Uniunea Europeană

ROMÂNIA2 weeks ago

Klaus Iohannis, la Săptămâna Haferland: Dialogul intercultural, sursă a prosperității. România va continua să apere drepturile și interesele minorităților sale

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă, la Săptămâna Haferland: Transilvania reprezintă la nivel european un model de toleranță și de bună conviețuire interetnică

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

Republica Moldova dorește ”să cumpere gaze din România”. Președinta Maia Sandu: Acest lucru este critic pentru a ne asigura că oamenii noștri nu vor îngheța la iarnă

Team2Share

Trending